Mănăstirea Hadâmbu

http://www.manastireahadambu.ro/

 

Confesiune: ortodoxă

Hram: Naşterea Maicii Domnului

Ctitor: postelnicul Iani Hadâmbu

Tip: călugări

 Datare: 1659

Ţara: România

Localizare: la 3 km sud-vest de comuna Mironeasa si la 10 km sud-est de satul Slobozia, la 27 km vest de orasul Iasi, la 3 km vest de satul Hadambu, judeţul Iaşi 

 

Acces: Autobuzele orasenesti de transport local circula pana in satul Mogosesti. Din Mogosesti la Hadambu, distanta de 12 km, este drum pietruit. Credinciosii pot folosi un autobuz particular care face transporturi Iasi-Hadambu si retur.

Daca se circula pana la Mogosesti cu autobuzele de transport local din Iasi, se poate ajunge pe jos pe un drum mai scurt, prin padure, distanta de 7 km pana la Hadambu si apoi 3 km pe drum pietruit pana la manastire.

Varianta Mogosesti-padure-Hadambu este recomandabila datorita costului mai scazut si pentru ca autobuzele de transport local circula de mai multe ori pe zi.

 

M_n_stirea_Had_mbu33Mănăstirea Hadâmbu este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Schitu Hadâmbului din comuna Mironeasa (judeţul Iaşi).

Mănăstirea se află la o distanţă de 30 de kilometri faţă de municipiul Iaşi , in satul Mogosesti, şi a fost ctitorită de boierul grec Iani Hadâmbu în anul 1659.

Asezamantul manastiresc este construit pe Dealul Mare al Iasilor, acoperit cu paduri la nord, vest si sud. Spre est are o deschidere fara padure. In jurul manastirii sunt poieni cu fanete, pasuni sau teren arabil, padurile incepand dupa 150-200 m. Un foarte frumos tablou pitoresc ni se infatiseaza in partea de sud-vest, unde peste poiana si padure se vede satul Mironeasa, inconjurat si el de paduri.

 

Ansamblul Mănăstirii Hadâmbu a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-a-A-04242 şi fiind alcătuit din următoarele 3 obiective:

  • Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - datând din perioada 1659, având codul      IS-II-m-A-04242.01
  • Turnul de intrare - datând      din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04242.02
  • Zidul de incintă -      datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04242.03

 

8146_8806_16Pe timpul verii, Sfânta Liturghie se oficiază în altarul de vară închinat Sfântului Ioan Botezătorul, aflat lângă Biserica 'Naşterea Maicii Domnului'.

Pe lângă paraclisul de vară, Mănăstirea Hadâmbu mai are alte trei sfinte altare. În fiecare dintre acestea se oficiază Sfânta Liturghie câte 40 de zile.

 

Pe timpul iernii se slujeşte în Paraclisul 'Sf. Nicolae' aflat la demisolul Bisericii 'Acoperământul Maicii Domnului'. 'Vara oficiem câte 40 de Sfinte Liturghii în fiecare din cele trei sfinte altare. Tot în această perioadă, sâmbătă seara se oficiază slujba Privegherii şi Taina Sfântului Maslu în altarul de vară, iar duminica are loc Sfânta Liturghie tot afară', a spus protos. Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu.

2w5u9z6

Manastirea e formata, de fapt, dintr-o biserica veche si una noua.

In fata manastirii e o parcare mare, impropriu spus parcare de altfel, mai mult un camp pe care se poate parca in voia cea buna. Curtea manastirii e plina de trandafiri vara, flori si arbusti pretutindeni, banci curate pe care te poti recreea, o fantana cu apa rece ca gheata si un coltisor amenajat cu o mica fantana arteziana si scaune de piatra.

M_n_stirea_Had_mbu31Langa manastire se afla un iaz cu salcii si o mini-ferma cu cateva pasari si un ponei, care e un fel de mascota acolo, spre bucuria copiilor.



M_n_stirea_Had_mbu23Daca doriti sa va cumparati o icoana, o carte sau doar o cruciulita sfintita, exista si un magazin de suveniruri in incinta manastirii, cu preturi mai mult decat rezonabile.

