<!-- /* Font Definitions */ @font-face

 

Mănăstirea Cetățuia din Iași

Cult: ortodox

Localitatea: Iaşi

Adresa: Iaşi, Str. Cetăţuia nr. 1

Conducere: stareţ Partenie Petric

Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): IS-II-a-A-03806

Datare: 1668-1672

Acces: Este situata la vest de municipiul Iasi unde se ajunge cu troleibuzul 43 pana la statia Cetatuia. Se traverseaza soseaua, se merge inapoi cam 50 m si se continua in stanga pe un drum la inceput pavat, apoi asfaltat, care urca pe langa padurea ce ramane in dreapta, ca aproape de manastire sa intalnim o plantatie de meri. Dupa 2 km de la troleibuz ajungem in incinta manastirii, trecand prin gangul turnului clopotnita aflat la 40 m sud de biserica

Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi este o mănăstire de călugări, ctitorită în secolul al XVII-lea de voievodul Gheorghe Duca.

Aşezată pe un deal ce domină valea râului Nicolina şi cartierul Nicolina şi de unde se poate vedea o frumoasa panoramă a oraşului, Mănăstirea Cetăţuia domină peisajul prin silueta sa zveltă, străjuită de un turn impozant şi împrejmuită cu un zid de piatră măcinat de vreme.

Aici a funcţionat o tiparniţă cu litere greceşti, adusă de la Veneţia. Ajunsă o ruină la sfârşitul secolului al XIX-lea, mănăstirea a fost restaurată în perioada interbelică la iniţiativa istoricului Nicolae Iorga.

Ansamblul Mănăstirii Cetăţuia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-a-A-03806 şi fiind alcătuit din următoarele 6 obiective:

• Biserica      "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - datând din perioada 1669-1672,      având codul IS-II-m-A-03806.01
• Sala      Gotică - datând din perioada 1669-1672, având codul IS-II-m-A-03806.02
• Casa      Domnească - datând din perioada 1669-1672, având codul IS-II-m-A-03806.03-      fostul palat al domnitorului Gheorghe Duca,
• Corpul de chilii - datând din      anul 1928, având codul IS-II-m-A-03806.04
• Turnul      clopotniţă - datând din anul 1670, având codul IS-II-m-A-03806.05
• Zidul      de incintă - datând din anul 1670, având codul IS-II-m-A-03806.06

Istoricul mănăstirii

Fondarea

Mănăstirea Cetăţuia, aşezată în marginea vestică a oraşului Iaşi, este unică prin faptul că aici s-a păstrat întregul ansamblu de arhitectură monastică.

Înca din anul 1666, Gheorghe Duca începe sa cumpere, de la diferiti locuitori ai Iasului, viile din dealul Cetatuia în scopul constituirii domeniului viitoarei manastiri. Toponimicul de "Cetatuia" de lânga Iasi este mentionat pentru prima data într-un document din 16 decembrie 1618, referitor la o hotarnicie a manastirii Balica (Frumoasa de astazi). Se pare ca pe acest deal ar fi fost cândva în evul mediu timpuriu o cetatuie care apara Iasul dar nu exista nici un document care sa se refere la vreo constructie bisericeasca. Sistate temporar din cauza schimbarii sale din domnie, Gheorghe Duca reuseste ca pâna în aprilie 1669 prin cumparari succesive sa devina proprietarul unei suprafete de 45 ha. teren în dealul Cetatuii. Pentru a demonstra legalitatea cumpararilor acestor terenuri Gheorghe Duca cere Sfatului tarii un document prin care se atesta ca a intrat prin cumparare în proprietatea terenurilor.

În toamna anului 1668, în timpul domniei voievodului Gheorghe Duca al Moldovei (1665-1666, 1668-1672 şi 1678-1683), s-a început construirea pe un deal ce domină partea de sud a Iaşului a unei mănăstiri fortificate ce trebuia să îndeplinească şi rolul de cetate de apărare în cazul unor invazii ale Moldovei. În acest loc se aflau vii, grădini, livezi sau pădure, iar domnitorul a strâns timp de câţiva ani parcelele de teren necesare.

Ritmul construcţiei a fost unul foarte alert, în primăvara anului următor fiind aproape terminate zidurile bisericii şi, după cum reiese din scrisorile domneşti pe care le primiseră împuterniciţii domnitorului, se căuta achiziţionarea de material pentru acoperiş. În acelaşi timp, se comandau la Braşov şi Danzig clopote care urmau să fie amplasate în masivul turn clopotniţă de la intrarea în mănăstire. Lucrările de construcţie au fost realizate sub conducerea lui Gligorie Cornescu, un talentat sculptor şi pictor, care a lucrat şi la restaurarea bisericii de la Mănăstirea Curtea de Argeş, ctitorită de Neagoe Basarab.

Mult dupa terminarea lucrarilor la manastire, domeniul si averea manastirii a fost completata fie prin cumparare fie prin diverse danii facute atât de familia Domnitorului Gheorghe Duca cât si de alti domni. Toate documentele vremii arata ca lucrurile erau începute în 1669 si terminate în 1672 si ca au început la toate obiectivele odata adica la biserica turnul si zidul de incinta, chiliile, palatul, cuhnea.

