<!-- /* Font Definitions */ @font-face

Mănăstirea Frumoasa din Iași

Cult: ortodox

Hram: Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Adormirea Maicii Domnului

Ctitor: hatmanul Meletie Balica ,Grigore a II-lea Ghica, egumenul Ioasaf Anastasa Voinescu, Mihail Sturza Mesteri:pentru palat si turnul clopotnita arhitectul Martin Kubelca

Datare: 1586, refăcută în perioada 1726-1733

Ţara: România
Localitatea: Iasi
Adresa: Str. Radu Vodă 1 cartierul Frumoasa, Iaşi
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): IS-II-a-A-04006

Functie initiala: manastire de la muntele Sinai

Functie actuala:manastire de maici

Mănăstirea Frumoasa din Iaşi este o mănăstire de călugăriţe amplasată pe locul unei foste biserici mai vechi, ctitorie din secolul al XVI-lea a hatmanului Meletie Balica, ruda a boierilor Buzesti între anii 1586-1587.

Aşezată pe o terasă cu o altitudine relativă de 8-10 metri faţă de şesul Bahluiului, Biserica Frumoasa domină peisajul prin silueta sa zveltă şi albă şi prin cele patru cupole ale sale, străjuită de un turn impozant şi împrejmuită cu un zid de piatră măcinat de vreme.

Ansamblul Mănăstirii Frumoasa a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-a-A-04006 şi fiind alcătuit din următoarele 6 obiective:

• Biserica "Sf. Voievozi" - datând din perioada 1836-1839, având codul      IS-II-m-A-04006.01
• Palatul de pe ziduri - datând din perioada      1818-1819, având codul IS-II-m-A-04006.02
• Ruinele Palatului "pentru      femei" -      palatul domniţelor, aflat astăzi în ruină, la intrarea în mănăstire;      datând din secolul al XVIII-lea, având codul IS-II-m-A-04006.03
• Turnul-clopotniţă -      datând din perioada 1819-1833, având codul IS-II-m-A-04006.04
• Zidul de incintă -      datând din perioada 1726-1733, având codul IS-II-m-A-04006.05
• Mausoleul lui Grigore Sturdza - datând din perioada 1833 şi aflat lângă      biserică, având codul IS-IV-m-A-04006.05

Istoricul Mănăstirii Frumoasa

Începuturile Mănăstirii Frumoasa

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, în preajma anilor 1583-1586, Leonte (cunoscut şi sub numele de Meletie Balica), portar al Sucevei şi hatman al Moldovei, originar din Ţara Românească şi descendent din marea familie a boierilor Buzeşti, a construit o mănăstire în apropierea locului unde se află Biserica Frumoasa de astăzi.

Biserica ctitorită de hatmanul Balica şi de soţia sa, Ana, avea hramul „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil“ şi a fost închinată Mănăstirii „Schimbarea la Faţă“ din Muntele Sinai. Un document din 9 august 1586 consemnează faptul că hatmanul Meletie Balica era atunci mort, iar mănăstirea fusese deja închinată.

Mănăstirea zidită de hatmanul Balica a fost înfrumuseţată de urmaşul său, Isac Balica, mare vistiernic şi apoi hatman al Moldovei, decapitat de Ştefan Tomşa după bătălia de la Cornul lui Sas. Cu toate acestea, în veacul al XVII-lea, războaiele şi proasta administrare a averilor sale au dus biserica la starea de ruină.

La 12 februarie 1618, domnitorul Gavril Movilă a ridicat biserica la rangul de mănăstire păstrându-i închinarea la Muntele Sinai.

A doua rectitorire (1727-1733)

Dorind să construiască o reşedinţă de vară unde să se retragă împreună cu familia şi care să se afle într-o poziţie pitorească, domnitorul Moldovei, Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 şi 1747-1748), a restaurat între anii 1727-1733 ansamblul ruinat al Mănăstirii Balicăi, adăugându-i ziduri de incintă, un ansamblu de palate minunate după moda orientală „de la Ţarigrad“, nişte curţi spaţioase, un heleşteu mare în apropiere pe care se puteau plimba bărci şi caiace, precum şi grădini cu fântâni arteziene.

