<!-- /* Font Definitions */ @font-face

Manastirea Birnova  si  comuna Birnova

 http://barnova-iasi.tripod.com/parohia.html

Confesiune: ortodoxă

Hram: Sf. Gheorghe (23 aprilie) şi Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august)

Ctitor: 1627domnitorul Miron Barnovschi-Movilă,1665 Istrate Dabija vodă

Tip: călugări

Datare: 1603

Ţara: România

Localizare: comuna Bârnova, Iaşi

Website: http://www.barnova.ro

Mănăstirea Bârnova este o mănăstire de călugări amplasată în preajma municipiului Iaşi, în pădurile Podişului Central Moldovenesc, sub dealul Pietrăriei, în comuna Bârnova.

Acces: Este situata la 10 km sud de Iasi. Trei drumuri duc din Iasi la manastirea din Codrii Barnovei. Primul, dupa dealul manastirii Tarata, unde se ajunge din soseaua Iasi-Vaslui, al doilea de la podgoriile Nebunei si Doi Peri si al treilea pe linia ferata, pe la statia Ciurea-Barnova (cel mai incomod, pentru ca merge mult prin padure). Cel mai placut drum este cel dintai, iar cel mai usor si des folosit este cel de-al doilea, pe care circula si autobuzul orasenesc nr. 37, ce opreste in mijlocul satului. De aici, dupa numai 500 m, se ajunge in incinta manastirii. Ansamblul manastiresc este construit la gura padurii Barnova, pe o coasta lina si frumoasa, 3 km mai la vale de dealul Repedea, unde se afla un alt asezamant monahal, manastirea Tarata.

La mănăstire se poate ajunge pe drumul spre Vaslui; imediat după Hanul Trei Sarmale, pe partea dreaptă, se desprinde un drum pe care se poate ajunge în satul Bârnova (10 km).

Mănăstirea Bârnova este situată într-un pitoresc cadru natural, printre copaci umbroşi şi împrejmuită cu ziduri de piatră ridicate în anul 1728 de către domnitorul Grigore Vodă..

Ea a fost ctitorită de domnitorul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633), de la care îşi trage şi denumirea, dar lucrările au fost finalizate de domnitorul Eustratie Dabija (1661-1666).

Ansamblul Mănăstirii Bârnova a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-a-A-04103 şi fiind alcătuit din următoarele 5 obiective:

• Biserica      "Sf. Gheorghe" - datând din perioada 1626-1629, având codul      IS-II-m-A-04103.01
• Chiliile      - datând din anul 1728, având codul IS-II-m-A-04103.02
• Ruinele      din incintă - datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04103.03
• Turnul de la poartă - datând      din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04103.04
• Zidul      de incintă - datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04103.05

Localizarea manastirii Birnova incepe in jurul anului 1603 cand Ieremia Movila, primul domnitor moldovean care a ctitorit pe aceste meleaguri, a ridicat o biserica de lemn, avand hramul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. Domnitorul Miron Barnovschi aminteste in testamentul sau ca “…manastioara cea din lemn s-a facut intaiu, sa aiba acesti boieri a o socoti si a o intari”.

Incepand cu anul 1663 manastirea a fost inchinata Patriarhiei Ierusalimului, fiind administrata de calugarii greci pe o perioada de 200 de ani. De-a lungul timpului sfantul lacas a avut si statut de parohie (1908-1945, 1950-1990), manastire de maici (1945-1950), in 1991 Mitropolia Moldovei si Bucovinei redandu-i statutul de manastire de calugari.

Manastirea Birnova, inrudita cu Dragomirna, face parte din ansamblul marilor ctitorii arhitecturale din Moldova, sintetizand din acest punct de vedere elementele arhitecturale romanesti cu cele bizantine, transmise prin Tara Romaneasca. Ornamentatia exterioara inrudeste manastirea cu Dragomirna, iar tehnicile cromatice o aseamana cu Agapia. Impartirea in interior a fost realizata conform traditiei bizantine: pridvor, pronaos, naos si altar.

Aici se află mormântul domnitorului Dabija Vodă, acoperit cu o piatră funerară aşezată vertical, frumos sculptată, cu chenar de struguri de vie, pe margini albă, cu scris slavon, datată 11 septembrie 1665. Alături se găseşte fiica lui, principesa Maria, al cărei mormânt este acoperit cu o lespede de piatră împodobită cu flori de acant şi cu scriere pe margini, datată 3 octombrie 1677.

În curtea Mănăstirii Bârnova se află palatul Doamnei Dafina, soţia domnitorului Dabija Vodă.

Istoric

Fondarea Mănăstirii Bârnova

Iniţial, pe locul unde se află astăzi Mănăstirea Bârnova, domnitorul Ieremia Movilă a ctitorit în jurul anului 1603 o bisericuţă de lemn, având hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Istoricul N.A. Bogdan, în monografia sa dedicată oraşului Iaşi, a emis ipoteza că pe locul actual al Mănăstirii Bârnova ar fi existat anterior o altă biserică mai veche de lemn, de la domnitorul Ştefan Tomşa al II-lea (1611-1615, 1621-1623), ipoteză bazată pe faptul că biserica posedă un clopot din anul 1614, donaţie a acestui voievod. Deşi nu sunt documente sigure în sprijinul acestei ipoteze, se poate crede totuşi că a existat o biserică mică de lemn.

Alte opinii presupun că acel clopot fusese comandat pentru bisericuţa de la Poartă, zidită de Ştefan Tomşa în turnul de la intrarea în Curtea Domnească din Iaşi (cu hramul Sfintei Treimi).

Biserica a fost construită de Miron Barnovschi (1626-1629), până deasupra bolţilor. El a comandat şi ţiglele arse pentru acoperiş, iar în 1629 cerea bistriţenilor un meşter priceput la construirea acoperişului. Barnovschi i-a pus hramul „Sf. Ioan cel Nou”, ale cărui moaşte au fost aduse de Alexandru cel Bun la Suceava, în 1415. Construcţia bisericii a fost terminată de Istratie Dabija, al 1665. Gh. Balş observa că, turla contrastează prin zvelteţea ei cu restul bisericii. Aceasta este construită din cărămidă şi decorată mai târziu cu arcaturi simple susţinute de stâlpişori, prezentând „deasupra ferestrelor nişte triunghiuri care apar la bisericii abia în a doua jumătate a secolului XVIII”. Ele amintesc de frontoanele triunghiulare ale arhitecturii neoclasice. Hramul „Sf. Gheorghe” se pare că provine de la Dabija vodă.