După cum reiese din alte documente, la 10 iunie 1670 se finalizase deja construcţia zidurilor incintei, a bastioanelor şi a turnului clopotniţă. Cu toate acestea, sfinţirea bisericii a avut loc abia în 1672, după pictarea bisericii şi înzestrarea ei cu obiecte de cult.

Deasupra intrării în pronaos a fost pusă o pisanie pe care se află următoarea inscripţie în limba greacă:

« S-a ridicat acest dumnezeiesc locaş, cu hramul Sfinţilor vestiţi şi pretutindeni lăudaţi şi înaintemergători Apostoli Petru şi Pavel de către iubitorul de Dumnezeu şi strălucitul Domn Io Duca Voievod al întregii Moldove, spre mântuirea sufletului său, fiind Patriarh al sfintei cetăţi a Ierusalimului Domn Domn Dosithei şi păstorind Preasfinţitul Mitropolit al Moldo-Vlahiei Domn Domn Dosoftei, în anul de la zidirea lumii 7180, iar al întrupării 1672 »

Sosit în Moldova în persoană pentru războiul împotriva Regatului Poloniei, sultanul Mehmed al IV-lea (1648-1687) a urcat la 10 iunie 1672 la Cetăţuia, împreună cu alaiul său şi a fost uimit de măreţia construcţiei. Conform legendei, el i-a întrebat pe sfetnici câţi bani a cheltuit ghiaurul pentru a face mănăstirea, iar după primirea răspunsului că Duca a plătit 30 pungi de aur, sultanul s-a mirat afirmând că fără 100 de pungi de aur nu s-ar fi putut face o asemenea construcţie. El a prevestit atunci că mănăstirea se va prăbuşi în următorii 30 de ani ca urmare a faptului că a fost construită pe un teren instabil, dar prevestirea sa nu s-a adeverit

 În clădirile complexului mănăstiresc a fost instalată o tiparniţă cu litere greceşti, adusă de la Veneţia. Aici au lucrat călugări români cunoscători ai limbii greceşti, în frunte cu ieromonahul Mitrofan, ajuns apoi episcop de Huşi.

Tiparniţa a început să funcţioneze din anul 1682, dar nu a funcţionat o lungă perioadă, ultima lucrare tipărită aici datând din anul 1698, când a fost mutată probabil în altă parte. Această tipografie era la acea vreme singura de acest fel din întregul Orient.

Mănăstirea a fost închinată Patriarhiei de la Ierusalim încă din anul 1670, când nici nu fusese terminată.

Asediată de austrieci (1717)

În timpul războiului turco-austriac, izbucnit în 1716, armatele austriece ale împăratului Carol al VI-lea de Habsburg (1711-1740) au trecut în ţările române, dorind să-şi extindă stăpânirea. Ei au pătruns în Moldova pe la Caşin, instalându-se în mănăstirile fortificate din Moldova şi în Cetatea Neamţului.

Domnitorul Mihai Racoviţă, neavând bani să plătească mercenari şi dispunând numai de o gardă de oameni credincioşi, "se mutase în Cetăţuie, şi nici acolo în Cetăţuie nu mâne, ce, mâne câte la un locu de nu-lu scia nime; că şi boierii săi încă nu erau drepţi, ce mulţi dintre dânşii se agiunsese cu catanele"

În ziua de 10 ianuarie 1717, căpitanul belgian François (Ferentz) Ernau a intrat în Iaşi, cu o oaste de 100 de soldaţi austrieci şi 700 de moldoveni care se aliaseră trupelor austriece sub conducerea sulgerului Gheorghieş Velicico din Câmpulung.

Auzind de apropierea austriecilor, domnitorul Mihai Racoviţă, împreună cu oastea sa, s-a retras la Mănăstirea Cetăţuia.

Pe la orele 3 ale serii, trupele austriece se aflau în jurul Mănăstirii Cetăţuia. Înăuntru, slujitorii trăgeau clopotele pentru a-i chema pe tătari în ajutor. Convinşi de marele vistiernic şi de trimisul turc, pe la orele 5 seara, au sosit din toate părţile călăreţii tătari.

Din târg s-au alăturat 500 de ostaşi moldoveni împrăştiaţi de frig pe la casele lor, precum şi negustorii şi slujitorii domneşti, chemaţi de domnitor.

Atacaţi de tătari, austriecii au renunţat să mai asedieze Cetăţuia şi au coborât la podul de peste heleşteul aflat între mănăstirile Cetăţuia şi Frumoasa. Deşi austriecii foloseau puşti, iar tătarii foloseau săgeţile şi arcanele, în spatele austriecilor au ieşit ostaşii aflaţi la Cetăţuie purtând năframe albe la braţ, pentru a se deosebi de cătanele moldoveneşti trădătoare.

