<!-- /* Font Definitions */ @font-face

Mănăstirea Galata

http://www.crestinortodox.ro/manastiri/manastirea-galata-117609.html

Confesiune: ortodoxă

Hram: Înălţarea Domnului (40 de zile după Paşti)
Ctitor: Petru Şchiopul

Tip: maici

Datare: 1582-1584

Ţara: România

Localizare: Str. Mănăstirii nr. 4, Iaşi700616, jud. lasi

Acces: din centru spre sud pe str. Nicolina, dreapta pe Sos. lasi-Voinesti

Program de vizitare: zilnic, intre orele 07.00-12.00, 13.00-16 

Stareta: stavrofora Macrina Lazar;

Acces: Credinciosii fara mijloace proprii de transport pot folosi autobuzul 23 de Miroslava pana la CUG, statia Tudor Nicolae, autobuzul 27 barat, autobuzul 9 si tramvaiul 9

Mănăstirea Galata din Iaşi este o mănăstire de maici, ctitorită la sfârşitul secolului al XVI-lea de către domnitorul Petru Şchiopul în partea de vest a oraşului Iasi pe dealul Galata aflat la altitudinea de 100 de metri, situata pe culmea uneia dintre cele sapte coline ale Iasului. Dealul are forma unui platou care se ridica in panta lina spre sud-vest, atingand, in zona numita Miroslava, 186 de metri. Partea dinspre nord este abrupta si domina sesul larg al Bahlui-ului.

Mama bisericilor moldovenesti, Manastirea Galata a fost inaltata intre 1579-1584 .

Biserica, cu hramul Inaltarea Domnului a fost sfintita in 1584.

Manastirea Galata se gaseste de 400 de ani pe dealul Miroslava putand fi observata cu usurinta din diferite locatii ale Iasului.

Mănăstirii Galata a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-m-A-03940 şi fiind alcătuit din următoarele 4 obiective:

• Biserica "Înălţarea Domnului" - datând din perioada 1582-1583, având codul      IS-II-m-A-03940.01
• Palatul Domnesc -      datând din perioada 1726-1728, având codul IS-II-m-A-03940.02
• Turnul clopotniţă -      datând din anul 1584, având codul IS-II-m-A-03940.03
• Zidul de incintă -      datând din anul 1584, având codul IS-II-m-A-03940.04

Manastirea Galata a fost inaltata intre 1577-1584 de catre domnitorul Petru Schiopul.

Ca si alte manastiri din zona Moldovei, Galata are un zid inconjurator cu un turn-clopotnita. Biserica, înconjurată de ziduri prevăzute cu creneluri şi având un turn clopotniţă înalt la intrare, are aspectul unei fortăreţe, servind adesea ca loc de apărare şi uneori ca reşedinţă domnească , biserica este singura clădire a Mănăstirii Galata care se păstrează în forma ei originală.. Ea este un exemplu al influenţei muntene asupra arhitecturii moldoveneşti

De altfel, Biserica manastirii a fost un model pentru Biserica Aroneanu (1594), Biserica Manastirii Dragomirna (1608-1609), Biserica Manastirii Trei Ierarhi (1639).

A fost inchinata in 1617 Patriarhiei de la Ierusalim.

Istoric

În seara zilei de 17/29 ianuarie 1591, în Biserica Galata, domnitorul Petru Şchiopul s-a căsătorit în secret cu Irina Botezat, care era mama fiului său Ştefan (născut în 1584). Aceasta era o roabă, despre care se presupune că ar fi doica celorlaţi copii ai domnitorului. La această cununie au participat mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei, episcopul Ghedeon al Rădăuţilor, marele logofăt Stroici, vornicul Ieremia Movilă (viitorul domnitor) şi egumenul Anastasie Crimca (viitorul mitropolit al Moldovei).

Numele mănăstirii provine de la cartierul Galata din Constantinopol (azi Istanbul), unde locuiau domnii moldoveni care mergeau la Înalta Poartă pentru a primi firmanul de domnie. Galata este un cuvânt de origine turcească care poate fi tradus în limba română prin cuvântul "poartă".

Fondarea mănăstirii

„Galata din vale“

Înainte de construirea actualei mănăstiri, voievodul Petru Şchiopul al Moldovei (1574-1577, 1578-1579 şi 1583-1591) ctitorise o primă mănăstire, denumită "Galata din vale", "Galata de jos", sau "Galata de sub deal"- care, precum spune cronicarul Nicolae Costin, « fără zăbavă s-au risipit » la puţin timp după.

Construcţia acesteia a fost începută în toamna anului 1577, în prima sa domnie. Se presupune că sfinţirea bisericii a avut loc înainte de 22 februarie 1578, când i s-a constituit patrimoniul funciar, adică i s-au dat moşii.

Această mănăstire a fost construită pe un teren nepotrivit, undeva "sub deal", în "capul iazului", adică probabil în apropierea locului unde a fost construită mai târziu Mănăstirea Frumoasa. Deoarece temelia a fost aşezată într-un loc nesigur, zidurile bisericii s-au surpat la terminarea zugravirii ei din cauza unei alunecari de teren.

De la biserica „din vale“ a rămas doar o dveră brodată din 1577 şi clopotul care poartă inscripţia 7087 (1579) luna lui martie 25 ,pe care se află următoarea inscripţie: "Acest clopot l-a făcut Io Petru Voievod şi -a dat mănăstirii unde este hramul Înălţării, în anul 7987 (=1579), luna lui martie 15". Acesta are o formă deosebită şi este decorat în trei registre, al treilea având un desen cu capete de bour. Clopotul se păstrează şi azi în curtea actualei mănăstiri.