Tot in incinta manastirii se afla un muzeu cu diferite carti vechi bisericesti.M_n_stirea_Had_mbu19 M_n_stirea_Had_mbu20 M_n_stirea_Had_mbu21

Scurt istoric

Din unele documente domneşti aflăm că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) i-a dăruit boierului grec Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc "în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare", pentru a construi o biserică cu hramul "Naşterii Preacinstitei şi Născătoarei de Dumnezeu".

Un apropiat al domniei, boierul avea câteva moşii în judeţele Iaşi şi Vaslui, numai în Iaşi având 22 dughene, locuri de case, pivniţe de piatră pe Uliţa Mare, case în Târgul vechi de jos. Boierul Iani Hadâmbu a primit această proprietate cu scopul de a reînnoi o veche bisericuţă de lemn din secolul al XV-lea, având hramul "Sfântul Ierarh Nicolae".

 

M_n_stirea_Had_mbu1Pisania care este scrisă în slavona veche, dăltuită în piatră şi situată deasupra uşii de la intrarea în biserică, glăsuieşte următoarele:

 Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a reînnoit şi făcut această biserică dumnealui Iani Hadâmbu în pădurea Iaşilor din Dealul Mare unde este hramul Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu în zilele lui Io Ghiorghe Ghica Voievod, în anul 7169 (1659), septembrie 8.

 

A rămas până acum neelucidată afirmaţia din pisania lăcaşului, potrivit căreia „dumnealui lani Hadâmbu a înnoit şi a făcut această biserică în anul 1659", ceea ce înseamnă că, dacă atunci a înnoit-o numai, pe locul respectiv se afla deja o biserică mai veche, construită probabil din lemn şi pe care noul ctitor a refăcut-o, construind-o din piatră.

Ipoteza este cu atât mai plauzibilă, cu cât o veche tradiţie românească spune - şi numeroase documente o confirmă - că, de regulă, o nouă biserică se construieşte pe locul uneia mai vechi sau undeva prin apropiere. In sprijinul acestei ipoteze vine şi faptul că, într-un document din 1658, deci anterior celui din 1659, este menţionată o mănăstire din Dealul Mare, cu hramul în ziua Sfântului Nicolae, adică la 6 decembrie.

Documentul se referă la o danie pe care această mănăstire o primeşte în ziua de 4 august 1658. Se ridică în acest caz problema dacă biserica Mănăstirii din Dealul Mare, cu hramul Sfântului Nicolae, pomenită în documentul din 4 august 1658, este totuna cu biserica pe care a înnoit-o „dumnealui lani Hadâmbu" în 1659, potrivit pisaniei existente şi acum în mănăstire, sau este cu totul alta.

 

M_n_stirea_Had_mbu0Mănăstirea care s-a numit "Hadâmbu", după numele ctitorului ei, este un complex monastic fortificat, defensiv, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica şi zidurile sunt construite din piatră de carieră sub forma unei fortăreţe, datorită acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii şi tătarii, prădând mănăstirile.

14n08yt M_n_stirea_Had_mbu28 M_n_stirea_Had_mbu26 Chadambu5 

De-a lungul existenţei sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului şi vicisitudinilor istoriei.

 În jurul anului 1810, schitul Hadâmbu era închinat Mănăstirii Galata, iar apoi pentru 3 ani Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

Aici au vieţuit mai multe generaţii de călugări greci până în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), când a fost dată legea secularizării averilor mănăstireşti (1863). În urma acestei legi, monahii greci au fost obligaţi să părăsească mănăstirea.

 

Complexul monahal a rămas în părăsire, fiind găsit într-o stare de degradare prîn anii '30 ai secolului al XX-lea de către marele istoric Nicolae Iorga. Acesta aflase aici un zid de cărămidă tare stropită cu pete albe de var, care înconjura biserica Hadâmbului, de la care se vedea, între copaci, acoperişul de şindrilă spartă, loc tocmai bun pentru şcoală.