   

 Prima mărturie despre Mănăstirea Bârnova o avem de la cronicarul Miron Costin care a lăudat osârdia şi strădania binecredinciosului voievod Miron Barnovschi-Movilă de a ridica noi locaşuri bisericeşti. Acesta a ridicat Mănăstirea Barnovschi în oraşul Iaşi, precum şi Mănăstirea Hangu din Munţii Neamţului, arătând o deosebită grijă faţă de Mănăstirea Dragomirna, ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimca.

După cum scrie Miron Costin, domnitorul Barnovschi "mănăstiri şi beserici câte au făcutu, aşea în scurtă vreme, nice unu domnu n-au făcutu. Făcut-sau alţi domni şi mai multe, iară cu mai îndelungate vremi, în 40 de ani unii, alţii în 20 de ani, iară elu în trei ani".

Înşiruind realizările domnitorului Miron Barnovschi pe plan bisericesc, cronicarul Miron Costin adaugă şi că a zidit "aşijdere şi Bârnova, lângă Iaşi, care apoi au fârşit-oă Dabije-vodă". Amintind din nou ctitoriile domnitorului, cronicarul umanist subliniază că "şi au urdzit şi Bârnova pre numele său, supt dealul Pietrăria lângă Iaşi".

O altă mărturie este hrisovul domnesc scris la Iaşi în Cancelaria domnitorului Miron Barnovschi în ziua de 11 noiembrie 1628: “Io Miron Barnovschi Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei. Iată au venit înaintea domniei mele şi înaintea tuturor boierilor domniei mele, mari şi mici, sluga domniei mele, Dima călăraş de Ţarigrad, de bună voia lui, nesilit de nimeni, nici asuprit şi au vândut dreapta sa ocină şi vie, cu crame şi cu grădini şi cu îngrădire şi cu tot venitul. Aceea am vândut-o rugătorilor domniei mele, călugărilor de la Sfânta Mănăstire a domniei mele, nou zidită, care se cheamă Bârnova, unde este hramul Sfântului şi slăvitului mucenic Ioan cel Nou… S-a înscris în Iaşi, în anul 7137 (=1628), noiembrie, 11 zile. Însuşi domnul a poruncit, Barnovschi Voievod”.

În anul 1629, domnitorul Miron Barnovschi a fost mazilit şi a fugit în Polonia, biserica nefiind încă terminată. Revenit la tron pentru o scurtă perioadă în anul 1633, Miron Vodă a fost însă arestat şi executat prin decapitare la Constantinopol în ziua de 2 iulie 1633.

În timpul detenţiei, Miron Vodă şi-a redactat testamentul, în care arăta că "Sfânta Monastire Bârnova, care este începută de noi vedem că, după vremuri ce stătură, că alt nime nu va putea să o săvârşească, numai putere domnească. Pentru aceea de va alege Dumnezeu un domn creştin, ca acela să săvârşească, Dumnezeu să-i vie într-ajutor. Monastirea cea de lemn ce s-au făcut întâiu, să aibă aceşti boieri a o socoti şi întări".

Finalizarea construcţiei

 G. Balş, în urma unei examinări atente a bisericii, constată că aceasta a fost "deja pe de-a-ntregul boltită" încă din vremea lui Miron Barnovschi, voievodului Istrate Dabija nerămânându-i decât să termine lucrările, după cum o dovedesc elemente de alt stil existente tocmai la paramentul turlei.

Domnitorul Eustratie Dabija (1661-1665) şi Dafina Doamna au meritul de a îndeplini prevederea din Testamentul lui Miron Barnovschi, preluând pe cheltuiala lor finalizarea construirii Mănăstirii Bârnova şi înzestrând-o cu odoare de preţ: cărţi de cult, icoane şi candele. Dabija Vodă a murit în anul 7174 (=1666), fiind înmormântat în biserica a cărei construcţie o finalizase. Cronicarul Ion Neculce menţionează că "l-a dus cu toată boerimea cu mare cinste, de l-au îngropat la mănăstirea lui, în Bărnova, care este de dânsul, isprăvită; iară din temelia ei a fost început-o Bărnovscki Vodă a o zidire, şi n-a apucat să o isprăvească, că a perit la Poartă".

Începând din anul 1662, Mănăstirea Bârnova a fost închinată pe rând Patriarhiei Ierusalimului, Muntelui Athos, Muntelui Sinai, Patriarhiei din Constantinopol şi Patriarhiei din Alexandria, fiind administrată de către călugării greci pentru o perioadă de 200 de ani.

În anul 1678, doamna Dafina Dabija a dăruit Mănăstirii Bârnova, unde era înmormântat soţul ei, mai multe sate lăsate de acesta cu limbă de moarte; documentul de danie precizează că unele din aceste proprietăţi fuseseră cumpărate împreună cu doamna Dafina. Doi ani mai târziu, pe la anul 1680, Dafina Doamna dădea sate, vii şi ţigani Mănăstirii Bârnova, arătând că acest aşezământ a fost început de către Miron Barnovschi, dar neterminat, rămânând în această stare „până la vreme domniei Mariei Sale raposatul mieu domn, ce scris mai sus, lui Evastratie Dabija voda, carile dimpreună şi cu noi, dintru bună dumnezeiască îndemnare apucându-ne, am zidit biserica până în desăvârşitu, iar cu alte, câte să cade sfintei mănăstiri podoabe şi aşezături fiind de l-au apucare moarte, n-au apucat să o împodobească şi să o temeeze, ce noi în vieaţa noastră, când am avut vreme, am nevoit şi am împodobit şi o am întemeiată dupa putinţă cu de toate, câte trebuiescu unii sfintii mânăstirii".

În anul 1728, domnitorul Grigore al II-lea Ghica se mută vremelnic împreună cu toată curtea sa la Bârnova, mai ales spre a se feri din calea epidemiei de friguri care a bântuit Iaşul în vremea domniei sale.

Cronica Ghiculeştilor ne spune că domnitorul a făcut aici diverse amenajări, a refăcut clădirile din incintă care erau degradate complet şi a înălţat zid de împrejmuire prevăzut cu creneluri şi foişor de pază. “Şi văzând Grigore Voda, acolo la mănăstire, casele stricate şi pustii…, s-a apucat cu cheltuiala sa şi a făcut nişte case minunate şi un râmnic mare ziditu cu piatră prin prejur şi deasupra râmnicului cerdacu cum se vede”.