 „Galata din deal“

Supărat de dărâmarea acesteia, Vodă a solicitat meşteri din Muntenia, care, împreună cu cei moldoveni, au gândit şi, în 1582, au început lucrările înălţând « biserica de pe deal » pe un deal din apropierea oraşului ce domină valea râului Nicolina, care a fost zidită după alte norme decât bisericile vechi din Moldova de până atunci. Totuşi, dispoziţii generale ale planului moldovenesc s-au păstrat.

Eşecul ctitoriei din vale i-a determinat pe meşteri să consolideze temeinic zidirea prin construirea unui zid masiv, puternic înfipt în pământ în faţa altarului, şi încă două consolidări în dreptul absidelor naosului.

Biserica (care a primit hramul "Înălţarea Domnului" , cunoscută sub numele de "Galata din deal") a fost construită între anii 1582-1584, fiind sfinţită în anul 1584.

Odată cu biserica a fost construit şi corpul de chilii pentru adăpostirea călugărilor, stăreţia, ca locuinţă pentru stareţ, trapeza, bucătaria şi arhondaricul pentru cazarea oaspeţilor. Încă de la început, consemnează izvoarele istorice, Petru Şchiopu a dăruit mănăstirii valoroase odoare, obiecte de cult, veşminte şi a înzestrat-o cu sate şi domenii.

Zidul de piatră ce înconjoară Galata s-a construit începând din anul 1735, astăzi fiind fără turnurile de apărare, iar partea superioară a turnului-clopotniţă s-a adăugat în vremea lui Mihail Sturzda.

Incendiul din 19 octombrie 1762 a distrus iconostasul, mobilierul şi obiectele de cult. Acestea au fost refăcute, iar domnitorul Grigore Caliman (1761-1764 şi 1767-1769) a dotat biserica cu cărţi, veşminte şi obiecte de cult, care au dispărut cu timpul, neexistând informaţii care să arate unde au fost duse sau când au fost distruse.

Domnitorul Petru Şchiopul nu a reuşit finalizarea construcţiei până la scoaterea sa din scaunul

domnilor Moldovei, rămânând neterminată pictura bisericii şi a zidului înconjurător

O legendă contemporană spune că aici au fost încarceraţi pictorii Corneliu Baba şi Ion Jalea, pentru vina de a fi semnat fără prenume în josul unor picturi care îi reprezentau pe Elena (Baba) şi Nicolae (Jalea) Ceauşescu.

„Ora et labora...“

Viaţa în mănăstirea Galata se desfăşoară după principiile Sfântului Vasile cel Mare, anume rugăciune şi muncă, sau „ora et labora“.

Activitatea începe la primele ore ale dimineţii, când cele 18 maici vin la biserica mănăstirii la ora 7:00, când se citeşte Acatistul, Ceasurile şi apoi se face Sfânta Liturghie. „După Sfânta Liturghie, pe la ora 10:00 începe munca în atelier. Aici, fiecare maică îşi face ascultarea până la prânz, când mergem împreună la masă. Urmează, apoi, o scurtă pauză, timp în care maicile sunt libere să îşi rezolve problemele personale, iar de la ora unu şi jumătate ne întoarcem la atelier, unde lucrăm până seara. La ora 16:00 avem Vecernia, iar la ora 23:00 începe Miezonoptica şi Utrenia“, a explicat maica stareţă Macrina.

 Egumeni importanţi de-a lungul istoriei

La început, mănăstirea a fost de călugări. Primul egumen al mănăstirii a fost Anastasie, care apare în hrisovul din 28 ianuarie 1588, prin care domnul Moldovei dă slobozenie Mănăstirii Galata ca satul Voroveşti să plătească 50 de aspri mănăstirii, scutindu-i în schimb să mai lucreze pentru domnie. Se pare că acelaşi egumen, Anastasie, a participat la cununia, săvârşită în taină, a lui Petru Şchiopu cu Irina Botezat, mama fiului său Ştefan, la 17 ianuarie 1591.

Mai apare în documentele vremii egumenul Paisie, care, după moartea lui Teofan, patriarhul Ierusalimului, a fost ales ca patriarh în locul acestuia.

Un alt egumen care s-a remarcat a fost Nectarie, care pe la 1735 s-a străduit să strângă bani pentru refacerea zidurilor înconjurătoare. Printre călugării renumiţi ai Galatei a fost şi Gherasim, croitor de veşminte preoţeşti, odăjdii şi pictor de icoane.

Din această mănăstire n-a mai rămas decât un clopot. Nemulţumit, Vodă a solicitat meşteri din Muntenia, care împreună cu cei moldoveni au gândit şi, în 1582, au început lucrările înălţând biserica de pe deal. Eşecul ctitoriei din vale i-a determinat pe meşteri să consolideze temeinic zidirea prin construirea unui zid masiv, puternic înfipt în pământ în faţa altarului şi încă două consolidări în dreptul absidelor naosului. Aceste întărituri, cât şi faptul că biserica a fost construită din cărămidă şi piatră cioplită, şi sprijinită pe contraforturi, au făcut ca zidirea să răzbească prin veacuri zguduită de cutremure şi arsă de incendii. 

O data cu decaderea manastirii, palatul si cladirile ei au fost folosite ca inchisoare militara pana in anul 1923. Decaderea, atat materiala cat si a vietii calugaresti, a inceput dupa anul 1618, cand Radu Mihnea a inchinat-o Sfantului Mormant de la Ierusalim, egumenii si calugarii fiind dupa aceasta data grecii, care la plecare au luat cu ei manuscrise si odoare aducand-o in stare de saracie.

Pentru slujirea in manastire si tinerea legaturii cu populatia satelor, calugarul Macarie, cu prilejul unui sfat tinut in manastire, a propus episcopului ca singurul moldovean din manastire, dascalul Dimitrache, sa fie hirotonit preot, cunoscand perfect slujbele bisericesti. El a slujit impreuna cu fiul sau, pana in 1800, cand a decedat la varsta 80 de ani.