Acest lucru este consemnat în cronicile lui Ion Neculce.

„Iară în al treilea an al domniei lui Grigore-Vodă s-au făcut de cătră toate părţile bună pace. Şi s-au apucat de au acoperit Mănăstirea Balica cu oale şi au tocmit-o pre dinafară şi au făcutu-i şi tindă, şi au zugrăvit-o peste tot pri dinlontru, şi zid împregiur, şi clopotniţă, şi curţi de piatră. Şi au înzăstrat-o cu toate, cu veşminte, cu odoară şi cu bucate, şi cu robi şi moşii şi vii, ca pre o mănăstire deplin. Aşijdere au mai făcut curţi scumpe şi hălăşteu cu iaz la Frumoasa să fie de primblare domnilor. Facut-au şi turnu mare pe poartă, în curtea domnească, şi ceasornic mare, aşiijdere şi două cişmele, fântâni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denaintea porţii curţii domneşti şi una denaintea feredeului. ”

—Ion Neculce

Denumirea bisericii apare pentru prima dată într-o însemnare grecească din 1723 de pe o Evanghelie a acesteia, găsită în Bucureşti şi răscumpărată de către protosinghelul Silvestru.

Peste un deceniu, în timpul ocupaţiei ruseşti de la 1739, casele clădite de Grigore Ghica la Frumoasa au fost dărâmate.

În primăvara anului 1740, Ghica a pus să se clădească alte case în incinta Mănăstirii Frumoasa.

Urmaşii la tron ai domnitorului Grigore Ghica au folosit şi ei clădirile din complexul mănăstiresc ca reşedinţă de vară, unde se retrăgeau în zilele toride de vară.

În anul 1753, domnitorul Matei Ghica (1753-1756), fiul lui Grigore al II-lea Ghica, a efectuat o serie de lucrări de restaurare ale Bisericii Frumoasa.

În timp primele constructii s-au degradat si demolat astfel ca domnitorul Grigore al II-lea Ghica este nevoit între anii 1726-1733 sa faca ample lucrari de reparatii si reconstructie. Domnul reconstruieste biserica si construieste un ansamblu de palate minunate dupa moda orientala "de la Tarigrad" amenajeaza un lac mare pe care se puteau plimba barci precum si gradini cu fântâni arteziene. Tot ansamblul rezultat al acestor amenajari era atât de frumos si atât de mult i-a impresionat pe contemporani încât traditia spune ca numele manastirii Frumoasa s-a tras tocmai de la frumusetea locului.

În timp, o parte din constructii s-au degradat, motiv, pentru care arhimandritul Ioasaf Moldovan construieste între anii 1819-1833 turnul clopotnita care se mai pastreaza în conditii foarte bune si astazi.

Între anii 1836-1839 - arhimandritul Ioasaf Anastasa Voinescu construieste actuala biserica în stil neoclasic de influenta rusa. Interiorul bisericii a fost pictat, pictura fiind terminata în 184l. Catapeteazma a fost realizata si montata în biserica în 1838.

În fostul palat în totalitate transformat dupa planurile arhitectului Martin Kubelca în 1819 si cunoscut sub denumirea de "palatul de pe ziduri" a fost amenajat în 1841 paraclisul "Sf. Ecaterina".

 În incinta manastirii se mai afla ruinele unui fost palat din sec. XVII. Un alt ctitor important a fost Mihail Sturza care a împodobit interiorul bisericii si a ridicat alaturi, spre N, un mausoleu pentru familia sa.

Monumentul din marmura reprezinta un înger sprijinit pe un obelisc care are reprezentate stema Moldovei asa cum arata ea în prima jumatate a sec. XIX si o clepsidra. Acest monument este unul dintre primele monumente din Moldova, marcând începutul sculpturii statuilor si a monumentelor de for public.

Pe latura de E. a ansamblului manastirii în zidul împrejmuitor mai este o a doua poarta cunoscuta sub denumirea de "poarta spânzuratilor".

Traditia spune ca aceasta poarta face legatura cu un maidan, loc unde se organizau executiile publice în special în zilele de iarmaroc.