Faţada este înconjurată, pe deasupra ferestrelor, de o torsadă de tip moldovenesc (răsucită în ambele sensuri). Deasupra torsadei se observă două şiruri de ocniţe simple. Biserica are şapte contraforţi masivi, care se înalţă până sub acoperiş.
Compartimentare interioare: altar, naos, pronaos, prodvor. Peretele dintre naos şi pronaos este înlocuit de un sistem de arce pe coloane, specific bisericilor din veacul XVII. Deasupra naosului se înalţă o turlă octogonală, pe sisitemul obişnuit de arce şi pandantive. Deasupra pridvorului se află un turn masiv de piatră, fortificat, prevătut cu multe metereze de apărare, prin care se controla foarte bine intrarea în incinta fortificată. Turnul acesta de la Bârnova este considerat „cap de serie” în arhitectura fortificată moldovenească. În turn se putea urca din pronaos, printr-o uşă secretă, camufaltă în epocă de spătatul unei strane bisericeşti. La primul etaj se afla o tainiţă-tezaur, iar la etajul al doilea o încăpere o cameră de apărare, ai cărei pereţi de piatră sunt străpunşi de numeroase metereze de apărare. În pridvor, deasupra intrării în pronaos, se observă locul amenajat pentru instalarea pisaniei lui Barnovschi vodă, care nu a mai fost ocupat niciodată

Decăderea mănăstirii

 La data de 15 septembrie 1863, domeniile şi bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului prin efectul Legii secularizării averilor mănăstireşti, în timp ce Palatul doamnei Dafina este transformat în şcoala satului şi casă parohială. Ca urmare a pierderii proprietăţilor care aduceau venituri mănăstirii şi a plecării călugărilor la alte mănăstiri, biserica s-a ruinat, catapeteasma putrezind cu totul. O primă serie de lucrări de restaurare s-au efectuat în 1875. Ulterior, în anul 1902, după cum atestă o placă metalică de pe pereţii pridvorului, s-au efectuat o serie de reparaţii interioare şi s-a înlocuit catapeteasma cu cheltuiala preotului paroh Gh. Mereuţă şi a soţiei sale, Eufrosina, prin osteneala economului I. Milescu din Iaşi.

În două perioade: 1908-1945 şi 1950-1990, lăcaşul de cult a avut statut de parohie, iar între anii 1945-1950 a fost mănăstire de maici.

La intervenţia Comisiei Monumentelor Istorice, între anii 1968-1970 s-au efectuat lucrări de restaurare a monumentului istoric. În acea perioadă s-a restaurat turnul clopotinţă de la intrare şi s-a înlocuit tabla de pe acoperişul bisericii cu tablă galvanizată.

În iulie 1991, după o perioadă de părăsire a mănăstirii în timpul regimului comunist, timp în care biserica şi Palatul domnesc al doamnei Dafina au început să se ruineze, tradiţia monastică a revenit la Bârnova, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei redându-i statutul de mănăstire de călugări şi acordând binecuvântare ieromonahului Calistrat Chifan de a se ocupa de reorganizarea mănăstirii. Începând din anul 1997, stareţul mănăstirii este protosinghelul Paisie Furdui, iar Mănăstirea dispune de o obşte monahală tânără.

Ieromonahul Calistrat Chifan, duhovnicul care s-a ocupat de renaşterea vieţii monahale la Bârnova, a fost pus sub canon în anul 2003, interzicându-i-se să oficieze ceremonii religioase şi sfintele taine. Monahul a fost acuzat de neascultare faţă de ierarhi, tunderea în monahism a unor tineri minori fără respectarea canoanelor bisericeşti, folosirea necanonică a bunurilor aduse mănăstirii de către credincioşi, clevetirea şi discreditarea ierarhilor şi a preoţilor. După un canon de şase ani, la 1 martie 2009, Consistoriul eparhial a hotărât să-l dezlege de canon, mutându-l la Mănăstirea Vlădiceni.

Arhitectura bisericii

Arhitectura exterioară

 Planul arhitectural al Mănăstirii Bârnova este asemănător cu cel al Mănăstirii Dragomirna, ea făcând parte din ansamblul marilor ctitorii arhitecturale din Moldova care sintetizează din acest punct de vedere elementele arhitecturale româneşti cu cele bizantine, transmise prin Ţara Românească.

Ascunsă în codrii seculari ai Iaşului, incinta Mănăstirii Bârnova este protejată de ziduri înconjurătoare de apărare, cu metereze. La poartă este un turn clopotniţă, prin care se intră în Mănăstire. Atât clopotniţa, cât şi zidurile de incintă sunt lipsite de vreo inscripţie.

Biserica are o înfăţişare exterioară măreaţă, fiind construită în stilul Galatei, în plan triconc, cu două turle, din care una masivă, deasupra pridvorului şi alta mai subţire, octogonală, ornamentată în exterior. Pentru prima dată în Moldova, la bisericile lui Miron Barnoschi-Movilă apare turnul-clopotniţă lipit de biserică, amplasat deasupra pridvorului. Acesta schimbă şi îngreuiază înfăţişarea exterioară a bisericii în ansamblul ei. Turla de deasupra pridvorului este un element de fortificaţie, având la primul etaj o tainiţă în care puteau fi ascunse odoarele bisericii la vreme de primejdie şi la etajul al doilea o încăpere cu rol de apărare, având practicate în ziduri metereze pentru tras cu puşca. În această turlă se intra printr-o uşă secretă, ascunsă în epocă de spătarul unei strane bisericeşti din pronaos. De asemenea, se remarcă şi prezenţa contraforturilor laterale masive pe colţurile pridvorului.

Pereţii au 1,5 m grosime.

Gh. Balş constată că Bârnova ca elansare şi zvelteţe a formelor sale nu se ridică la nivelul Dragomirnei, deşi arhitecţii moldoveni din acea vreme au împrumutat planul acestei monumentale biserici.

Gh. Balş, observând faptul că turnul fortificat de deasupra pridvorului îngreuiază aspectul edificiului, presupune că acesta nu făcea parte din planul original al clădirii, fiind probabil o inovaţie din timpul lui Dabija vodă. Această sugestie se cuvine a fi verificată prin expertiză

Materiale de acoperiş: astăzi tablă galvanizată, din 1970.

Arhitectura interioară

 Biserica Mănăstirii Bârnova este împărţită, conform tradiţiei bizantine, în pridvor, pronaos, naos şi altar.