Toti preotii au apartinut aceleasi familii (din tata in fiu), pana in anul 1864, cand Popa Gheorghe, neavand un fiu, l-a lasat urmas pe ginerele lui, Popa Costache, care moare in 1893, la varsta 63 de ani. A urmat parintele Constantin Gauca, acesta remarcandu-se prin deosebita eruditie si grija pentru buna pastrare a manastirii si patrimoniului ei.

Intre anii 1914 si 1957 parintele Fabian Botnarescu, fratele poetului Samson Botnarescu, este strajerul bisericii Manastirii Galata; sunt timpurile grele ale primului razboi mondial, ale cutremurului din 1940 si ale celui de al II-lea Razboi Mondial cand biserica sufera mult, fiind in zona operatiilor militare.

In anul 1865, in incinta manastirii a functionat o scoala de sericicultura, condusa de M. Viltimescu.

In 1 septembrie 1863 a devenit inchisoare militara, aici fiind transferaţi deţinuţii care fuseseră închişi anterior în clădirea unde se află astăzi Policlinica pentru elevi şi studenţi (de pe str. Păcurari nr.9), care a devenit cămin studenţesc.Închisoarea de la Galata a primit denumirea de Penitenciarul Central Iaşi, aici fiind înfiinţate ateliere de cizmărie, fierărie, lingurărie, tâmplărie şi olărie, unde lucrau deţinuţi. Închisoarea s-a aflat în aceste clădiri până în anul 1950, când Penitenciarul Central Iaşi s-a contopit cu închisoarea militară a Corpului IV Armată şi s-a mutat din Mănăstirea Galata în clădirile închisorii militare din Dealul Copoului.

Dupa anul 1990 a devenit manastire de calugarite , cu binecuvantarea I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei,. Maicile si surorile de aici se ocupa cu confectionarea vesmintelor liturgice si cu arta broderiei. Atelierul de croitorie bisericeasca de la Galata este apreciat nu numai in Iasi, ci in toata Moldova.In perioada comunista a fost o simpla biserica de mir, aici făcându-se slujbe doar duminica. 

Din anul 1991 Galata îşi recapătă statutul de mânăstire cu obşte de maici.

Arhitectura bisericii

Biserica Galata este un monument reprezentativ al arhitecturii moldoveneşti de la sfârşitul secolului al XVI-lea, fiind zidită de domnitorul Petru Şchiopul între anii 1582-1584, în a doua sa domnie.

Biserica, cu hramul Înălţarea Domnului, este amplasată în mijlocul incintei.

Biserica inaltata in 1583 insa, este prima intre o serie de monumente care imbina stilurile arhitectonice din toate cele trei tari romane.

Este construită din blocuri de piatră cioplită şi rânduri de câte trei cărămizi asezate alternativ, care conferă monumentului o policromie.

Pereţii bisericii sunt susţinuţi de nouă contraforturi de piatră, în trepte şi anume: doi în diagonală la exonartex, doi în dreptul zidului dintre pridvor şi pronaos, câte doi pe absidele laterale şi unul sub ferestra din mijloc al absidei altarului. Biserica este luminata de 22 de ferestre mici cu chenare dreptunghiulare.

În registrul superior, pereţii bisericii sunt decoraţi cu două rânduri de arcade asemănătoare cu ocniţele tradiţionale. În registrul inferior, există doar un singur rând de arcade care înconjoară biserica până la pridvor.

După modelul creat în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în Ţara Românească (la Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Snagov, Biserica domnească din Târgovişte etc.), faţada bisericii a fost împărţită în două registre inegale separate de un brâu torsada median continuu, element caracteristic arhitecturii ecleziaste din Tara Romaneasca ,încadrat între două rânduri de cărămizi,format din elemente decorative inelare dispuse intre doua randuri de caramizi profilate in dinti de ferestrau. Registrul inferior este decorat cu o serie de firide inalte, carora le corespund unele mai scunde in registrul superior. Registrul din partea superioara (deasupra braului) este impartit inegal, formand sub streasina un rand de ocnite mai mici. in registrul inferior este un singur rand de firide, de la soclu pana la brau. Se observa asimetria firidelor din cele doua registre.

Biserica este construită în plan triconc, fiind împărţită în pridvor închis, pronaos, gropniţă, naos şi altar.

Soclul este inalt, in mod deosebit in zona altarului si naosului, datorita diferentei de nivel a terenului in panta. Altarul are absida boltita semisferic. Deasupra mesei altarului se gaseste un baldachin de lemn sprijinit pe mici coloane impodobite cu ornamente asemanatoare florilor de crin.

Pridvorul are o boltă semisferică şi trei ferestre terminate în arc frânt. Intrarea în pridvor se făcea prin părţile de sud şi nord, prin uşi cu chenare semisferice. Astăzi este funcţională doar intrarea dinspre sud. Din pridvor se trece în pronaos printr-o uşă încadrată de patru muluri, cu bazele decorate şi terminate în arc frânt, portal inalt in arc frant si are chenar de piatra cioplita cu patru profile gotice. Latura de vest a pridvorului a avut initial trei deschideri terminate in arc frant, reduse in timp la proportiile unor ferestre obisnuite prin construirea de parapeti..

Din pronaos se trece în gropniţă printr-o uşă mică care străpunge zidul. Deasupra lui se afla a doua turla a bisericii, avand aceeasi forma cu cea din naos, dar ceva mai ingusta.

Între încăperea mormintelor şi naos nu se află un zid despărţitor, ci ele sunt separate prin trei arcade puternice susţinute de două coloane libere şi de alte două coloane angajate în zidurile laterale, ca la ctitoria lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Curtea de Argeş. Biserica Manastirii Galata preia sistemul moldovenesc al arcelor diagonale, bazele stelare si, mai cu seama, cresterea gradata si avantata a siluetelor

Zidul dintre naos si gropnita a fost inlocuit prin trei arcade sprijinite pe doua coloane - astfel s-a marit spatiul interior.