Lupta a durat cam trei ore, tătarii lovind năprasnic şi despuind pe morţi şi pe răniţi. Cătanele austriece au început să se retragă în pădurile Hlincei, fiind urmăriţi de tătari şi de moldoveni. Puţinele cătane care au scăpat cu viaţă fugind au degerat de frig pe timpul nopţii.

A doua zi, domnitorul Mihai Racoviţă a coborât de la Cetăţuia la Curtea Domnească pentru a-i judeca pe trădători. Căpitanul Ferentz a fost adus în faţa domnitorului legat cu o funie de gât de către tătari. La sfatul turcilor, el l-a răscumpărat pe Ferentz de la Cantemir-Mârza, hanul tătarilor, cu 200 galbeni. După ce l-a lovit cu pumnii, domnitorul l-a dat pe căpitanul austriecilor pe mâna lui Ali Agca care l-a decapitat în faţa Porţii de la Curtea Domnească, "ca să iee pildă şi alţii să nu mai vie la Moldova". (A. Amiras) Trupul căpitanului a rămas acolo timp de câteva zile ca pildă şi pentru alţii

Domnul a ordonat ca cei 30 de moldoveni făcuţi prizonieri cu această ocazie să fie spânzuraţi. Trupurile celor ucişi (în număr de 500-600) printre care se afla şi cel al lui Ferentz au fost strânse lângă Fântâna Parasca, la drumul cel mare al Ţarigradului în preajma Cetăţuiei. "Şi-au pus pământ peste dânsele şi au făcut o movilă mare şi lângă movilă cerdacu de piatră şi au îngropatu şi un stâlpu de peatră în mijlocul cerdacului pre care au scris toată întâmplarea." (A. Amiras)

În total, sub colina pe care se află azi Crucea lui Ferentz, au fost îngropaţi circa 600 de soldaţi austrieci şi moldoveni.

Într-un document dat de către domnul Mihai Racoviţă la 10 ianuarie 1717 pentru a se acorda scutiri de dări Mănăstirii Cetăţuia se notează că: "Frinţă căpitanul au venit cu nemţii şi cu cătane ca să ne ia pe noi, precum au luat pe domnul muntean de la scaunul din Bucureşti... şi ne-au lovit joi, la 8 ceasuri din zi. Şi lovindu-ne fără veste în curte cu război, apărându-ne, am mers la mănăstire la Cetăţuia. Şi în mănăstire, înconjurându-ne, ne-au bătut. Şi tâmplându-se şi o seamă de tătari la sfânta mănăstire la Aron-Vodă, au venit şi ei întru ajutor şi am ieşit şi noi din mănăstire şi dând război nemţilor... i-am înfrânt şi o samă dintre ei însăşi au căzut la robie, iar o samă au pierit la război. Peste trupurile acelor pieriţi s-au făcut movilă... în care movilă este Frinţă căpitanul cu alte trupuri.

 Ruinarea mănăstirii

Cu timpul, Mănăstirea Cetăţuia a început să se ruineze, efect al cutremurelor şi al incendiilor. A devenit necesară efectuarea de lucrări de restaurare, care s-au făcut în perioada 1827-1837.

În mai 1842, în Palatul lui Duca-vodă, scriitorul Alecu Russo o descria astfel: "o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălţime unde odinioară vegheau cete de ostaşi viteji, ţinând ochii în calea tătarilor, şi unde astăzi se îngraşă dormind câţiva călugări în compania buhnelor"  .

În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstireşti a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Cetăţuia a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei de la Ierusalim, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Cetăţuia a fost filială a Parohiei Galata, aici slujind un preot o dată pe lună.

Alţi cronicari ai epocii care au vizitat Cetăţuia au putut constata urmele ruinării acesteia.

În jurul anului 1870, Vasile Alecsandri prognoza că "ruinele" de la Cetăţuia "vor dispare poate cu totul".

Episcopul Melchisedec Ştefănescu care a trecut pe acolo în anul 1884 nu a găsit decât o curte presărată "cu pietre şi plină de dudău", încât îi era frică oricui a "umbla prin ea", iar "casele egumeneşti se dărâmau".

În anul 1903, Nicolae Iorga scria că "Cetăţuia ... era singură, pustie şi, într-o seară" când s-a urcat "pe coasta rotunjită a muncelului", a fost speriat de strigătul huhurezului care vieţuia "sub bolţile pivniţelor părăsite".

Deoarece mănăstirea ajunsese o ruină la sfârşitul secolului al XIX-lea, s-au efectuat lucrări serioase de restaurare în perioada 1910-1911, la iniţiativa Comisiunii Monumentelor Istorice.

În octombrie 1911, lucrările au fost finalizate, iar mănăstirea a putut fi vizitată de delegaţii universităţilor străine veniţi la sărbătorirea semicentenarului Universităţii din Iaşi.

În aceeaşi zi, aviatorul Aurel Vlaicu a zburat deasupra oraşului Iaşi cu avionul construit de el, făcând mai multe virajuri în jurul dealului şi Mănăstirii Cetăţuia.