Pridvorul este dreptunghiular, sprijinit în exterior, la colţuri, de contraforturi masive. În interior are o boltă cu două calote, care sunt ornamentate dee jur împrejur de torsade timbrate cu scuturi mici.

Pronaosul este asemănător cu cel al Mănăstirii Dragomirna, dar cu boltiri mai simple şi lipsit de ornamentarea fastuoasă a ctitoriei lui Anastasie Crimca.

Între pronaos şi naos lipseşte peretele despărţitor, fiind înlocuit cu trei arcade şi doi pilaştri groşi, reprezentând una dintre caracteristicile arhitecturii bisericeşti din secolul al XVII-lea din Moldova, prototipul acestei noi împărţiri găsindu-se pentru prima dată la Mănăstirea Galata.

Naosul prezintă particularitatea de a transmite greutatea turlei pe zidurile laterale prin arcuri transversale, întocmai ca la Mănăstirea Dragomirna. În schimb, lipsesc nervurile împodobite cu torsade, precum şi arcaturile încrucişate ale bolţii.

O catapeteasmă mare desparte naosul de altar. Biserica Mănăstirii Bârnova nu este pictată.

În pronaos, în partea dreaptă, lângă peretele de sud şi în peretele de sud, se află două pietre de mormânt: a domnitorului Eustratie Dabija şi a domniţei Maria, fiica lui Dabija.

Pe piatra de mormânt, frumos sculptată în marmură, a domnitorului din anul 1666, este următoarea inscripţie în limba slavonă:

„Această piatră au făcut-o şi înfrumuseţat-o Doamna Dafina Domnului său, răposatul Io Dabija Voievod, Domnul Ţării Moldovei şi s-au îngropat în ruga sa noua mănăstire ce se chiamă Bârnova în anul 7174, luna septembrie 11 zile, 2 ceasuri.”

Cea de-a doua piatră de mormânt este a domniţei Maria, unica fiică a lui Dabija Vodă şi a Doamnei Dafina, decedată în anul 1677, la vârsta de 15 ani. În partea superioară a pietrii este încrustată stema Moldovei, capul de bour fiind încoronat şi având o stea în 8 colţuri între coarne, iar de o parte şi de alta soarele şi luna. În partea inferioară a pietrei se află un ornament compozit de tip oriental, reprezentând 3 vase cu flori încadrate de 2 chiparoşi. Inscripţia în limba greacă (de fapt o veritabilă tânguire) ocupă cea mai mare a pietrii, având următorul text:

 „Mormântul acesta cuprinde pe Maria fiica vestitului Domn al Moldovei Dabija, singur al lui copil, şi fără vreme au răpit-o în tinereţe moartea, secerată fiind la vârsta de 15 ani. Puţin a trăit laolaltă cu Gheorghe, om ales, din neamul domnesc al Ruseteştilor şi l-a lăsat văduv de trupul ei, iar sufletul ei a zburat spre nunta veşnică a cereştilor lăcaşuri. N-o plângeţi pe ea repede stinsă ci mai curând fericiţi-o (că a scăpat de sarcina) trecătoarei vieţi...”

De asemenea, tot în pronaos, dar în partea stângă, spre peretele nordic al bisericii, se mai găseşte o altă piatră de mormânt, având o inscripţie în limba slavonă săpată într-un chenar jur-împrejurul pietrei.

În centrul pietrei sunt flori stilizate, iar la cele patru colţuri câte o rozetă.

Textul inscripţiei este următorul: Această piatră au făcut-o şi înfrumuseţat-o pan Ştefan ceaşnic şi cneaghina sa Agrăina pentru ...

Deşi tencuiala pereţilor interiori a fost pregătită pentru pictură în frescă, aceasta nu a mai fost realizată, în epocă.

În biserică, se găseşte un Epitaf brodat cu fir, având următoarea inscripţie în limba greacă: S-a dat acest aer în sfânta mănăstire a sfinţilor mucenici Gheorghe şi Ioan a Bârnovei de către roaba lui Dumnezeu Maria Uşeroaia spre pomenire ei şi a părinţilor. 1671

Alte construcţii în incinta mănăstirii

Zidul de incintă

Mănăstirea Bârnova este înconjurată de un zid de incintă construit din piatră, cu o înălţime de circa 5 metri. Zidurile înconjoară mănăstirea din toate părţile, având o formă de patrulater cu laturile de 102x95 m, precum şi o grosime de 1,35 m (la bază) şi de 1,00 m (înspre partea superioară). Materialele de construcţie provin din rezervaţia paleontologică Repedea aflată în apropiere, fiind calcare sarmatice sfărâmicioase, de slabă calitate. Rezistenţa scăzută la intemperii a acestor materiale a făcut ca zidul să se ruineze în timp, el fiind refăcut între anii 1985-1987 pe porţiunile căzute.

Zidul era susţinut de contraforturi pe toate laturile, dar în prezent s-au mai păstrat doar două dintre acestea pe latura de vest a incintei. Pentru mărirea rezistenţei zidăriei s-au introdus în zid bârne groase de stejar. Mănăstirea Bârnova fiind o construcţie fortificată cu rol de apărare a avut în interior un drum de strajă din lemn, care înconjura zidurile de jur împrejur, precum şi metereze.

În incinta mănăstirii se poate intra pe două căi de acces: pe sub turnul clopotniţă de pe latura de est şi printr-o poartă de mici dimensiuni practicată într-un turn de pe latura de vest, boltită sub un arc de piatră.

Turnul clopotniţă

 Ca şi zidul de incintă, şi turnul clopotniţă amplasat pe latura de est a incintei, era construit din calcar sarmatic de Repedea, material sfărâmicios ales probabil pentru motivul că era mai uşor de adus de la cariera aflată în împrejurimi.

Turnul are două etaje; la parter se află o intrare boltită în incinta mănăstirii, la primul etaj se află tainiţa, având ferestre dreptunghiulare de dimensiuni mici, iar la al doilea etaj este camera clopotelor cu ferestre de dimensiuni mari, terminate la partea superioară în acolade. Acoperişul turnului are forma unui bulb alungit. Intrarea în turn se face pe o scară de zid aflată pe latura nordică.

Casa Egumenească (Palatul Domnesc)

În curtea Mănăstirii se află Palatul Domnesc al doamnei Dafina, construit odată cu mănăstirea şi la care arheologii au identificat trei niveluri de construcţie, puse în evidenţă de cele trei niveluri de pardoseală deasupra pivniţei, datate 1629?, 1667 şi 1728.