În zidul nordic al gropniţei se află o uşă săpată în zid, prin care se poate urca pe un şir de trepte din piatră într-o încăpere secretă, aflată deasupra bolţii sepulcrale.

Naosul, cu absidele rotunjite si discret conturate, are deasupra o turla zvelta inaltata pe doua baze: una patrata, alta stelata si cu corpul poligonal. In ocnitele de pe cele douasprezece laturi ale bazei stelate, sunt montate discuri ceramice smaltuite de culoare verde. Naosul este luminat de doua grupuri a cate trei ferestre.

Deasupra pronaosului şi naosului se află câte o turlă octogonală zveltă, care se sprijină în exterior pe o bază pătrată şi pe două stelate. Turla pronaosului este ridicata pe o succesiune de trei registre de elemente de sustinere, caracteristica inregistrata pentru prima oara in arhitectura moldoveneasca.

Biserica Mănăstirii Galata este prima biserică din Moldova construită cu două turle, până atunci bisericile moldoveneşti având fie o singură turlă, fie niciuna. De asemenea, tot pentru prima data in Moldova, naosul este despartit de gropnita prin arcade de stalpi

Absida altarului este boltită semisferic şi are trei ferestre.

Înconjurată de un zid puternic prevazut cu creneluri, cu un turn-clopotniţă impunător la intrare (partea superioara a turnului clopotnita s-a adaugat in vremea lui Mihail Sturza), biserica Mănăstirii Galata este o excepţională realizare arhitectonică, novatoare pentru acea perioadă, rod al sintezei între elementele tradiţionale moldoveneşti, care domină, şi influenţe de factură bizantino-munteană, are aspectul unei fortarete, servind adesea ca loc de aparare si uneori ca resedinta domneasca..Ea este un exemplu al influentei muntene asupra arhitecturii moldovenesti. Din apropierea bisericii, de pe Dealul Galata, se deschide o frumoasa perspectiva asupra orasului.

Astfel, acestei biserici îi sunt caracteristice elemente arhitectonice care nu se mai întâlnesc în Moldova până atunci: înlocuirea peretelui dintre gropniţă şi naos cu trei arcade susţinute de coloane, apariţia turlei secundare peste pronaos, brâul median care împarte faţada în două părţi egale, iluminarea absidelor cu trei ferestre ş.a.

Biserica Mănăstirii Galata a servit apoi ca model bisericii Aroneanu (1594), Mănăstirii Dragomirna (1608-1609), Mănăstirii Trei Ierarhi (1639).

Ca plan si proportii, biserica Galata este asemanatoare cu unele biserici moldovenesti zidite de Stefan cel Mare, Petru Rares si Alexandru Lapusneanu.

Odoare de preţ

Mănăstirea Galata a fost dotată de ctitor încă de la început cu toate cele de trebuinţă. Însă, dintre bunurile şi odoarele înscrise în inventarul din 15 noiembrie 1588, toate au fost pierdute sau trimise la alte biserici.

Menţionăm următoarele cărţi:

· un Tetraevanghel ferecat,

· două Tetraevanghele neferecate,

· un Triod, un Penticostar,

· trei Psaltiri, 12 Mineie,

· un Tipic, un Ceaslov,

· un Molitvelnic, şapte Liturghiere etc.

De asemenea, mai existau odoare bisericeşti ca de exemplu: două Chivote de argint, două Potire, două cădelniţe, două sfeşnice, câte un panaghiar, tipsie şi taler, două cupe, 12 linguri, tate de argint, două sfeşnice de aramă, numeroase veşminte etc.

Din tot tezaurul Mănăstirii Galata a rămas în anul 1618 doar o tipsie de argint.

Noile odoare, cărţi şi veşminte cu care a fost înzestrată de domnitorul Radu Mihnea (1616-1619 şi 1623-1626) şi urmaşii săi s-au topit în incendiul din 1762. Domnitorul Grigore Callimachi (1761-1764 şi 1767-1769) a înzestrat-o din nou cu odoare, dar nici acestea nu s-au păstrat, neexistând informaţii care să arate unde au fost duse sau când au fost distruse.

Paul de Alep obsevă că în anul 1653 se afla în biserică, lângă tronul arhieresc, un tron domnesc aurit, având deasupra sa o cupolă cu o cruce şi doi vulturi. Înaintea altarului ardeau lumânări în patru sfeşnice din lemn aurit, cu sculpturi pe ele, de o mare valoare artistică. Pe Sfânta Masă a altarului se aflau colonete de lemn decorate cu flori de crin, frunze şi alte sculpturi aurite, care susţineau un baldachin din lemn.

O dveră cu dimensiuni de 117x77 cm, care a fost donată de Petru Şchiopul Galatei din Vale, a fost găsită în Episcopia Buzăului.

Iconografia

Biserica Mănăstirii Galata a fost pictată în interior în frescă la începutul secolului al XVII-lea, în mod sigur în altar şi naos, după cum remarca secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, arhidiaconul Paul de Alep.

Istoricul Nicolae Grigoraş îşi exprimă opinia că ar fi fost pictat pe alocuri şi pridvorul.

Pictura originală a bisericii a fost distrusă însă într-un incendiu din anul 1762, odată cu catapeteasma şi alte obiecte bisericeşti. Unele fragmente din pictura originală s-au păstrat acoperite de tencuieli ulterioare.