La 30 septembrie 1911 s-a pus piatra de temelie la chiliile călugăreşti de la Mănăstirea Cetăţuia, în prezenţa familiei regale (Regele Carol I, Prinţul Moştenitor Ferdinand ş.a.), a mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei, a unor membri ai guvernului şi ai autorităţilor locale. Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei a adus aici călugări de la alte mănăstiri din Moldova şi astfel mănăstirea s-a redeschis.

În timpul primului război mondial, clădirile din incinta mănăstirii au servit ca spital militar, aici fiind îngrijiţi ostaşii răniţi.

În anul 1930, la iniţiativa lui Nicolae Iorga, preşedintele Comisiunii Monumentelor Istorice, au fost refăcute biserica şi încăperile mănăstirii, după cum atestă o placă memorială amplasată pe clădirea Egumeniei.

Lucrări importante de restaurare s-au efectuat în perioada 1964-1971, în urma cărora turnul clopotniţă şi-a recăpătat forma sa originară, baia, zidurile incintei şi bastioanele au fost refăcute, iar palatul lui Duca Vodă a fost consolidat.

Printre cei care au avut mari merite în restaurarea complexului monahal de la Cetăţuia se cuvine amintit numele arhimandritului Mitrofan Băltuţă (+ 15 iunie 1995), stareţ timp de 25 ani al mănăstirii şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Biserica Mănăstirii Cetăţuia, cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, este amplasată în mijlocul incintei. Biserica este principalul monument al ansamblului arhitectural al manastirii .

   

Ea  este construită în plan triconc, fiind împărţită în pridvor închis, pronaos, naos şi altar, cu absidele naosului şi altarului semicirculare în interior şi poligonale în exterior, fiecare absidă având câte 3 ferestre.

Planul bisericii este treflat cu abside semicirculare la interior si poligonale la exterior si contraforti masivi care marcheaza în exterior dispozitia încaperilor.

În exterior fatada este împartita în doua registre de un brâu.Zidurile exterioare ale bisericii sunt sprijinite de şapte contraforturi.

Biserica este înconjurată de un brâu torsadă din piatra fixat pe un bandou din piatra alba decorata cu rozete si frunze de stejar aplicat pe banda de piatră cu decoraţii în relief.Deasupra brâului sunt doua rânduri de firide oarbe.

Ferestrele au deasupra câte o cornisa lintel iar dedesubt banchine.

În registrul superior se află câte două două rânduri de ocniţe, cele de sus fiind mai mici decât cele de jos.

Biserica are două turle octogonale aflate deasupra pronaosului şi naosului şi construite pe două baze: prima pătrată şi a doua stelată.

Pe turle se află firide alungite, patru ferestre dreptunghiulare mici dispuse în cele patru puncte cardinale, patru contraforturi mici şi trei rânduri de ocniţe (două deasupra arcadelor şi unul la baza pătrată). Bazele turlelor sunt decorate cu un rând de firide oarbe, turlele octogonale în exterior au ferestre decorate cu pilastri angajati

În timpanul uşii, într-o cruce cu braţele egale şi rotunjite, este sculptată stema Moldovei: capul de bour care susţine o coroană ce este prevazută cu o cruce pe mijloc, având câte un leu de o parte şi de alta.

Pridvorul înalt, de formă dreptunghiulară şi cu bolţi sferice pe pandantivi, este luminat de două ferestre pe latura vestică. Pridvorul dreptunghiular acoperit de doua bolti sferice asezate pe pendentivi are doua intrari pe fatada de S si cea de N si doua ferestre mari cu ancadramente gotice pe fatada de V.

Zidul dintre pridvor si pronaos este strapuns de o usa înconjurata de un chenar bogat decorat.

Între pronaos si naos separatia se face prin 2 coloane puternice din piatra de forma octogonala cu capitele de forma patrata.

Pronaosul de forma patrata este suprapus de o turla cu baza patrata si o baza stelata.

Naosul dreptunghiular este luminat de ferestrele din abside câte trei pe fiecare latura si este suprapus de o a doua lturla care are la rândul ei 2 baze una patrata si una stelata.

În biserică s-au mai păstrat din vechiul mobilier strana domnească şi cea arhierească, bogat decorate cu frunze, flori aurite şi îngeri cu mâinile întinse.

 Iconografia

   

Pictura este o creatie artistica de aceeasi valoare cu arhitectura bisericii.

Biserica a fost pictată în frescă de meşteri aromâni, fraţii Mihai, Gheorghe şi Dima din Ianina (Grecia), alături de pictori români care lucraseră şi la pictarea Bisericii Trei Ierarhi (Nicolae "zugravul cel bătrân" şi Ştefan).

Remarcabile sunt compozitiile ca judecata din urma si lui Iesei. Pictorii bisericii, salii gotice si palatului sunt fratii Mihai si Gheorghe Dima, din Enina, adusi de Gheorghe Duca în Moldova. Acestora li se adauga mesterii locali ca Nicolae Zugravul cel batrân si Stefan Zugravul care au lucrat ca ucenici la pictura bisericii Trei Ierarhi.