În anul 1678, doamna Dafina Dabija a dăruit Mănăstirii Bârnova, unde era înmormântat soţul ei, mai multe sate lăsate de acesta cu limbă de moarte. Doamna Dafina a refăcut casa egumenească, locuind o perioadă în ea.

În anul 1728, domnitorul Grigore al II-lea Ghica se mută vremelnic împreună cu toată curtea sa la Bârnova, mai ales spre a se feri din calea epidemiei de friguri care a bântuit Iaşul în vremea domniei sale. Cronica Ghiculeştilor ne spune că domnitorul a făcut aici diverse amenajări, a refăcut clădirile din incintă care erau degradate complet şi a înălţat zid de împrejmuire prevăzut cu creneluri şi foişor de pază. “Şi văzând Grigore Voda, acolo la mănăstire, casele stricate şi pustii…, s-a apucat cu cheltuiala sa şi a făcut nişte case minunate şi un râmnic mare ziditu cu piatră prin prejur şi deasupra râmnicului cerdacu cum se vede”. Domnitorul a amenajat la Mănăstirea Bârnova o reşedinţă de vară.

În anul 1875, clădirea a suferit unele refaceri. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, latura stângă a clădirii s-a degradat puternic. Autorii lucrărilor de restaurare începute în 1999 au protejat provizoriu clădirea printr-o şarpantă din lemn peste care s-a pus o învelitoare din pânză bituminată. Zidurile sunt ruinate în prezent, în jurul cărora schelele ridicate în urmă cu ani au putrezit.

În comunicarea "Scoaterea din pericol a clădirilor de patrimoniu" prezentată la Conferinţa Internaţională de Structuri Portante Istorice din anul 2007, profesorul Virgil Polizu considera Casa Egumenească a Mănăstirii Bârnova ca monument aflat în stare de ruină şi propunea o serie de intervenţii de primă necesitate:

• scoaterea umidităţii din ziduri      prin crearea unui dren interior pe axul subsolului şi acoperire de      protecţie
• asigurarea structurii portante      prin adăugarea de schele-eşafodaj de susţinere, sprijiniri de rigidizare,      injectări de plombe şi completări ale zidurilor prăbuşite.

Beciuri

În incinta mănăstirii, la mică distanţă de absida altarului bisericii, se află nişte ruine ale unor beciuri construite în secolul al XVII-lea. Tavanul beciurilor este boltit, el fiind confecţionat din piatră. Stratul de pământ care le acoperea a fost îndepărtat cu prilejul efectuării lucrărilor de restaurare, dorindu-se ca beciurile să fie astfel mai bine puse în valoare.

Fiind complet neprotejate, există pericolul ca aceste beciuri să se surpe.

În partea sudică a bisericii, în spatele pridvorului, se află o criptă cu un frumos monument funerar deasupra ei, operă a sculptorului V. Sutari. Aici au fost înmormântaţi preotul Gheorghe Mireuţă (1835 - 12 septembrie 1908) şi soţia sa, presvitera Efrosina (1848 - ?).

Prezent

În prezent, Mănăstirea Bârnova are două hramuri:

• Sf. Gheorghe (23 aprilie) —      păstrat de la bisericuţa de lemn
• Tăierea Capului Sf. Ioan      Botezătorul (29 august) — de la Dabija Vodă

Starea generală de conservare

S-au remarcat blocurile de piatră dizlocate ale soclului, deteriorări însemnate ale tencuielii, infiltraţiile apei pluviale, mai ales pe faţada nordică. Starea cea mai gravă o are turla de cărămidă de pe naos, care a fost decapară cu prilejul lucrărilor de restaurare şi rămasă în această stare datorită lipsei finanţărilor. Cărămida se macină îngrijorător de la intemperii, iar turla este în pericol să sem prăbuşească la primul cutremur, chiar la unul de intensitate modestă. 7.2. Lucrări anterioare de restaurare: 1875 şi 1902. În 1968-1970 Comisia Monumentelor istorice a restaurat turnul clopotinţă de la intrare. Tot în 1970 sa fost înlocuită tabla de pe acoperişul bisericii.

Comuna Barnova

O legenda din strabuni spune ca Birnova e ca o frumoasa si distinsa fata de crai care-i cinsteste numai pe aceia care se arata vrednici de gratiile sale. Celui care sapa o fantana aici, sadeste o floare sau ridica o casa, ea ii raspunde cu atentii, oferindu-i bucurii ani la rand si liniste sufleteasca. Astfel aici s-au adunat peste generatii intregi numai case superbe cladite si infrumusetate temeinic de locuitorii lor, carora Birnova li s-a aratat in fiecare anotimp in straie noi si incununata de belsug. Ea ii asteapta si astazi, pe cei mai vrednici si cinstiti dintre calatori sa-i aduca un semn de recunostinta si sa-i primeasca in sanu-i domnesc.

Atractii turistice

1. Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" - Inculeţ

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova este un lăcaş de cult ortodox care se află în satul Bârnova din judeţul Iaşi. Biserica este situată la o distanţă de circa 6 kilometri de Hanul Trei Sarmale din Iaşi, în apropiere de Primăria comunei Bârnova.

Istoric

 Biserica cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" din comuna Bârnova a fost ctitorită de omul politic Ion C. Inculeţ (1884-1940), care a îndeplinit funcţiile de preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia (care a decis la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu România) şi de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al României Mari (1936-1937). Acesta şi-a construit în anul 1920 o reşedinţă de vară la Bârnova, unde soţia sa dispunea de un teren de 26 ha de pământ care scăpase de expropriere

 Construită din cărămidă pe domeniul familiei Inculeţ (cu o suprafaţă de circa 2,5 hectare), biserica este impunatoare prin arhitectură şi emană spiritualitate şi îndemn la credinţă, dominând împrejurimile deoarece este situată pe o colină. Iniţial s-a dorit a fi o capelă a familiei Inculeţ, construcţia bisericii având loc între anii 1942-1947 pe terenul familiei Inculeţ imediat după trecerea la Domnul a academicianului Ion C. Inculeţ şi a soţiei sale, principesa Ruxandra Başotă. Cei care au finalizat construcţia au fost fraţii Ion I. Inculeţ şi Georgel I. Inculeţ, fiii marelui om politic Ion C. Inculeţ şi ai soţiei acestuia, Ruxandra Inculeţ între anii 1942-1947.