Se mai observă pe peretele nordic al naosului un fragment din tabloul votiv, în care apar portretele ctitorilor: domnitorul Petru Şchiopul, soţia sa Maria şi fiica sa Maria (cea care s-a căsătorit cu Zottu Tzigara, fost spătar şi mare vistiernic). Impresioneaza gama cromatica, cu tonuri calde de ocru, rosu si gri puse in lumina prin asocieri valorice cu umbra naturala si negru. Tabloul il reprezinta pe domnitor, cu sotia sa, Maria, si fiica sa, Maria, intr-o atitudine solemna, purtand coroane princiare pe cap. La restaurarea din secolul trecut a fost montat peste tablou un amvon care a distrus pictura, afectand zona cu ingeri si imaginea Fecioarei Maria.

Toate personajele au aceeaşi înălţime, cu costume de aceeaşi culoare şi coroane identice.

În afară de tabloul votiv, se mai păstrează frescele reprezentând Sfânta Treime, un sobor de îngeri, liturghia îngerească în două tablouri pe cele patru timpane mari, heruvimi, medalioane de sfinţi pe arce şi motive decorative florale.

Iniţial, biserica a fost pictată şi în exterior, de asemenea în frescă. Aceste picturi s-au şters în decursul celor 400 de ani de existenţă ai bisericii. Zugravii au încercat să imite pictura originală, fără a reuşi să egaleze calitativ

În anul 1811, s-a repictat interiorul bisericii de către zugravul Vasile Dubrovschi, care a primit 1.600 lei de la arhimandritul Chiril. Vasile Dubrovschi a repictat in ulei catapeteasma, o parte din naos si pronaos, pridvorul, strana arhiereasca si cateva icoane. Dar si aceasta a fost refacuta la mijlocul secolului al XIX-lea in cadrul lucrarilor de restaurare intreprinse de domnitorul Mihail Sturdza. Pentru a sugera datina si pitorescul pe care le-a avut initial interiorul bisericii, in tipul lucrarilor de restaurare din 1967 s-au indepartat repictarile din secolul trecut.

 La fel au stat lucrurile şi în ceea ce priveşte pictura din paraclisul "Sf. Ap. Iacov", ctitorit de Petru Şchiopul în casa domnească zidită alături de biserică. Modul în care a fost aşezat acest paraclis, în aşa fel încât Domnitorul, aflat în sala alăturată, să poată asculta sfintele slujbe, vădeşte, încă o dată, evlavia ctitorului Mănăstirii Galata.

Cu ocazia lucrărilor de restaurare începute în 1961, a fost înlăturată pictura în ulei din interior.

Paul de Alep admiră pictura al fresco, remarcând în special portretele lui Petru Şchiopul, al soţiei şi cel al fiicei Domnitorului.

Tronul Domnesc era aurit şi avea deasupra o cupolă cu cruce şi vulturul bicefal. Sfânta Masă era acoperită cu un baldachin de lemn sprijinit pe colonete decorate cu flori de crin, frunze şi alte sculpturi aurite. Înaintea altarului ardeau lumânări.

Pelerinul antiohian menţionează cele patru sfeşnice sculptate în lemn aurit şi stranele din abside.

Mănăstirea nu a fost niciodată înveşmântată total cu pictură la interior. Aşa cum arăta Paul de Alep în însemnările sale, până ca Petru Şchiopu să se stabilească la Tirol în anul 1591, s-a reuşit realizarea picturii numai în altar, naos şi o parte din pridvor.

In naos mai sunt pictate scenele "Sfanta Treime", un sobor de ingeri si "Liturghia cereasca", iar in pridvor, in stanga usii de la intrarea in pronaos, este Sfantul Arhanghel Mihail. Deasupra aceleasi usi este reprezentata "Fecioara cu Pruncul".

Şi în paraclisul aflat în casa domnească mai există o parte a picturii vechi. Astfel, la uşa de la intrare, în adâncimea zidului, este pictat Sfântul Iacov, ocrotitorul acestui sfânt lăcaş. Stratul de pictură original a fost scos la iveală după îndepărtarea picturii în ulei. Această descoperire duce la concluzia că paraclisul a fost pictat în frescă în aceeaşi perioadă în care s-a pictat biserica mare

Necropolă domnească

Biserica Mănăstirii Galata a fost folosită şi ca necropolă domnească de către voievodul Petru Şchiopul. Lucrările de restaurare din anii '70 ai secolului al XX-lea au scos la iveală 6 morminte, dintre care doar trei au putut fi identificate ca aparţinând familiei ctitorului.

În biserică a fost înmormântată fiica domnitorului, Domniţa Despina, care a decedat în perioada 1587-1588, probabil imediat după naştere.

Pe lespedea sa funerară se află următoarea inscripţie: "Această groapă a făcut-o şi a înfrumuseţat-o Io Petru Voievod fiicei sale Despina, care s-a strămutat la veşnicile lăcaşuri în ... luna mai 15 zile şi s-a născut în anul 7095 (=1587) luna ...".

De asemenea, domnitorul şi-a înmormântat aici şi un fiu, pe nume Vlad, care a murit tot la o vârstă fragedă.

În biserică se află şi mormântul primei soţii a lui Petru Şchiopul, Maria Amirali, originară din Insula Rodos. Nu se ştie anul când a murit aceasta, unii istorici presupunând că este vorba de 1588 (când în Iaşi a avut loc o epidemie de ciumă). Ca urmare a faptului că mormântul nu a fost acoperit cu o lespede funerară, acesta nu a fost profanat.

Cu ocazia lucrărilor de restaurare din perioad 1961-1971, mormântul a fost deschis şi s-au găsit intacte obiecte de podoabă: un inel cu pecete care are gravat, in limba slavona, textul: "Maria Doamna lui Io Petru Voievod", doi cercei, sase nasturi, doua brăţări etc., toate din aur masiv şi frumos lucrate.