Pictura originală nu s-a păstrat derccât parţial, restul picturilor fiind modificări din secolul al XVIII-lea şi din deceniul al treilea al secolului al XIX-lea.

Picturile in pridvor s-au păstrat cel mai bine, remarcând aici "Arborele lui Iesei", "Judecata de apoi", "Scara lui Ioan Climax" şi sfintele pictate în medalion.

În pridvor este pictata si scena care-i reprezinta pe ctitori - Gheorghe Duca alaturi de sotia sa doamna Anastasia si în planul doi soacra domnitorului, doamna Ecaterina, care s-a zbatut ca ginerele ei sa fie ales domn. Alaturi îl vedem pe fiul domnitorului Constantin pe fiicele Elena si Maria si o alta fiica a carui nume nu se poate deslusi. Toata familia închina biserica Mântuitorului Isus Hristos care are de o parte si de alta pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel.

Din pacate pictura a fost restaurata în secolul trecut nepotrivit astfel încât unele scene sunt total deformate.

În pronaos, pe peretele vestic, s-a păstrat tabloul votiv în care este reprezentată familia ctitorului: domnitorul Gheorghe Duca, Doamna Anastasia, Doamna Ecaterina (probabil soacra domnitorului), Constantin Duca (care va domni între anii 1693-1695 şi 1700-1703), fiica sa Elena (viitoarea soţie a cronicarului Nicolae Costin), fiica sa Maria, alături de un alt copil, al cărui nume nu se poate descifra. Ei sunt pictaţi în costume de ceremonial, brodate cu flori cu fire de aur şi cu brandemburguri .

Sunt de remarcat şi figurile sfinţilor pictaţi în picioare sub ferestrele din pronaos şi naos, sfinţi care au aureolele decorate în relief cu ornamente care diferă de la unul la altul.

Necropola domnească

 Nişa din partea sudică a pronaosului, unde se află mormântul lui Gheorghe Duca şi a fiicei sale, Maria.

În pronaos se află două nişe, unde au fost înrmomântate câte două persoane. În partea sudică a pronaosului se află nişa unde au fost înmormântaţi domnitorul Gheorghe Duca şi fiica sa, Maria. Doamna Maria, fiica ctitorului, a fost îngropată acolo în anul 1672, pe lespedea sa funerară, mică şi frumos sculptată, aflându-se următoarea inscripţie în limba greacă: "Aici se odihneşte Doamna Maria, fiica lui Io Duca Voievod, anul lui Hristos 1672 septembrie 13".

În aceeaşi nişă, mai la vest, se află mormântul ctitorului, Gheorghe Duca (Duca Vodă cel Bătrân). Acesta a murit la 24 martie 1685 în oraşul Lvov (astăzi în Ucraina), unde fusese dus de poloni. În anul 1693, fiul său, Constantin Duca, Voievod al Moldovei (1693-1695, 1700-1703) i-a adus osemintele în ţară şi i le-a îngropat în nişa de pe peretele sudic al bisericii Mănăstirii Cetăţuia. Peste mormânt nu a fost pusă însă o piatră funerară. Mult timp s-a exprimat îndoiala că domnitorul a fost îngropat aici, din moment ce nu s-a pus nici o lespede pe mormânt, totuşi cercetările arheologice din 1933 au confirmat existenţa unor rămăşiţe pământeşti aici

În peretele nordic al pronaosului se află o altă nişă, care fusese pregătit probabil pentru Doamna Anastasia, soţia ctitotorului. Mormântul a rămas gol, Doamna Anastasia fiind înmormântată în Biserica Albă, care se afla pe locul unde este astăzi Catedrala Mitropolitană din Iaşi Mai la sud, în aceeaşi nişă, au fost înmormântaţi fratele domnitorului, Saul şi fiul său, Ioniţă. Inscripţia de pe lespedea funerară nu a putut fi descifrată în totalitate, pe ea fiind scris în limba greacă următorul text: "Aici se odihneşte robul lui Dumnezeu ... frate al lui Io Duca Voievod ... a fiului său Ioniţă cu Maria".

Odoare de preţ

 Biserica a fost înzestrată cu odoare de preţ şi veşminte scumpe, după cum relatează cronicarul Nicolae Costin. A mai fost păstrat un Orar din catifea roşie, decorat de Doamna Anastasia cu broderii lucrate cu fir de aur şi argint, pe care se află următoarea inscripţie în limba slavonă: "Acest aurar l-a făcut Io Duca Voievod şi doamna sa Anastasia şi l-au dat sfintei mănăstiri Cetăţuia în anul 7178 (=1670)".

De asemenea, în Sala Gotică, se mai expusă o Evanghelie în limba greacă, ferecată în argint, tipărită la Veneţia în 1737, care a fost dăruită Mănăstirii Cetăţuia la 20 august 1749 de către voievodul Constantin Mihail Cehan Racoviţă (1749-1753, 1756-1757). Donatorul a scris la începutul evangheliei o inscripţie de donaţie în limba greacă şi la pagina 85 o inscripţie de ferecare a evangheliei în limbile slavă şi română, ambele inscripţii terminându-se cu un blestem al donatorului către cei care ar îndrăzni să strămute cartea din Mănăstirea Cetăţuia.