Biserica este pictată în ceară, cu o tematică deosebită şi inedită, pictura fiind realizată în anul 1947 de către prof. univ. Ştefan Constantinescu de la Facultatea de Belle Arte din Bucureşti. Biserica a fost sfinţită în anul 1947, apoi, în anul următor, ca urmare a voinţei ctitorilor, capela, împreună cu pământul deţinut de familia Inculeţ au fost donate Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de către urmaşii boierului Ion Inculeţ. Aici nu s-a slujit până în anul 1992 decât de două ori pe an, la hram, biserica parohială fiind la Mănăstirea Bârnova, desfiinţată ca mănăstire până după 1989.

Destinaţia iniţială a bisericii a fost cea de capelă-necropolă, aici aflându-se mormintele lui Ion Inculeţ şi al soţiei sale, principesa Ruxandra Başotă-Cantacuzino. Ion Inculeţ a încetat din viaţă la data de 19 noiembrie 1940, dar deoarece construcţia bisericii nu fusese finalizată, el nu a putut fi înmormântat la Bârnova. Corpul său a fost pus într-un sicriu de sticlă, care la rândul său a fost aşezat într-un altul de lemn de Mahon comandat din Italia şi care a fost acoperit cu un drapel tricolor lung de 5 metri. Racla a zăcut câţiva ani într-un cavou provizoriu, la Cimitirul Belu.

Iniţial capelă familială, ea a fost ridicată pe terenul familiei Inculeţ imediat după trecerea la Domnul a celor doi soţi: Ion C. Inculeţ - Profesor Academician, Preşedinte al Sfatului Ţării în perioada 1917-1918, Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri între 1936-1937 al României Mari şi Ruxandra Inculeţ - înainte de căsătorie Principesa Ruxandra Başotă.

După decesul la 21 mai 1942 a soţiei sale, principesa Ruxandra Cantacuzino, în casa familiei din Bucureşti, rămăşiţele pământeşti ale lui Ion Inculeţ şi ale Ruxandrei Cantacuzino au fost reînhumate la data de 7 iunie 1942 în naosul bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul" din Bârnova, în părţi opuse (Ion Inculeţ în partea dreaptă a naosului, iar soţia sa în partea stângă).

Cu prilejul intrării armatelor sovietice pe teritoriul României în vara anului 1944, mormântul lui Ion Inculeţ a fost profanat. Soldaţii sovietici au spart placa de marmură, precum şi sicriul de sticlă, furând drapelul tricolor lung de 5 metri. Mormântul soţiei sale n-a fost profanat. Ca o dovadă că a faptului s-a descoperit mormântul lui Inculeţ (după ce iniţial se găsise goală cripta de la Belu), s-a trimis la Moscova drapelul cu care fusesee învelit sicriul. Ulterior, fiul lui Ion Inculeţ, inginerul Georgel Inculeţ, împreună cu nişte meşteri, a reparat mormântul.

În perioada regimului comunist, biserica nu a fost folosită, fiind închisă, iar Parohia Bârnova şi-a avut sediul la Mănăstirea Bârnova. S-a slujit în biserică doar de două ori pe an, la hram.

Redeschiderea bisericii

După Revoluţie, în anul 1992, acest sfânt locaş a trecut din nou în patrimoniul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Parohia Bârnova trecând cu slujbele în Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul". În fiecare an, la data de 27 martie, cu ocazia aniversării Unirii Basarabiei cu România, în biserica Parohiei Bârnova, este oficiat un parastas de pomenire a ctitorilor, Ion Inculeţ şi familia sa.

În apropierea bisericii se află vechiul conac al familiei Inculeţ, transformat în casă memorială. În prezent, începând din anul 2001, terenul de 2,5 hectare, împreună cu casa boierească şi biserica "Sf. Ioan Botezătorul" formează Centrul "Ion Inculeţ" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În anul 2001, s-au realizat o serie de lucrări la biserică, cum ar fi

• cu ajutorul      Primăriei, s-a realizat un modern sistem de iluminat exteriorul bisericii;
• s-a      amenajat, dintr-o modestă magazie, o frumoasă casă de prăznuire, sfinţită      în ziua de Duminică, 10 iunie 2001, imediat după Sfânta Liturghie;
• s-a realizat la Mănăstirea Golia un frumos mobilier pentru      altarul bisericii etc.

Aici nu s-a slujit până în anul 1992 decât de două ori pe an, la hram, biserica parohială fiind la Mănăstirea Bârnova, desfiinţată ca mănăstire până după 1989.

2. Mănăstirea Bârnova

 

Amplasată în satul Bârnova, comuna Bârnova. Ridicată în anul 1628 sub domnia lui Miron Barnovschi şi terminată până în anul 1661 în timpul domniei lui Dabija Vodă. Este împrejmuită cu un zid de piatră ridicat în anul 1728 de către domnitorul Grigore Vodă.

Aici se află mormântul domnitorului Dabija Vodă, acoperit cu o piatră funerară aşezată vertical, frumos sculptată, cu chenar de struguri de vie, pe margini albă, cu scris slavon, datată 11 septembrie 1665. Alături se găseşte fiica lui, principesa Maria, al cărei mormânt este acoperit cu o lespede de piatră împodobită cu flori de acant şi cu scriere pe margini, datată 3 octombrie 1677.

În curtea Mănăstirii Bârnova se află palatul Doamnei Dafina, soţia domnitorului Dabija Vodă.

3. Mănăstirea Piatra Sfântă

Confesiune: ortodoxă

Hram: Adormirea Maicii Domnului, 15 august

Ctitor: domnitorul Matei Ghica şi boierul Ştefan Bosie

Tip: călugări

Datare: secolul XVIII

Ţara: România

Localizare: Bârnova, judeţul Iaşi

Mănăstirea Piatra Sfântă (cunoscută anterior sub denumirea de Schitul Tărâţă) este o mănăstire de călugări amplasată în preajma municipiului Iaşi, în pădurile din satul Pietrăria (comuna Bârnova).

La mănăstire se poate ajunge de pe drumul spre Vaslui.

Mănăstirea Piatra Sfântă este situată într-un pitoresc cadru natural, aflat odată în plin codru, pe piscurile din apropiere de rezervaţia naturală Dealul Repedea.

Drumul de acces este Drumul Naţional Iaşi-Vaslui, pe dealul Bucium, iar apoi după ce se trece de Motelul Bucium există o bifurcaţie, drumul spre Mănăstirea Piatra Sfântă fiind cel care face la dreapta.