Alte construcţii

Zidurile de incintă

Iniţial, Mănăstirea Galata a fost înconjurată de un gard din lemn de stejar.

Aflat în vizită în Iaşi în anul 1653, Paul de Alep a descris Mănăstirea Galata, menţionând că aceasta era înconjurată cu un gard de lemn.

Un alt călător, Erasm Henric Schneider de Weismantel care a trecut prin Iaşi în anul 1713 aminteşte de palisadele din lemn de stejar ale Galatei.

Zidul de incintă care înconjoară actualmente incinta Mănăstirii Galata a fost construit în anul 1735 de egumenul Nectarie, cu banii obţinuţi din vânzarea unei jumătăţi din satul Turbăteşti (din Ţinutul Cârligătura) şi cu ajutorul material al domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 şi 1747-1748), ziduri de piatră prevăzute cu metereze pentru puşti (sâneţe), sprijinite în interior de contraforturi de formă poligonală, adaptate terenului. De-a lungul zidurilor, înspre turnul clopotniţă, se observă existenţa unui "drum de strajă" din scânduri, pentru a permite apărarea la nivelul meterezelor.

Alţi istorici susţin însă că Mănăstirea Galata ar fi fost înconjurată încă de la început de un zid de incintă, deoarece domnitorul Petru Şchiopul construise mai multe clădiri anexe. S-a vehiculat ideea că spusele lui Petru de Alep ar fi fost greşit traduse, mai ales că "Galata din vale" ar fi avut un zid de incintă.

Casa domnească

Odată cu fondarea bisericii "Înălţarea Domnului", Petru Şchiopul a mai zidit şi casa domnească, unde se retrăgea adesea ,îşi petrecea timpul liber sau îşi adăpostea familia domnească în timpul epidemiilor, al războaielor şi răscoalelor. Ulterior şi alţi domnitori au locuit în casa domnească de la Galata sau şi-au adăpostit familia în timpul epidemiilor, al războaielor şi răscoalelor.

Locuinta domneasca a fost marita probabil in anii 1728 si 1733 de catre Grigore al II-lea Matei Ghica

Ulterior, această casă a cunoscut diverse modificări arhitectonice (în sec. al XVIII-lea, de pildă, i s-a adăugat etajul). Însă, acelaşi timp a făcut ca zidurile să se macine şi clădirea să se degradeze, astfel încât s-a decis dărâmarea unei părţi din ea.

Ceea ce se mai păstrează din vechea clădire este structura parterului şi pivniţa , ne-a explicat stareţa mănăstirii, maica Macrina Lazăr.

Printre cei care au locuit în casa domnească de la Galata menţionăm pe:

• Timuş Hmelniţki, hatman căzăcesc - venit la      Iaşi în mai 1653 cu oaste de cazaci în sprijinul socrului său, Vasile Lupu
• Gheorghe Ghica, domnitor al Moldovei (1658-1659) - şi-a      stabilit reşedinţa domnească la Galata în 1658
• Constantin Şerban Basarab, domnitor al Moldovei (1659,      1661) - şi-a stabilit tabăra aici în noiembrie 1659, după ce oastea sa      fusese înfrântă de cea a lui Gheorghe Ghica. La 13 decembrie 1659,      Mănăstirea Galata a fost ocupată de tătari, care i-au aruncat din      clopotniţă pe ultimii apărători.
• Dumitraşcu Cantacuzino, domnitor al Moldovei      (1674-1675, 1684-1685) - s-a mutat la Galata împreună cu boierii în iunie 1675,      în timpul unei epidemii de ciumă care a ţinut până în ianuarie 1676.
• Grigore      al II-lea Ghica, domnitor al Moldovei      (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 şi 1747-1748) - a construit case noi în      incinta mănăstirii, în perioada 1735-1739, locuind şi el acolo.

Deoarece casele domneşti erau în pericol de prăbuşire, domnitorul Grigore al III-lea Ghica (1664-1667 şi 1674-1677) a poruncit la 23 iulie 1765 egumenului Mănăstirii Galata să dărâme vechile case domneşti aflate în stadiu avansat de degradare, păstrând doar palatul construit de Grigore al II-lea Ghica. Şi ca să scurteze drumul spre palat a construit un pod de lemn peste Bahlui.

În acest palat a locuit mitropolitul Leon Gheuca în decembrie 1788 şi apoi şi alţi mitropoliţi ai Moldovei.

De teama epidemiei de ciumă din anul 1799, domnitorul Alexandru Callimachi s-a mutat la Galata împreună cu curtenii săi.

Între anii 1799-1801, domnitorul Constantin Ipsilanti a construit o nouă locuinţă domnească, care servea ca loc de petrecere a verii pentru domnitor şi boierii săi, lângă zidul sudic al incintei, precum şi noi chilii.

Pentru a uşura accesul la mănăstire, a fost construit un pod de lemn (care ar fi rămas în picioare până la începutul secolului XX), precum şi o uliţă, care se numeştre astăzi Strada Ipsilanti.

În anul 1814, un incendiu a mistuit toate construcţiile din incinta mănăstirii, mai puţin biserica, rămânând doar nişte bucăţi de ziduri afumate. Abia în anul 1847, Ruxanda, sora domnitorului Mihail Sturdza, a dispus construirea câtorva case mici, în care a locuit până la sfârşitul vieţii.

În prezent, Casa domnească adăposteşte paraclisul "Sf. Ap. Iacov" şi un muzeu al mănăstirii.