Mănăstirea Frumoasa în prezent

Actuala clădire a bisericii datează din perioada 1836-1839, fiind ctitoria egumenului Ioasaf Voinescu, care a rezidit-o din temelie, după cum arată şi pisania care aminteşte pe lângă Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, un al doilea hram în cinstea Adormirii Maicii Domnului (Uspenia).

Biserica actuală este un monument din prima jumătate a secolului al XIX-lea, construită în stil ucrainean. Ea este construita in forma de nava si se intinde pe o lungime de 37 metri si o latime de 15 metri.

Biserica este monumentală ca proporţii, planul ei asemânându-se cu cel al Bisericii "Sf. Spiridon" din Iaşi. Noua concepţie arhitecturală se bazează pe ideea tratării unitare a spaţiului interior, pridvorul, pronaosul şi naosul fiind aproape egale ca dimensiune şi separate doar printr-un arc dublou median încadrat de arcade longitudinale, sprijinite pe coloane degajat.

De un efect plastic deosebit este si turnul clopotnita care marcheaza intrarea in incinta manastirii. Peste registrul inferior, masiv si strapuns de gangul intrarii, se afla camera clopotelor, ale carei fatade sunt decorate de douasprezece coloane ionice

Pe frontispiciul bisericii, se află următoarea pisanie cu inscripţia în limba slavonă:

 „Această Sfântă şi Dumnezeiască biserică s-a zidit din temelie precum se vede de Prea Cuviosul Arhimandrit şi Cavaler Chir Ioasaf Anastasă ce-i zic Voinescu, cu toată cheltuiala sa, întru cinstea marilor Voievozi Mihail şi Gavril şi întru cinstea Prea curatei Adormirei Maicii Domnului, spre vecinica pomenire. Rog pe cei din urmă ocârmuitori, ca să facă pomenire la zilele acestor Praznice şi pentru cel ce a zidit acest Sfânt Lăcaş. S-a început zidirea la 1836 şi s-a sfârşit la 1839.“

Faţadele sunt ornate în stil clasic cu panouri şi pilaştri angajaţi. Faţada are intrarea decorată cu un înalt portic doric format din patru coloane, cele din mijloc fiind unite printr-o arcadă în plin centru ,care sustin un fronton decorat. Stilobatul solid pe care se ridică coloanele ca şi friza bogat decorată cu motive ornamentale în formă de frunze de palmier şi cornişa cu mutuli se continuă de jur împrejurul clădirii sporindu-i aspectul monumental.

Pe sub streaşină biserica este încinsă cu o friză decorată cu palmete şi de cornişă cu mutuali.

Pridvorul este alcatuit din 3 spatii - intrarea propriu-zisa flancata de 2 încaperi de forma ovala din care cea dinspre S adaposteste scara care duce la cafas si apoi la pod iar cealalta arhiva si biblioteca.

Pronaosul si naosul fac în planul parterului o singura încapere fiind marcate la nivelul boltilor prin 2 cupole suprapuse, despartite printr-un arc puternic.

Altarul dreptunghiular are spre E o absida mica în forrma de sector de cerc cu fereastra în ax si este acoperit de o bolta în mâner de cos.

Ferestrele ample spre nord si sud sunt flancate de coloane atât în naos cât si în pronaos. În exterior încaperile traditionale altar, naos, pronaos si pridvor sunt marcate prin câte o turla falsa construita dupa modelul turlelor bisericilor rusesti.

Deasupra bisericii se înalţă patru turnuri false construite după modelul turlelor bisericilor ruseşti şi dispuse în linie; două mari care exprimă în exterior cele două cupole ale navei şi două mai mici aşezate, respectiv, deasupra pridvorului şi altarului. Monumentul se prezintă ca o îmbinare dintre forme simple, sobre, de factură clasică şi forme răsăritene, imprimând bisericii un caracter exotic.