Mănăstirea Piatra Sfântă a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-a-A-04219 şi fiind alcătuită dintr-un singur obiectiv:

• Biserica      "Adormirea Maicii Domnului" - datând din jurul anului 1755, cu transformări      din 1659-1660, având codul IS-II-m-A-04219.01

Ridicată în anul 1732 sub domnia lui Grigore II Ghica şi terminată în 1754 de către domnitorul Matei Ghica.

 

Istoric

Începuturile acestui locaş se duc departe în timp, în anul 1721, când filantropul ieşean Dimitrie Bosie “a dăruit un teren pe măgura Iaşiului, care a devenit, după aceea, locul de îngropare a celor morţi de ciumă. Pe acest loc Bosie a zidit o bisericuţă de lemn, care s-a numit “Schitul Sihăstria” pentru că era amplasat într-o poiană din Codru, departe de lume. În acest schit s-au oploşit câţiva călugări pusnici, care duceau o viaţă grea”( Enache Kogalniceanu, Letopiset III).

In popor schitul era cunoscut sub denumirea de “Schitul lui Tarata”. “Tarata” vine de la un vechi functionar care a donat prin testament toata averea sa schitului in 1779.

Ulterior, cativa calugari pustnici au ridicat, in plin codru al Pietrariei, , pe o dărâmătura de stâncă ce forma un fel de cetate naturală, o sihastrie cu hramul “Buna Vestire”.

Afland de ea, domnitorul Moldovei Grigore Ghica Voda a trimis in 1732 mesteri si materiale pentru a inalta o biserica pe care o vor termina in 1734. In 1754, fiul sau, Matei Ghica, i-a ajutat pe calugari in construirea in intregime a schitului in piatra si in consolidarea lui.

Schitul va primi un nou hram: “Adormirea Maicii Domnului”.

În anul 1733, domnitorul Constantin Nicolae Mavrocordat (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749 şi 1769) a întărit din nou miluirile acordate schitului. După ciuma din anul 1734, aici se organizează un lazaret pentru cei bolnavi de ciumă, un loc de izolare preventivă şi carantină. În anul 1741, Grigore al II-lea Ghica, care revenise pe tron, a făcut noi daruri, bani şi alimente cu ocazia hramului Bunei Vestiri.

În anul 1754, fiul său, Matei Ghica, la rândul său domnitor al Moldovei între anii 1753-1756, i-a ajutat pe călugări să-şi repare şi să-şi consolideze schitul care începuse să se ruineze, construind în locul bisericuţei de lemn o biserică în întregime din piatră. Cu binecuvântarea mitropolitului Iacov Putneanul, biserica a primit un nou hram: “Adormirea Maicii Domnului”. Pe la anul 1755, domnitorul Matei Ghica rânduieşte ca epitrop al acestui schit pe biv-vel jignicerul Ştefan Bosie (fiul lui Dimitrie), care fusese epitrop la Biserica "Sf. Spiridon" din Iaşi şi la Biserica Domnească din Târgu Frumos.

În anul 1761, domnitorul Ioan Teodor Callimachi (1758-1761) rânduieşte ca acest schit să fie spital pentru bolnavii de ciumă, sub purtarea de grijă şi ascultarea Mănăstirii "Sf. Spiridon". Inscripţia a VIII-a de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi atestă că: "În anul 1761, domnul Ion Theodor Calimah închină Casei Sf. Spiridon, Schitul Măgura Iaşilor, care în anul 1734 s-a înfiinţat (...) şi că această închinare se face cu învoirea epitropului Schitului, Ştefan Bosie, ca să fie acolo spital de izolare pentru ciumaţi". Au fost construite mai multe case în jurul bisericii pentru a sta ciumaţii în ele.

În hrisoavele domneşti, schitul a fost îndeobşte cunoscut sub denumirea de Schitul Săhăstriei desupra Socolii în codrii Iaşului, dar în limbaj popular i s-a spus mai pe scurt Schitul lui Tărâţă. Nu se cunoaşte cu claritate motivul, dar se pare că denumirea schitului ar veni de la un vechi funcţionar al Epitropiei "Sf. Spiridon" pe numele de Gheorghe Tărâţă, care ar fi donat schitului prin testament la 5 martie 1779 toată averea sa (adică 3.250 lei vechi).

În anul 1834 i s-a adăugat un pridvor de către un credincios din satul Pietrăria, pe nume Gh. Braşoveanu, după cum arată pisania în limba slavonă de la intrarea în biserică pe latura de vest.

De-a lungul timpului, biserica nu a beneficiat de reparaţii generale, ci numai de lucrări de întreţinere, cum a fost şi cea din anul 1913 când a fost înlocuită pardoseala cu mozaic şi s-a schimbat catapeteasma. În anul 1941 s-a renovat pridvorul, s-a văruit biserica şi s-a înlocuit mozaicul deteriorat cu duşumea de brad.

În anul 1959, ca urmare a Decretului 410, viaţa monahală întreţinută în permanenţă de călugări a fost întreruptă, de la acea dată schitul devenind biserică de mir. În urma cutremurului din 4 martie 1977, biserica a fost afectată, fiind refăcută în întregime cu ajutorul credincioşilor din Pietrăria şi a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei şi cu efortul depus de preotul paroh Gh. Ciucă şi de îngrijitorul Petru Radu.

Schitul Tărâţă a fost redeschis după 1990 ca mănăstire de călugări, biserica fiind reconstruită . În anul 1998, mitropolitul Daniel Ciobotea i-a schimbat denumirea în Mănăstirea Piatra Sfântă, având în vedere şi apropierea de zona numită Pietrărie.

Hramul mănăstirii este sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului care se serbează în fiecare an la data de 15 august.

Din 1998 schitul primeste denumirea de “Piatra Sfanta”.

Biserica mănăstirii

Biserica este modestă ca înfăţişare arhitecturală, fiind construită din piatră cu învelitoare de tablă pe şarpantă. Arhitectura este simplă, are un plan treflat, cu o turlă dispusă deasupra naosului şi o turlă cu rol de clopotniţă deasupra pronaosului.

Interiorul bisericii este ornat cu arcaturi moldoveneşti obişnuite.

Pridvorul este construit ulterior (în 1834), intrarea făcându-se prin uşa de vest. Biserica nu a fost pictată niciodată, ci numai văruită în culori de apă.

Catapeteasma datează din anul 1913 din timpul stareţului Nectarie Cotruţă. Tot atunci a fost înlocuit pavajul de pe jos cu mozaic.