În muzeu pot fi admirate exponate de o deosebită frumuseţe şi valoare artistică, cum ar fi obiecte vechi de cult, copii fotografice ale documentelor referitoare la trecutul mănăstirii, stampe vechi, portrete ale familiei ctitorului şi ale domnilor Moldovei care au avut legături cu mănăstirea, fotografii ale mitropoliţilor Anastasie Crimca, Dosoftei Bărilă, Veniamin Costachi, Leon Gheucă sau Iosif Naniescu, peceţile Mitropoliei Moldovei, Episcopiilor Romanului şi Huşilor din 1650, a Rădăuţilor, precum şi un fragment din vechea frescă a mănăstirii, pictată cu aşa-numitul "roşu de Galata". Aici pelerinul poate admira şi celebrul "roşu de Galata", într-un fragment din vechea frescă a mănăstirii. În incintă se mai păstrează clopotul dăruit de Petru Şchiopul bisericii "Galata din vale". De asemenea, printre exponatele muzeului se găsesc şi peceţile Mitropoliei Moldovei, Episcopiilor Romanului şi Huşilor din 1650, a Rădăuţilor, precum şi hărţi ale Iaşului din secolul al XVIII-lea sau pecetea oraşului Iaşi din 1652.

Colectia manastirii se pastreaza in Casa Domneasca. Aceasta cuprinde obiecte vechi de cult, copii fotografice ale documentelor referitoare la trecutul ei istoric, stampe vechi, portrete ale familiei ctitorului si ale domnilor Moldovei care au avut legaturi cu manastirea, fotografii ale mitropolitilor Anastasie Crimca, Dosoftei, Veniamin Costache, Leon Gheuca, Iosif Naniescu; pecetile Mitropoliei Moldovei, Episcopiilor Romanului si Husilor din 1650, a Radautilor; harta lasului din secolul al XVIII-lea, pecetea orasului Iasi din 1652

De la reşedinţă domnească, la atelier de broderie şi croitorie

În a doua jumatate a veacului al XVII-lea, traia la Galata un foarte talentat calugar, Gherasim, care a lucrat între altele, diferite vesminte si poale de icoane, comandate de ctitorii unor manastiri din Tara Româneasca.

Vechea reşedinţă domnească găzduieşte, începând cu anul 1990, un atelier de croitorie de veşminte liturgice, precum şi de broderie.

În general, veşmintele cusute sau brodate aici ajung în bisericile din ţară, dar nu de puţine ori acestea ajung şi peste hotare, unde sunt apreciate ca nişte adevărate opere de artă.

Dacă înainte dura chiar şi săptămâni întregi pentru realizarea unei mici broderii, în momentul de faţă au fost cumpărate maşini care uşurează foarte mult munca.

Când se brodează manual, prima oară se fixează materialul în gherghef întins, pentru a putea fi apoi desenat şi lucrat. Urmează desenarea pe pânză, aici existând mai multe metode, fie cu ajutorul unui creion, direct pe pânză, fie cu indigo. Dacă se foloseşte indigo, se face desenul prima oară pe hârtie de calc şi se pune indigoul pe pânză, iar deasupra hârtia de calc şi începe desenarea. Apoi se începe lucrul cu conturul, cu liniile de bază care formează icoana.

Culorile sunt alese după modelul original, fiind o strânsă legătură între pictură şi broderie în ceea ce priveşte alegerea nuanţelor. Când se brodează manual, se folosesc mai puţine culori, deoarece este mult mai dificil să le îmbini corect pe toate. De multe ori se pun doar două culori, iar a treia este trecerea între cele două.

Brodarea digitală

Dacă până recent brodarea se făcea manual, în prezent există maşini cu sute de împunsături pe minut care fac această treabă. Brodarea manuală nu a dispărut de tot, însă aceste produse sunt de lux tocmai pentru că timpul afectat finalizării unui model este foarte mare. Fişierul digitizat se încarcă în memoria maşinii de brodat, apoi aceasta începe să îşi facă treaba, în câteva minute fiind realizate broderii de o complexitate impresionantă. O maşină de brodat are în medie 10 până la 15 culori montate, care în majoritatea cazurilor acoperă necesarul unui model grafic, fără intervenţia operatorului în timpul procesului de brodare. Pentru că nu se cunoaşte amplasarea culorilor pe ace, un model brodat nu poartă informaţia despre culoare. După încărcarea modelului în maşină, operatorul selectează acele şi le atribuie succesiunii din fişier, de cele mai multe ori pe baza unei fişe tehnologice care vine împreună cu modelul. Această fişă tehnologică poate să conţină şi alte specificaţii, în funcţie de tehnologia de brodare şi necesitatea modelului. Odată începută brodarea, majoritatea maşinilor pot finaliza automat procesul, fără intervenţia operatorului. Însă un operator va supraveghea permanent procesul automat de brodare, pentru evitarea erorilor.

Turnul clopotniţă

Deşi nu există surse cu privire la anul înălţării turnului clopotniţă, se presupune de către istorici că ar fi fost construit tot de Patru Şchiopul, având şi rolul de loc de intrare în mănăstire.

Construcţia iniţială avea la parter o intrare boltită, pe unde se intra în incinta mănăstirii, o cămăruţa la primul etaj (unde se ajungea printr-o scară în spirală) şi o cameră a clopotelor la al doilea etaj.

Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a adăugat încă un etaj la clădirea turnului clopotniţă, care este delimitat clar de celelalte două etaje printr-un brâu de piatră. Deasupra intrării, el a dispus montarea unei steme în relief a Moldovei, care s-a deteriorat în mare măsură în decursul anilor

Turnul clopotniţă a fost consolidat ca urmare a avariilor suferite la cutremurul din 4 martie 1977, când au apărut fisuri pe zidul său.

Clopotele vechi au fost topite şi returnate în mai multe rânduri, ele aflându-se actualmente în incinta mănăstirii.

Alte obiective

Pe lângă aceste construcţii, în incinta mănăstirii, lângă turnul clopotniţă, se mai află un postament de piatră cu un clopot vechi dăruit de Petru Şchiopul bisericii "Galata din vale" pe care se află următoarea inscripţie: "Acest clopot l-a făcut Io Petru Voievod şi -a dat mănăstirii unde este hramul Înălţării, în anul 7987 (=1579), luna lui martie 15". Clopotul este decorat în trei registre, al treilea având un desen cu capete de bour.