 

Tablou din biserică în care este reprezentat Sinodul de la Iaşi (1642)

Interiorul bisericii este bogat ornamentat. Nicolae Iorga descria astfel interiorul bisericii:

„Înăuntru priveliştea e însă în adevăr măreaţă: turnurile de tinichea, fără zid, şi croite numai ca acoperişuri de turnuri, cresc prin boltirea lor întinderea, liberă de orice piedici, a clădirii luminoase. Opt stâlpi de marmură vărgată cu roşu împodobesc şi sprijină, întinându-se sus, cu capitele de stuc albastru, aurit. Pe pereţi se văd sfinţi foarte frumoşi şi chipurile Ghiculeştilor.”

—Nicolae Iorga

Pictura bisericii este realizată în tempera, în culori vii, fiind bine conservată. La intrare sunt pictate portretele familiei lui Grigore al II-lea Ghica. Pe peretele din stânga este pictat domnitorul (îmbrăcat într-o ţinută somptuoasă) alături de Doamna Zoiţa şi de cei doi copii: Matei Ghica (viitor domnitor al Munteniei: 1752-1753 şi al Moldovei: 1753-1756) şi Ruxandra. Pe peretele din dreapta, este pictat celălalt fiu al domnitorului, Scarlat Ghica, domnitor al Moldovei (1757-1758) şi al Munteniei (1758-1761 şi 1765-1766).

În pronaos, pe peretele din dreapta, a fost pictat egumenul Ioasaf Voinescu. Acesta a fost zugrăvit în culori închise, sobre, ţinând în mână ctitoria sa, lângă portretul său aflându-se următoarea inscripţie: „s-a început zidirea bisericii la anul 1836 şi s-a sfârşit la anul 1841, octombrie 30“. Pe arcul-dublou dintre pronaos şi naos, alături de cele şapte sinoade ecumenice, a fost zugrăvit şi "Sinodul de la Iaşi" (15 septembrie - 27 octombrie 1642), oraşul vechi fiind zugrăvit pe fundal

Catapeteasma bisericii a fost realizată şi montată în biserică în anul 1838.

În pronaosul bisericii se află mormântul Domniţei Ruxandra, fiica lui Grigore Ghica Vodă, îngropată în anul 1780. Lespedea funerară este frumos decorată cu diferite ornamente (soarele şi luna, simbolizând viaţa şi moartea) şi stemele domnitorilor Moldovei.

Pe piatra de mormânt este săpată o inscripţie în versuri în limba greacă, care a fost tradusă astfel de către profesorul N.G. Dossios ("Studii Greco-Române", p. 60):

"Pe cine din cei de demult ascunzi în interiorul rău, spune morminte!

Nici de cum pe unul din ce de mult, ci remăşiţele pământeşti ale unui nobil pământean.

Cel puţin spune-mi numele său, neamul ascuns şi viaţa.

Acesta este neamul slăvit al Ghiculeştilor,

Cu o viaţă glorioasă (însă) şi cu multă suferinţă:

Cât priveşte de înţelepciune a avut o mare faimă

Respectata Doamna Ruxandra, a cărui trup mult necăjit zace aici;

Iară sufletul ei planează în locaşurile fericiţilor.

Deşi o Ruxandro, te-a răpit moartea cea crudă

Şi te-a doborât, vai, schirosul, care roade mădulările corpului,

Pe tine cea din neam renumit şi cu viaţă aleasă,

Însă în împărăţia cerului, unde de curând ai sosit,

Te au primit cu bucurile locaşurile cele plăcute ale lui Dumnezeu

Şi cu bucurie te-ai dus, căci vei primi răsplata ostenelelor tale."

Domnitorul Mihail Sturdza a împodobit interiorul bisericii şi a ridicat alături, în anul 1833, un mausoleu de marmură albă pentru a adăposti mormintele membrilor familiei sale. Monumentul aminteşte de începuturile sculpturii statuare din Moldova.

Dintre odoarele de preţ cu care a fost înzestrată biserica s-a mai păstrat o icoană de argint a Maicii Domnului, purtând pe cap o coroniţă de aur încrustată cu pietre preţioase, dăruită de Doamna Ecaterina, soţia lui Constantin Mavrocordat.