Printre odoarele de preţ ale bisericii se numără două evanghelii în limba slavonă din 1766, un liturghier din 1759, un tripod din 1768 etc.

În curtea bisericii se află un paraclis de lemn, o clădire care serveşte de chilii, un cimitir şi câteva anexe gospodăreşti.

4. Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - Păun

Amplasată în satul Păun, comuna Bârnova, judeţul Iaşi. Ridicată în anul 1812.

 Zidita in anul 1812 de ctitorii Spiridon Papadopol si sotia sa Ruxandra, impreuna cu fiica lor Anastasia si ginerele Anastasie Caminas, biserica are ca patroni pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Osemintele ctitorilor sunt ingropate in naos iar portretele sunt pastrate in pronaos.

Iin octombrie 1888 biserica s-a restaurat cu ajutorul credinciosilor din tara, prin staruinta preotului Ioan Dimitriu. S-au adus unele modificari, peretii exteriori au fost ridicati mult mai sus, geamurile au fost marite, iar pridvorul in forma de baldachin a fost zidit tot atunci, marindu-se capacitatea interioara a biserici

Biserica este construita din piatra acoperita cu atola neagra in forma unui plan basilical, cu altar arcuit. Deasupra pronaosului exista o turela ce serveste si de clopotnita in care sunt adapostite trei clopote. Interiorul bisericii este acoperit de o bolta semicilindrica. Pictura de pe bolta altarului si naosului au fost executate de pictori anonimi in anul 1944. Pictura icoanelor din catapeteasma este din veacul al XIX-lea, catapeteasma este executata din lemn de brad cu ornamente florale, iar usile imparatesti din elemente de sculptura.

In curtea bisericii a fost o casa parohiala ce a servit ca scoala primara din anul 1917 pana in 1923.

5. Rezervaţia peleontologică Repedea

Amplasată în apropierea Releului de televiziune pe dealul Repedea, unde se află un afloriment şi unele cariere de piatră care scot la lumină rocile calcaroase şi gresii calcaroase puternic fosilifere datate aparţinând Sarmaţianului (aproximativ 10 milioane ani).

Profesorul Grigore Cobălcescu de la Universitatea Al. I. Cuza cercetează zona carierelor de piatră de la Pietrărie-Repedea în anul 1862 şi publică lucrarea "Calcariul de la Răpidea" în care descrie fauna fosilă descoperită în rocile respective. Această lucrare reprezintă actul de naştere al geologiei româneşti.

Dealul Repedea a constituit obiectul a numeroase studii paleontologice, lito şi biostratigrafice, sedimentologice şi geochimice. Fosilele şi calcarele existente atestă că pe acest teritoriu a existat fundul Mării Sarmatice. Dintre fosile cele mai importante sunt cele de Mactra Podolica.

Dealul repedea prezintă importanţă şi sub aspectul vegetaţiei, faunei, morfologiei reliefului şi a peisajului, datorită poziţiei sale la limita Podişului Central Moldovenesc cu Câmpia Moldovei şi a contactului dintre silvostepă şi pădure.

Din aceste motive, zona a fost declarată rezervaţie naturală şi pusă în protecţie prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri în 1955 şi prin Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi în anul 1994.

Prin frumuseţea peisajului, a reliefului şi a naturii, Dealul Repedea a devenit punct de atracţie al turiştilor şi zonă de refugiu pentru populaţia Iaşului.

6. Rezervaţia palinologică Ion Inculeţ

Amplasată în satul Bârnova, comuna Bârnova, judeţul Iaşi. Aici se pot întâlni diverse specii rare de arbori şi arbuşti. Această rezervaţie înconjoară casa memorială Ion Inculeţ, fost ministru şi Preşedintele Sfatului Ţării a Republicii Democratice Moldova, semnatarul Unirii României cu Basarabia din anul 1918.

Tot aici se află şi biserica ridicată în anul 1947 de către familia Inculeţ, în incintă găsindu-se şi mormintele lui Ion Inculeţ şi al soţiei sale Rucsandra Inculeţ.

7. Zone şi situri naturale protejate

Conform hotărârii nr. 8/1994 a Consiliului Judeţean Iaşi cu privire la instituirea unor arii protejate, în teritoriul Comunei Bârnova au fost identificate:

• rezervaţia paleontologică Repedea, în care se protejează fauna fosilă pe care o conţin calcarele oalitice de Repedea, localizată la limita de N-E a satului Pietrăria, pe o suprafaţă de 4,98 ha. (perimetru cu regim sever);

• la est de aceasta există o zonă de protecţie (zonă tampon) de 4,12 ha. Rezervaţia se extinde şi pe teritoriul administrativ al Municipiului Iaşi, atât ca zonă cu regim sever (0,82 ha.), cât mai ales zonă-tampon (37,55 ha.);

• aria avifaunistică Repedea-Bârnova - cuprinzând masivul forestier cu acelaşi nume (deci şi zona de pădure din partea de sud a comunei) - în care sunt ocrotite 120 specii de păsări;

• parcul dentrologic al domeniului Inculeţ care mai păstrează elemente floristice valoroase ce necesită a fi protejate (monumente ale naturii): un stejar de 150 ani, un salcâm japonez şi doi nuci negri de 100 ani;

• monumente ale naturii: un tei argintiu la Mănăstirea Bârnova de 350 ani, doi tei argintii de 150 ani şi un castan de 150 ani în satul Vişani (proprietatea Donici Constantin), trei stejari de 250 ani (stejarii lui Movilă), un stejar de 200 ani în satul Cercu, doi stejari de 300 ani pe proprietatea Potop - satul Bârnova;

• perimetre speciale forestiere, reprezentate de trupurile de pădure cu rol deosebit de protecţie, în principal de protecţie a solului (respectiv plantaţiile antierozionale şi de consolidare a versanţilor instabili), localizate la S şi N de satul Păun, între Todirel şi Bârnova, între Cercu şi Bârnova, în lungul DJ 247 spre Iaşi (conform Romsilva - filiala Iaşi).

Deşi nu sunt nominalizate în hotărârea nr. 8/1994 a CJI, în teritoriul comunei au mai

fost identificate, conform Regiei pădurilor, păduri cu rol deosebit de protecţie, respectiv de recreere pentru Municipiul Iaşi, reprezentate de toate amenajamentele situate în lungul DN 24, DC 47 şi DJ 247 şi care necesită o protecţie specială.