 „Un minunat zid de cărămidă tare stropită cu pete albe de var înconjură biserica Hadâmbului, de la care se vede, între copaci, coperişul de şindrilă spartă, din care nu se desface nici un turn. Acest zid de încunjur se ţine foarte bine încă şi abia s-au risipit unii din păreţii celor patru băşti din colţuri, dintre care una cuprinde şi clopotul nou, fără însemnare, şi scândura de stejar a toacei, care de ani de zile nu-şi mai au rostul, căci ruina a gonit pe preot. (...) Biserica nu e numai descoperită în parte, dar zidul ei însuşi crapă; o rană neagră despică faţada, iar pisania slavonă de la 1659 a Hadâmbului abia se mai ţine între cărămizile desprinse una de alta. A fost aici pe vremuri o biserică de lemn, în acest codru care se zice „al laşilor", fiindcă mergea până în preajma oraşului, pe acest Deal Mare, asemenea cu care, zicea clisiarhul, altul nu se mai află. Din acei ani vechi vine mormântul de piatră proastă, ştearsă şi unsă de pătrunderea seculară a umezelei, care, în slove greceşti din veacurile al XV-lea ori al XVI-lea, pomeneşte pe un necunoscut fiu de boier sau de negustor. într-un târziu, veni puternicul şi bogatul Vornic lani Hadâmbul, un grec eunuc, de beteşugul căruia vorbeşte hazliu, în cuvinte tari pe care el însuşi e pus să le zică, letopiseţul timpului. El a „înnoit" însă din temelii, cu aceeaşi cărămidă nouă din care sunt ridicate şi zidurile4, vechiul schit de lemn părăsit în codru. Puţini călugări se oploşiră aici, în pacea răcoroasă a copacilor prin care numai pasul lor şi al celor câţiva săteni deschidea potecă. Şi, zi şi noapte, la ceasurile hotărâte, din başca porţii, care ţinea loc de turn, suna vechiul clopot, pierdut astăzi, dând o smerită viaţă de poezie pădurii laşilor pe Dealul cel Mare".
El scria ca şi cum ar gândi în sinea lui:

  „Ce bun loc de şcoală ar fi acesta; la câte n-ar putea sluji încă marea curte plină de flori între tarile ziduri negre! Dar vremea nouă nu numai că nu înţelege pe cea veche: ea nu vrea să primească nici binefacerile pe care aceea (adică vremea veche, n.n. CI. P.) le întinde cu mâinile amândouă (vremii noi, n.n. CI. P.)...".

img_0074Abia în anul 1937 Mănăstirea Hadâmbu redevine vatră de spiritualitate monahală, aici stabilindu-se primii călugări români, păstoriţi de ieromonahul Iov Mazilu (1891-1974).

Aceştia au reparat acoperişul bisericii, au reparat bolta bisericii şi au consolidat o parte a zidurilor bisericii cu cărămidă, ceea ce se vede şi în zilele noastre.

 

Nici călugării români nu au stat prea mult, deoarece în urma Decretului nr. 410/1959 mănăstirea a fost desfiinţată.

Când a vizitat aceste locuri în anul 1976 în vederea înscrierii schitului în monumentalul „Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească”, reputatul istoric de artă Vasile Drăguţ a găsit aici un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea, cu o biserică de mici dimensiuni, turnul porţii servind şi de clopotniţă, plus construcţii anexe aflate în ruină.

 

Arhitectura

M_n_stirea_Had_mbu24Mănăstirea Hadâmbu este un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea.

 Zidul de incintă are un plan dreptunghiular, fiind prevăzut la colţuri cu turnuri circulare, specifice construcţiilor cu funcţii de apărare (cetăţi) din acea vreme.

Turnul de la intrare avea atât rol de turn de intrare, cât şi de clopotniţă.

Biserica mănăstirii, purtând hramul "Naşterea Maicii Domnului", este de proporţii reduse şi prezintă un plan mixt, ea caracterizându-se prin diferite amenajări defensive. Ea este consolidată din piatră brută şi are pereţii cu chenare gotice.

 

CIMGhadambuNoua biserică se remarcă prin dimensiunile sale mari, fiind plasată în vârful Dealului Mare de unde domină priveliştea şi se asamblează perfect cu peisajul din jur. Demisolul bisericii a fost amenajat ca paraclis, fiind pus sub protecţia Sfântului Ierarh Nicolae, praznic celebrat în ziua de 6 decembrie a fiecărui an.

 

Un alt element component al ansamblul monahal de la Mănăstirea Hadâmbu este clădirea arhondaricului, proiectată de arhitectul Bogdan Negoiţă, care se distinge prin proporţiile sale monumentale şi prin aspectul său palatinal.

Acoperişul a fost realizat de către meşteri din satul Oglinzi - Neamţ, iar învelitorile clădirilor, din tablă de cupru, au fost executate de meşterul Ion Lică şi de ucenicii săi din Târgu Neamţ.