Pe latura inferioară a icoanei se află următoarea inscripţie în limba greacă:

 „Din evlavie pentru Maica Domnului, Ecaterina a îmbrăcat cu argint această icoană cu banii ei. Era fata lui Constatin Roset iar doamnă a unui stăpânitor, om foarte bun, Mavrocordat, adică Constantin. Ecaterina, doamna lui Constantin Mavrocordat“.

Istoricul N.A. Bogdan menţionează în monografia sa dedicată municipiului Iaşi că, în Biserica Mănăstirii Frumoasa, exista înainte de primul război mondial un Epitaf cusut în fire de aur şi argint, unic, poate, în ţară în privinţa bogăţiei şi frumuseţii sale.

Este de semnalat şi Dvera care datează din anul 1841, având o frumoasă broderie marginală în fir de aur pe catifea de culoare vişinie, purtând pe latura de sus următoarea inscripţie: „Eu sunt uşa cea adevărată. Prin mine de va intra cineva se va mântui şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. 1841“

Obiecte de arta integrate monumentului:

· Mormântul cu lespedea de marmura a domnitei Ruxandra, fiica lui Grigore a II-lea Ghica.

· Mausoleul de marmura a familiei domnitorului Mihail Sturza pe latura de N a bisericii în exterior.

·  Catapeteazma din 1841.

Cu anul 1863 averile bisericii sunt trecute in patrimoniul statului, iar casele domnesti de aici sunt transformate in cazarma si mai tarziu in spital militar.

Palatul „de pe ziduri“

În curte se află casa numită „palatul de pe ziduri“ sau „Palatul Sturdza“, construită între anii 1818-1819 cu parter şi etaj după planurile arhitectului Martin Kubelka, care a realizat şi planurile turnului-clopotniţă, restaurată ultima dată în 1982-1983. Planul palatului este de forma dreptunghiulara, cu doua iesiri: una pe fata dinspre Sud, in interiorul incintei si alta pe fatada opusa, intercaland zidul incintei, de unde numele de "Palatul de pe ziduri". Marele salon al palatului se intinde peste zidul incintei, oferind de la etaj o vedere panoramica asupra Iasului.
„Palatul de pe ziduri“ prezintă o structură tripartită, iar ca o caracteristică aparte a construcţiei menţionăm faptul că tradiţionalul foişor a devenit aici un peron de acces, iar la etaj, o terasă acoperită.

Acest edificiu este o construcţie cu o arhitectură neoclasică cu parter şi etaj având intrarea principală în curtea mănăstirii.

Palatul a fost o construcţie gândită ca un palat din timpul renaşterii italiene.

Iniţial faţada opusă intrării în palat dădea spre grădină şi lacul amenajat în jurul mănăstirii, pe unde se intra cu barca printr-o intrare cum erau cele pentru caleşti, care astăzi a fost zidită. Astăzi această faţadă iese din planul zidului mănăstirii spre exterior.

În „palatul de pe ziduri“ a fost amenajat în anul 1841 paraclisul „Sf. Ecaterina“. Frumoasa şi palatul domnesc din incinta ei au continuat să fie preferate ca reşedinţă de vară mai ales în vremea domniei lui Mihail Sturdza (1834-1849) şi a lui Grigore Alexandru Ghica (1849-1853 şi 1854-1856). La palatul de pe ziduri s-au efectuat lucrări de consolidare între anii 1966-1970, ultima restaurare datând din perioada 1982-1983.

Ruinele Palatului domniţelor

Un alt monument istoric din cadrul Mănăstirii Frumoase, sunt conform listei monumentelor istorice din judeţul Iaşi elaborată în anul 2004 de către Institutul Naţional al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, şi aşa-numitele Ruine ale Palatului „pentru femei“.

Domnitorul Moldovei, Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 şi 1747-

1748), care restaurase Mănăstirea Frumoasa între anii 1727-1733, a construit „un ansamblu de palate minunate după moda orientală de la Ţarigrad“. Peste un deceniu, în timpul ocupaţiei ruseşti de la 1739, casele clădite de Grigore Ghica la Frumoasa au fost dărâmate. În primăvara anului 1740, Ghica a pus să se clădească alte case în incinta Mănăstirii Frumoasa.