În curtea bisericii, lângă turnul clopotniţă, se aflau două clopote vechi aşezate pe postamente de lemn. Pe unul era scrisă o inscripţie în limba greacă în care scria că a fost donat de Duca Vodă în anul 1669, iar pe cel de-al doilea se afla o inscripţie în limbile greacă şi latină în care se arată că clopotul donat de Duca Vodă în anul 1669 a fost sfărâmat, fiind refăcut cu cheltuiala panului Iota în anul 1816.

O parte din manuscrisele de la Mănăstirea Cetăţuia au fost duse la Arhivele Statului din Bucureşti şi la Biblioteca Academiei Române.

Alte construcţii

Zidurile de incintă

 Încă de la început, Mănăstirea Cetăţuia a fost înconjurată de ziduri de piatră groase de aproape 1,40 m şi înalte de 7 m, delimitând o incintă de formă pentagonală cu dimensiuni de aproximativ 120x60 de metri, construit din piatra masiva are turnuri de colt, drum de straja si metereze cu diverse deschideri pentru arme de foc si arcuri si pentru turnuri.

La colţurile de pe latura sudică se aflau bastioane, dar a rămas până astăzi în picioare doar bastionul din colţul de sud-est.

Cetăţuia a fost gândită de la început şi ca loc de refugiu şi rezistenţă armată în caz de asediu, zidurile sale fiind prevăzute cu metereze mai înguste, pentru puşti (sâneţe), iar din loc în loc existau deschideri mai largi, pentru tunuri.

Zidurile de pe laturile de sud şi de est erau cele mai bine apărate, cele de pe laturile de nord şi vest aflându-se pe o coamă abruptă a dealului, greu de escaladat de eventualii atacatori. De-a lungul zidurilor se observă existenţa unui "drum de strajă" din lemn, pentru a permite apărarea la nivelul meterezelor.

În incintă se poate pătrunde de pe latura sudică (pe sub turnul clopotniţă construit din blocuri masive din piatra având laturile de est si vest încastrate în zidul de incinta) şi de pe latura nordică (o intrare mai mică, apărată de Turnul "Cina Pelerinului").

Turnul de pe latura nordică, denumit astăzi Turnul "Cina Pelerinului", are o înălţime mai mică decât cel de la intrarea sudică şi este prevăzut cu un balcon închis cu geam, de unde se poate vedea o panoramă a oraşului Iaşi.

Ulterior, ca urmare a alunecărilor frecvente de teren din această zonă, partea vestică a zidurilor s-a prăbuşit, rămânând aşa până la începutul secolului al XX-lea. Zidul de incintă a fost complet refăcut cu ocazia lucrărilor de restaurare desfăşurate în perioada 1964-1971, tot atunci fiind refăcure şi bastioanele de la colţuri.

Turnul clopotniţă

Turnul clopotniţă a fost construit în anul 1670 în partea de sud a mănăstirii, având şi rolul de loc de intrare în mănăstire. El nu dispunea de metereze, având doar nişte găuri rotunde de ochire, cioplite în piatră, pentru tragerea cu puşca.

Pe clădirea turnului, desupra intrării, se află săpată în piatră stema Moldovei (un cap de bour, purtând o coroană pe coarne, şi între coarne o stea; în dreapta un soare, în stânga o lună, dedesubt o cruce) şi în jurul ei o pisanie cu următorul text: "Herbul prea luminatului Domn Io Duca Voievod, cu mila lui Dumnezeu, al Ţării Moldovei. 7178 (=1680)".

Turnul are două etaje, având următoarea funcţionalitate:

• -la primul etaj este o sală      foarte îngustă, unde se aflau două tunuri

• -la al doilea etaj se află      clopotniţa

 În încăperile din turn se pătrunde de pe drumul de strajă aflat la nivelul primului etaj, de unde se deschide o uşă care duce în clopotniţă. La al doilea etaj se urcă pe o scară în spirală, foarte îngustă.

Primul nivel peste gangul intrarii este boltit, semicilindric iar pe latura de sud si vest are câte o intrare la nivelul drumului de straja permitând trecerea dintr-o parte în alta.

Nivelul al II-lea al turnului de intrare adaposteste clopotele. La acest nivel se ajunge prin 2 scari de piatra taiate în grosimea zidului. Cuhnea - edificiu cu plan patrat cu latura de 7 m. cu un sistem de boltire interesant formate din 4 arce puternice peste care se înalta 4 pendentivi la colturi peste care se înalta un turn lanterna.

 La primul etaj se ajunge de pe o scară mobilă care cobora din clopotniţă, până la nivelul drumului de strajă. Deoarece aici se aflau tunurile, acesta avea rolul de încăpere care trebuia să fie cucerită ultima, doar după înfrângerea rezistenţei străjerilor din camera clopotelor.