Fiind de proporţii foarte mari, arhondaricul dispune de un număr mare de locuri de cazare, având posibilitatea să adăpostească un număr de 500 pelerini.

 

24o4spg img_0073 img_0076 hadambu1

Printre realizările care au avut loc la Mănăstirea Hadâmbu după redeschiderea sa menţionăm monumentalul edificiu al arhondaricului, stăreţia veche, agheasmatarul, trei fântâni şi împodobirea cu pictură şi mobilier a bisericilor, toate fiind realizate cu cheltuiala exclusivă a credincioşilor (donaţii şi sponsorizări), printre care şi a unor distinse personalităţi şi oameni de afaceri din judeţele Iaşi şi Suceava, printre care şi deputatul social-democrat Valer Dorneanu.

8146_8806_7 8146_8806_8 M_n_stirea_Had_mbu16  i2m05gimg_0088 8146_8806_6 8146_8806_9 M_n_stirea_Had_mbu17 M_n_stirea_Had_mbu15 img_0084 img_0083 img_0085 img_0092 img_63691 img_6371

Cele trei clopote au fost lucrate la Cernăuţi, fiind donate de câţiva credincioşi din orăşelul Crasna, o localitate situată nu departe de Vicovul de Sus - Suceava.

 

img_6351 M_n_stirea_Had_mbu9 M_n_stirea_Had_mbu12 img_0073

Mănăstirea şi-a mărit de cel puţin trei ori suprafaţa pe care o deţinea cumpărând terenurile localnicilor din apropiere, în prezent având în jur de 5 hectare de pământ. Vizavi de curtea Mănăstirii, pe Dealul Mare, e construit un azil de bătrâni.

 

Obiecte de cult

img_6332 img_6366 img_6367 M_n_stirea_Had_mbu4

Printre obiectele de cult renumite ale mănăstirii se distinge în mod deosebit prin densitatea sa picturală şi prin atmosfera gravă pe care o degajă Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, considerată ca fiind făcătoare de minuni.

Această icoană a fost pictată în anul 1938 de către preotul romaşcan Octavian Zmău şi donată schitului de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit.

În anul 1960, schitul a fost închis, iar icoana nu a mai văzut lumina zilei timp de 32 de ani. După redeschiderea mănăstiri în anul 1992, icoana a fost găsită în fosta catapeteasmă a bisericii.

Ulterior, această icoană a fost ferecată în argint de către meşterul Ion Contfas din oraşul Târgu Neamţ. Coroanele Mântuitorului şi Maicii Domnului sunt din aur, decorate cu pietre preţioase, rubine, safire şi smaralde, ele fiind donate de familia Constantin, Roxana şi Elena Amariei din Piatra Neamţ

Din această icoană a izvorât în diferite ocazii mir:

· În duminica Bobotezei anului 1992, pentru prima dată ochiul drept al Maicii Domnului a lăcrimat,

· apoi în anul 1993, în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, din umărul drept au curs trei picături de mir.

· În data de 22 februarie 1995 a curs mir din mitră, mir care a stat la vedere aproape două săptămâni. După cum spun cei care frecventează regulat mănăstirea, de atunci curge mir aproape săptămânal.

· În ziua de duminică, 20 august 1995, a curs mir continuu, timp de circa 7 minute.

· În vara şi toamna anului 1998, a curs mir atât din chipul lui Iisus, cât şi din veşmintele Maicii Domnului.

Pentru a o proteja de deteriorare, icoana a fost îmbrăcată în foiţă de aur şi s-a amplasat un paravan protector din sticlă.

· In zilele de 3,6 si 8 septembrie 2003 .

· In ziua de 6 septembrie 2005, cu doua zile inaintea Praznicului Nasterii Maicii Domnului

 

De asemenea, şi din Icoana Sfântului Ioan Botezătorul izvorâşte mir. Această icoană a fost donată bisericii de către soţii Gabriela şi Sabin Drânceanu, odată cu instalarea unei noi catapetesme.

Icoana a vărsat pentru prima dată mir de Bobotează, după slujba Sfintei Liturghii, în data de 6 ianuarie 1999, la ora 12. Apoi, acest lucru s-a repetat trei zile mai târziu, la data de 9 ianuarie.