Palatul domniţelor avea două mari incinte la parter, de unde se putea intra în camerele domniţelor. Sub palat, se aflau nişte pivniţe, cu mai multe încăperi. Palatul avea tavanul susţinut de pilaştri legaţi între ei prin nişte arcuri de piatră. În prezent, palatul domniţelor aflat la mică distanţă de turnul-clopotniţă este în ruină

Turnul clopotniţă şi zidul de incintă

Din construcţiile ridicate de către Grigore al II-lea Ghica, se mai păstrează astăzi zidul de piatră cu metereze care înconjoară incinta, având o înălţime de 4 metri. Pe latura de vest a incintei, la mijloc, se află turnul clopotniţă, construit în manieră neoclasică, purtând pe cele patru laturi coloane zvelte în stil ionic. Autorul planului turnului clopotniţei este arhitectul Martin Kubelka, care a realizat şi planurile „palatului de pe ziduri“.

Turnul clopotniţă a fost construit între anii 1819-1833 de către arhimandritul Ioasaf Voinescu (în locul unui alt turn de piatră care se ruinase), el păstrându-se şi astăzi în condiţii foarte bune.

Pe frontonul clopotniţei, este săpată o inscripţie în care este scris:

„La anul 1819 s-a început zidirea acestei clopotniţe de mine, smeritul arhimandrit Ioasaf Moldovan, proistosul Mănăstirei Frumoasa şi din rele întâmplări s-a sfârşit de tencuit şi zugrăvit la anul 1833.“

Turnul-clopotniţă este încorporat în ziduri şi are o serie de elemente de o frumuseţe plastică aparte.

Nivelul inferior este masiv, fiind străpuns de gangul intrării, deasupra sa înălţându-se camera clopotelor, ale cărei faţade sunt decorate cu coloane ionice angajate. De asemenea, cupola de tablă de forma unui bulb alungit accentuează caracterul zvelt al turnului.

După cum aminteşte o pisanie amplasată pe partea dinspre biserică a zidului turnului, clopotniţa a fost renovată în anul 1952 cu sprijinul IPS Mitropolit Sebastian Rusan al Moldovei şi Sucevei, cu cheltuiala şi osârdia enoriaşilor arhitecţi A. Ionescu şi N. Sofronie, lucrările fiind executate sub coordonarea meşterului Giovani Masari.

Turnul clopotniţă şi zidul de incintă au fost supuse unor ample lucrări de protecţie între anii 1966-1970, cu scopul de a le consolida împotriva alunecărilor de teren (datorate infiltraţiei apei în sol), precum şi a eroziunii materialelor folosite la construcţia acestor monumente arhitectonice.

Poarta Spânzuraţilor

Pe latura de est a zidurilor de incintă, se poate deschide şi astăzi o poartă din lemn cunoscută drept Poarta Spânzuraţilor. In zilele de iarmaroc, pe aici erau scosi, pe platoul din fata, condamnatii la moarte spre a fi ridicati in furci.

Poarta este confecţionată din lemn şi are două uşi care se deschid pe interior şi se închid cu un zăvor. Totuşi, neexistând nici un drum de acces astăzi spre această poartă, ea rămâne mai tot timpul închisă.

În decursul existenţei sale, Mănăstirea Frumoasa a avut mai multe întrebuinţări, de-a lungul timpului funcţionând aici şi o secţie a unui spital militar şi chiar o închisoare. Rectitorită de către domnitorul Grigore al II-lea Ghica, Mănăstirea a continuat tradiţia primului locaş de cult fondat pe acest amplasament în secolul al XVI-lea de către hatmanul Meletie Balica.

Tradiţia spune că cei condamnaţi la moarte erau scoşi pentru executare din curtea mănăstirii pe Poarta Spânzuraţilor. Ieşirea din mănăstire pe această poartă dădea către un maidan, loc unde se organizau execuţiile publice (prin spânzurare) ale tâlharilor, în special în zilele de iarmaroc.

Monumentul funerar al familiei Sturdza

În curtea Mănăstirii Frumoasa, în partea stângă a bisericii, domnitorul Mihail Sturdza a ridicat un mausoleu de marmură albă pentru mormintele membrilor familiei sale.