 Singura clădire a Mănăstirii Galata care se păstrează în forma ei originală este biserica, cu hramul "Înălţarea Domnului", sfinţită în anul 1584.

Situaţia sa de-a lungul următoarelor secole

În următorii 30 ani, lipsa de râvnă a călugărilor ce "n-au avut păsare, şi n'au avut frica lui Dumnezeu întru inima lor" a dus la decăderea mănăstirii.

Chiliile şi trapeza s-au ruinat, iar veşmintele şi odoarele de preţ s-au risipit.

Doamna Maria, fiica lui Petru Şchiopul, s-a întors în Moldova în august 1616, în timpul domniei vărului său, Radu Mihnea (1616-1619). Pentru ca ctitoriile familiei lui Petru Şchiopul să fie mai bine întreţinute, cu acordul Doamnei Maria, domnitorul a închinat Mănăstirea Galata la 25 martie 1617 Patriarhiei de la Ierusalim, iar Mănăstirea Hlincea a făcut-o metoc al Mănăstirii Galata.

Domnitorul Radu Mihnea a înzestrat biserica cu noi obiecte de cult.

În anul 1735, a fost construit zidul de incintă care înconjoară actualmente Mănăstirea Galata de către egumenul Nectarie, cu banii obţinuţi din vânzarea unei jumătăţi din satul Turbăteşti (din Ţinutul Cârligătura) şi cu ajutorul material al domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 şi 1747-1748).

 În anul 1811, zugravul Vasile Dubrovski a refăcut pictura interioară a bisericii.

Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a adăugat încă un etaj la clădirea turnului clopotniţă, care este delimitat clar de celelalte două etaje printr-un brâu de piatră.

În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstireşti a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Cetăţuia a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei de la Ierusalim, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Galata a fost biserică parohială, aici slujind un preot o dată pe lună.

În apropierea mănăstirii a funcţionat un ospiciu de infirmi, administrat de către Epitropia Sf. Spiridon.

In perioada 1923-1944, printr-o decizie ministerială, casele egumeneşti de la Mănăstirea la Galata au functionat ca închisoare, timp in care a suferit numeroase transformari si degradari.

Din 1821 capătă importante valenţe militare

În timpul revoluţiei de la 1821, generalul Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a avut o vreme cartierul general în Mănăstirea Galata.

Ulterior, palatul şi clădirile ei au fost folosite ca închisoare militară până în anul 1923. De altfel, mănăstirea începuse să treacă printr-o perioadă dificilă după anul 1618, când Radu Mihnea a închinat-o Sfântului Mormânt la Ierusalim, egumenii şi călugării fiind după această dată grecii, care, la plecare, au luat cu ei manuscrise şi odoare de valoare foarte mare.

Renaşterea de după 1990

O adevărată renaştere a mănăstirii a avut loc imediat după căderea regimului comunist, când, în anul 1990, cu binecuvântarea Mitropolitulului Moldovei şi Bucovinei de atunci, astăzi Patriarhul României, PF Părinte Daniel, Galata a reluat cursul rugilor necontenite a vieţii monahale, fiind reînfiinţată, de data aceasta, ca mănăstire de maici.

 După o lungă perioadă în care se slujea doar duminica, în ultima perioadă Galata fiind o biserică de mir, clopotele impozantului turn de la intrare au reînceput să bată zilnic, chemând la rugăciune obştea mănăstirii, dar şi pe credincioşii din jur, doritori de rugăciune după o lungă perioadă de oprelişti.

De asemenea, a fost continuată şi tradiţia broderiilor şi a confecţionării veşmintelor preoţeşti, despre care vorbeau cronicile de după anii 1700.

Restaurarea mănăstirii şi redeschiderea sa

Între anii 1961-1971 s-au efectuat lucrări de restaurare a bisericii, cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei şi a statului.

Cu acest prilej, au fost consolidate zidul de incintă, turnul clopotniţă şi cele două turle ale bisericii, a fost curăţat paramentul bisericii de tencuielile adăugate în decursul timpului şi a fost reconstituit acoperişul.

Amirali din Rodos, sotia lui Petru Schiopul, decedata in 1588, cand Moldova era bantuita de ciuma. Mormantul continea obiecte pretioase, scapand nepradat, intrucat a fost fara piatra funerara.

Cercetările arheologice din anii '70 desfăşurate aici au dus la descoperirea mai multor morminte, printre care şi cel al Mariei Amirali din Rodos, soţia lui Petru Şchiopul (decedată în 1588, mormânt ce conţinea şi obiecte preţioase) ,Despina şi Vlad, doi copii ai lui Petru Şchiopul şi Maria Amirali, soţia voievodului.

De asemenea între anii 1961-1971, a fost reconstruită din imaginaţie o parte din Palatul domnesc de odinioară, păstrându-se unele ruine conservate la nivelul parterului şi pivniţa.

Până în 1944 au avut loc prefaceri cu multe degradări ale fondului construit.

După 1944, clădirile ce-au mai ramas în încinta mânăstirii au fost destinate ca locuinţe.

Între anii 1961 şi 1971 s-au întreprins mari lucrări de renovare a construcţiei şi restaurarea picturii. Marele cutremur de la 4 martie 1977 a pricinuit alte stricăciuni mânăstirii, fiind necesare noi lucrări de reparaţie.

Restaurarea a dat ansamblului monastic o unitate compozitionala si stilistica. Astfel, robustetea bisericii este compensata de zveltetea turlelor, stabilitatea cubica a palatului domnesc si verticalitatea turnului clopotnitei.