 De asemenea, pe latura de est a turnului s-a descoperit şi o trapă pregătită pentru prinderea în cursă a eventualilor atacatori.

Clădirea egumeniei şi Sala Gotică

Pe latura sudică a incintei se află o clădire cu etaj şi cu două rânduri de pivniţe boltite suprapuse, primul la nivelul terenului, iar al doilea în subteran. La etaj se află camerele egumeniei (stăreţiei) şi Sala Gotică, cu rol de trapeză. În pivniţe se păstrează vinul obţinut din podgoriile mănăstirii.

Interes prezintă din punct de vedere arhitectural Sala Gotică "Anastasia Doamna", asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Trei Ierarhi şi aflată în stânga clădirii. Aceasta este o sală cu o lungime de aproape 16 m şi o lăţime de aproape 9 m, cu pardoseală din cărămizi hexagonale. Ea are şase bolţi din caramida în ogivă, sprijinite de doi pilaştri puternici de formă octogonală aflaţi în axul central al camerei şi de console de piatră cioplită aflate pe pereţi. Pe cele câte opt nervuri de piatră cioplită ale bolţilor se află decoraţii în formă de rozete pătrate. Sala este luminată prin 8 ferestre care dau spre curtea mănăstirii. Iniţial, sala gotică a fost zugrăvită în frescă, urme de pictură observându-se şi astăzi pe pereţii sudic şi estic.

În perioada 1910-1911, clădirea egumeniei a fost restaurată. Cu această ocazie, s-a refăcut acoperişul şi s-a completat partea superioară a zidăriei de sub streaşină (care a fost decorată cu un şir de ocniţe din cărămidă aparentă), s-au construit două foişoare cu scări de acces la cele două intrări principale şi s-au efectuat unele reparaţii interioare.

În ultimii ani, în Sala Gotică s-a amenajat un paraclis.

Casa Domnească

 Pe latura de nord-est a incintei se află o clădire fortificată cu un etaj, care a servit drept casă domnească pentru Gheorghe Duca. Fosta locuinta personala a domnitorului construita din blocuri masive din piatra, a fost  realizata astfel încât sa fie si loc de refugiu pentru cazul în care în manastire ar fi patruns dusmani fiind aşezată pe vârful unui deal cu râpe de jur împrejur.

 Palatul este construit din piatră, cu bolţi de cărămidă şi are ferestre şi uşi cu chenare de piatră profilată. Alecu Russo afirmă că încăperile palatului au fost pictate în frescă, dar ca urmare a faptului că pereţii au fost văruiţi de mai multe ori de-a lungul timpului, astăzi nu se mai observă nici o urmă de pictură. Palatul este alcatuit dintr-un nivel al pivnitelor înalte boltite semicilindric si nivelul etajului la care se ajunge din exterior printr-o scara din piatra si un foisor.

În clădire se intră printr-o scară lipită de perete care duce la un balcon mic, care se afla deasupra intrării în pivniţe. Etajul cuprinde cinci camere: două pe partea stângă şi trei pe partea dreaptă. În tindă sunt două uşi care duc la cele două rânduri de încăperi. Încăperile din partea stângă cuprind sala de primire a domnitorului (cu trei ferestre spre curte) şi o cameră boltită. Încăperile din partea dreaptă au două camere mai mici, una dintre acestea fiind odaia domnitorului şi o încăpere cu rol de iatac al doamnei la care se pătrunde printr-o scară care duce sub dormitorul voievodului.

Beciurile sunt boltite şi aflate de-a curmezişul palatului, la ele intrându-se printr-o scară aflată sub balcon. Între boltile pivnitelor si planseul încaperilor etajului sunt cele 3 tainite ale edificiului, la care se ajunge printr-o usa mica rotunda.

Traditia spune ca un tunel ar fi legat casa domneasca, fântâna si cripta de sub masa altarului din bisericaÎn pivnite se poate patrunde si din exterior prin trei deschideri dar si prin interior direct printr-o scara taiata în grosimea zidului. Ancadramentele ferestrelor si a usilor sunt bogat decorate cu chenare din piatra cioplita.

Clădirea are mai multe încăperi secrete, în care se putea ascunde oricine în caz de primejdie. Conform legendei, exista un tunel care lega Sfânta Masă a altarului cu palatul domnesc, pentru a se salva odoarele bisericii în caz de necesitate. Ieşirea din tainiţe era foarte aproape de ieşirea prin latura nordică a zidului de incintă. N.A. Bogdan povestea că ar fi existat nişte hrube ce făceau legătura între Palatul domnesc de la Cetăţuia şi Curtea domnească din Iaşi.