Mausoleul este realizat în anul 1842 de către sculptorul italian Francisc Vernetta şi are încrustat la baza sa stema Moldovei. Acest monument este unul dintre primele monumente din Moldova, marcând începutul sculpturii statuilor şi a monumentelor de for public. Este cavoul ridicat de domnitorul Mihail Sturza "spre pomenirea preaslavitului logofat si cavaler Grigore Sturza, nascut in 1758 si savarsit in 1833"

La baza monumentului se află o placă de marmură albă care pe o parte are încrustată stema Principatului Moldovei aşa cum arăta ea în prima jumătate a secolului al XIX-lea, iar în partea opusă are inscripţionat un text cu caractere chirilice. Acest cavou este alcatuit dintr-un grup statuar biblic, dominat de un inger care se sprijina gratios de un mic obelist. Soclul, de pe care se inalta statuia, este impodobit cu sculpturi reprezentand stema cu capul de bour si leul, steaguri, arme si o jerba de flori, iar la cele patru colturi ale acestui soclu ornamental vegheaza cate un alt inger care se roaga.

Lângă placă, de o parte şi de alta a acesteia, sunt patru femei îngenuncheate cu mâinile împreunate, care susţin o altă placă de marmură pe care se află o coloană prevăzută cu o urnă mare în partea de sus, de care se sprijină o femeie înger. La baza celei de-a doua plăci este încrustată o clepsidră cu aripi, simbolizând timpul în permanenta sa scurgere.

În acest mausoleu este înmormântat marele logofăt Grigore Sturdza (1758-1833), tatăl domnitorului moldovean Mihail Sturdza.

În partea anterioară a monumentului, este înscrustată în marmura albă următoarea inscripţie în limba română cu caractere chirilice:

 „Pietatea cea fiiască a domnitorului Moldovei, MIHAIL STURZA, au ridicat acest monument spre pomenire pre-strălucitului mare logofăt şi cavaler Gri. Sturza născut la 1758 săvârşit la 1833 martie 13 zile.“

În partea din spate a monumentului este intrarea pe o scară în trepte în criptă, ale cărei uşi sunt permanent deschise pentru a nu permite instalarea umezelii în criptă. În părţile laterale ale monumentului de marmură albă sunt alte două monumente de fontă prevăzute cu cruci în partea de sus, având pe ele inscripţii cu caractere chirilice, astăzi ilizibile.

În mausoleu au mai fost înmormântaţi şi alţi membri ai familiei Sturdza dintre care doi înrudiţi cu familiile Vogoride şi Mavrogheni. Este vorba de principesa Olga Sturdza (născută Ghica), Elena Mavrogheni, principele Dimitrie Grigorie Sturdza (1856-1872), principesa Olga Vogoride Sturdza (1859-1880) şi Ioana Mavrogheni (1859-1860).

Alte construcţii

În curtea bisericii se mai află şi o cruce ridicată în memoria soldaţilor români căzuţi pe front în primul război mondial (1916-1918). Crucea este amplasată în faţa Palatului de pe ziduri.

"Pentru oaspeti ilustri si pentru trimisii Inaltei Porti este destinat, in partea sudica a orasului, un palat numit Frumoasa, pe malul unui incantator lac ce ne aduse oarecum aminte de splendidele peisaje ala lacului Albastru sau Ghioc-su din Anatolia". (1763, ministrul rus Ahmed Efendi)

Biserica noua(1836) a mai vechii manastiri Frumoasa, se afla situata la poalele dealului Cetatuia, pe un damb ce domina zona inundabila a paraului Nicolina.
Asa cum ne apare azi, manastirea Frumoasa si celelalte constructii ale complexului arhitectonic de aici sunt rezultatul unor lucrari care au inceput acum patru secole si au suferit, in epocile urmatoare, transformari radicale. Aceste locuri au intrat in istorie in timpul celei de-a doua domnii a lui Petre Schiopul, iar ctitorul primei biserici de la Frumoasa(1583) a fost Melentie Balica, boier ce a detinut inalte dregatorii in divanul Moldovei.

Numele manastirii Frumoasa trebuie pus in legatura cu "pitorescul de basm" al locului, unde se inaltau biserica si curtile domnesti. "Iazul inconjurator, care intregea splendoarea decorului natural, facea din manastirea Frumoasa o mica cetate de insula."

Dintre constructiile din timpul lui Grigore Ghica se mai pastreaza zidul cu metereze, ce inconjoara intregul complex arhitectonic de la Frumoasa. Acest zid a suferit unele transformari in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea avand o inaltime de 4m, exceptand latura de Vest care este mai inalta, o grosime de 0,80 m si un perimetru de o jumatate de kilometru. De asemenea, in partea sudica a zidului se pot vedea ruinele unuia din cele doua palate ce alcatuiau "Curtea scumpa" a domnitorului Grigore Ghica.

Până la secularizarea averilor mănăstireşti în anul 1863, Mănăstirea Frumoasa era una dintre cele mai bogate mănăstiri din Moldova, având 16 moşii în Moldova, Bucovina şi Basarabia. După secularizare, Guvernul a transformat curţile domneşti în cazarmă pentru diferite regimente de cavalerie, închisoare militară a Corpului IV Armată, apoi s-a instalat un spital militar cu specializare oftalmologică. Biserica Frumoasa a devenit biserică de parohie.

În anul 1930, închisoarea militară a Corpului IV Armată s-a mutat din casele egumeneşti ale Mănăstirii Frumoasa într-un depozit de cereale şi furaje de pe dealul Copoului (pe Str. Dr.Vicol), ce aparţinea Corpului IV Armată.

După o perioadă destul de tulbure în istoria sa, aceasta ctitorie voievodală şi boierească a redevenit mănăstire, în vara anului 2003, cu binecuvântarea IPS Daniel Ciobotea, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În prezent, la Mănăstirea Frumoasa vieţuieşte o obşte de călugăriţe care au venit de la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ.

 Călători străini despre Mănăstirea Frumoasa

În decursul vremii, Biserica Frumoasa a fost vizitată de către diverşi călători străini, aflaţi în trecere prin Iaşi. Aceştia au evocat în notele lor de călătorie pitorescul locului şi frumuseţea palatului domnesc. Ministrul turc Resmi Ahmed Efendi a trecut prin Iaşi în anul 1763 în drum spre „raiaua“ Hotin, scriind:

„Aici [la Iaşi] pentru oaspeţii iluştri şi pentru trimişii Înaltei Porţi este destinat în partea sudică a oraşului un palat numit Frumoasa, pe malul unui încântător lac, ce ne aduce oarecum aminte de splendidele peisaje ale lacului Albastru sau Ghioc-su, din Anatolia. ”

—Resmi Ahmed Efendi

O altă descriere interesantă a curţii domneşti de la Frumoasa şi a împrejurimilor sale este realizată de către abatele Giuseppe Boscovich, care îl însoţea pe ambasadorul englez James Porter în călătoria sa din anul 1761 prin Moldova:

„Ni se pregăti o plăcută vilă numită Frumoasa, pe care prinţul o posedă în vale, la picioarele colinelor de pe care coborâsem. Palatul aproape deşert, dar mare şi comod, era împrejurat de un zid mare, care înconjura grajduri, şuri, palatul prinţului şi un alt palat pentru dame. Se mai află în interior în partea palatului al doilea o grădină de preumblare şi o alta de fructe. În palat se intră printr-o sală mare, care este despărţită printr-o balustradă, fiind ferestre mari care ocupau toată faţada, cu privire într-un lac ce se termina pe la poalele colinelor. Lacul este format dintr-un izvor care curge de la picioarele colinelor şi e oprit de un dig puternic, întărit cu pari şi pământ şi care e aproape de o 1/2 milă de lung. În mijlocul digului este o deschizătură cu un canal prin care curge apa la o moară apropiată. Lacul e plin de peşte şi are şi bărci de preumblare, dar în partea dinspre apus e plin de stuh şi alte buriene de baltă. ”

—Giuseppe Boscovich