 Alecu Russo descrie astfel tainiţele: "Iar intrarea în tainiţe se găseşte în peretele palatului care priveşte spre oraş. O uşă mică, rotundă şi ridicată de la pământ ca de vreo doi coţi, duce într-un fel de tindă îngustă, în al cărei fund se deschide o vizunie ce are multă asemănare cu un cuptor de pitărie; nivelul ei e mai ridicat decât acel al tindei. În stânga se vede o cameră boltită, tupilată, întunecoasă, în al cărei colţ, de-a stânga, se arată o gaură prin care de-abia încape omul, pentru ca să intre în o altă cameră, asemenea întocmai ca cea dintâi. Amândouă sunt zidite pe aceeaşi linie cu iatacul doamnei".

Casa Domnească a fost parţial distrusă în timpul Revoluţiei de la 1821. A fost consolidat în urma lucrărilor de restaurare din anii 1964-1971.

Astăzi, casa domnească adăposteşte un muzeu de artă feudală conţinând 112 obiecte de cult: broderii, icoane pictate pe lemn şi îmbrăcate în argint, catui, cărţi ferecate în argint, cruci sculptate şi ferecate în argint sau argint aurit, sfeşnice, manuscrise ş.a, provenind din depozitele mănăstirii şi al centrului mitropolitan

Baia domnească

 În incinta mănăstirii, pe latura de est, se mai află o clădire care a adăpostit o baie turcească sau, după alte surse, bucătăria (cuhnea). Din această clădire se mai păstrează doar o cameră pătrată, cu latura de 7 m, având o boltă semisferică, pe care se înalţă un turn lanternă cu opt ferestre, cu o calotă semisferică, care are deschidere circulară deasupra.

Staretia cu sala gotica - constructie cu etaj si 2 rânduri de pivnite suprapuse are un foisor principal la care se ajunge printr-o scara monumentala si o intrare de mai mica importanta tot printr-o scara; ambele amplasate pe fatada spre biserica. 

Alecu Russo o descria în anul 1842 astfel: "În dreapta porţii, lângă zidul Cetăţuiei, dinspre Prut, este o zidire de formă rotundă, a cărei boltă este o adevărată minune de eleganţă şi de măiestrie. Lumina o primeşte pe deasupra ca domul Panteonului. Ce păcat că acel mic cap-d'operă de arhitectură servea, precum se spune, de bucătărie!"

Corpul de chilii

 Părăsită de călugări după secularizarea averilor mănăstireşti în decembrie 1863, Mănăstirea Cetăţuia a rămas mult timp pustie. După alegerea sa ca mitropolit al Moldovei, IPS Pimen Georgescu (1909-1934) a dorit să revigoreze viaţa monahală de aici.

La 30 septembrie 1911 s-a pus piatra de temelie la chiliile călugăreşti de la Mănăstirea Cetăţuia, în prezenţa familiei regale (Regele Carol I, Prinţul Moştenitor Ferdinand ş.a.), a mitropolitului Pimen Georgescu, a unor membri ai guvernului şi ai autorităţilor locale.

Se presupune că au existat chilii şi pe latura de vest care se prăbuşise cu mult timp înainte.

Alte obiective

Pe lângă aceste construcţii, în incinta mănăstirii, lângă turnul clopotniţă, se mai află un postament de piatră cu un clopot vechi pe care se află o inscripţie în limbile greacă şi latină în care se arată că clopotul donat de Duca Vodă în anul 1669 a fost sfărâmat, fiind refăcut cu cheltuiala panului Iota în anul 1816.

De asemenea, în apropiere de zidul vestic al mănăstirii, se află mormântul arhimandritului Mitrofan Băltuţă (1 iulie 1927 - 16 iunie 1995), stareţ al Mănăstirii Cetăţuia (1971-1995) şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor (1981-1995), sub ocârmuirea căruia s-a realizat restaurarea complexului monahal.

 Întrucât la sfârşitul secolului XIX ajunsese o ruină, mănăstirea a fost restaurată în perioada interbelică la cererea istoricului Nicolae Iorga.

Ansamblul manastirii a fost restaurat la începutul secolului în perioada 1910-1915 dupa planurile arhitectului N. Ghica Budesti si sub îndrumarea arhitectului Baicoianu.

 Lucrari importante de restaurare s-au realizat în deceniul al 7-lea al secolului nostru finantate de Directia Monumentelor Istorice si conduse de arhitectii Ioana Grigorescu si Nicolae Diaconu.

 Manastirea Cetatuia este unul dintre cele mai importante monumente de arta feudala din peisajul Iasului pastrând pâna astazi - cladirile care formau programul unei manastiri întarite loc de adapost la vremuri de restriste pentru domni si ierarhi.

Ctitor Domnitorul Gheorghe Duca în cea de-a doua domnie 1668-1683 Mesteri Dupa relatarile din acele timpuri istoricul Constantin Bobulescu afirma ca unul dintre cei ce au lucrat în piatra a pictat si a condus lucrarile de la manastirea Cetatuia, este nemesul moldovean Grigore Cornescu.

 Alte documente arata ca lucrarile de finisare a manastirii erau încredintate unui merster venetian Cassini sau Cassino. Functie initiala manastire de calugari închinata înca de la înfiintare “Sf.Mormânt” la Ierusalim Functie actuala manastire de calugari.