 Renaşterea complexului monahal

img_6329Aflată pentru a doua oară în părăsire pentru o perioadă de 30 ani de această dată, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, când, din încredinţarea IPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost numit ca stareţ al Mănăstirii protosinghelul Nicodim Gheorghiţă. De atunci, s-a construit un corp de chilii şi s-au făcut multe îmbunătăţiri gospodăreşti.

 

M_n_stirea_Had_mbu5 M_n_stirea_Had_mbu6 CIMG1885 20060822231058

A fost construită o nouă biserică de mari dimensiuni cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, care a fost realizată în stilul tradiţional ştefanian. Ea a fost pardosită cu marmură de Ruşchiţa, prelucrată în atelierele de la Holboca - Iaşi.

Biserica a fost pictată în tehnica „al fresco” de către maestrul Vasile Buzuloiu din Bucureşti, pictarea fiind continuată de ucenicul său, Vasile Gheorghiţă.

Edificiul este inalt, zvelt, lansat cu suplete in spatiu, dar temeinic asezat pe sol. Plasata in varful Dealului Mare, biserica domina privelistea si se asambleaza perfect cu peisajul din jur. Demisolul bisericii serveste ca paraclis, fiind pus sub protectia Sfantului Ierarh Nicolae, praznic celebrat in ziua de 6 decembrie a fiecarui an.

 

În ziua de 22 ianuarie 2003, la ora 19,30, a izbucnit un năprasnic incendiu la Mănăstirea Hadâmbu, în care au ars 28 chilii. În acest incendiu a murit tânărul Nicuşor Leuca, de 17 ani, originar din Vicovu de Sus (judeţul Suceava), care de copil frecventa mănăstirea, aşa după cum a comunicat un bun cunoscător al locurilor, scriitorul Claudiu Paradais, unde, de câte ori venea îşi îndeplinea, cu mare conştiinciozitate, ascultarea de paracliser, năzuind să devină el însuşi monah aici. Toată casa s-a transformat în scrum, inclusiv cărţile şi obiectele bisericeşti adăpostite într-o magazie, cu excepţia Icoanei Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni.

Din cauza drumului greu accesibil, a poleiului de pe drumul forestier şi a înclinaţiei pantei, cele trei autospeciale cu apă au ajuns cu greutate după două ore de la izbucnirea incendiului. Din primele cercetări efectuate a reieşit că incendiul a pornit de la supraîncălzirea unui coş de evacuare, care nu a fost protejat termic. Această tulburătoare experienţă umană este exprimată îndeobşte în Jertfa Zidirii, valabilă la români şi în Balada Meşterului Manole, dar şi în legenda întemeierii Mănăstirii Putna.

 

M_n_stirea_Had_mbu0Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ a Mănăstirii Hadâmbu a fost târnosită pe 8 septembrie 1659, fiind ctitorită de Iane Hadâmbul, care a dat şi numele acestei aşezări monahale. Sfântul lăcaş a fost ridicat pe locul unui schit mai vechi, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“, fiind pus sub ascultarea Mănăstirii „Sfântul Sava“ din Iaşi, iar apoi pe seama Mănăstirii Galata.

Mănăstirea Hadâmbu a fost prădată în anul 1661 şi în 1671, ajungând astfel un mic schit.

M_n_stirea_Had_mbu2Catapeteasma_bisericii_vechiDupă ce a fost pusă sub administrarea unei epitropii, a fost reparată în anul 1780, revigorând, parcă, odată cu aceasta, şi satul Hadâmbu. Sincopa intervenită în secolul al XIX-lea în viaţa monahală de la Mănăstirea Hadâmbu a adus din nou lăcaşul, după vreo şapte decenii de părăsire, în stare de ruină. Dezastrul a fost înlăturat în anul 1937 de mica obşte monahală, sub conducerea ieromonahului Iov Mazilu. În urma decretului din anul 1959, Schitul Hadâmbu a fost desfiinţat. Refacerea vetrei monahale a început după 1990, prin sârguinţa protos. Nicodim Gheorghiţă, care a restaurat şi consolidat complexul de aici, sub îndrumarea PS Calinic Botoşăneanul.

M_n_stirea_Had_mbu3 M_n_stirea_Had_mbu4

Lângă vechea biserică împrejmuită de un zid din cărămidă a fost ridicată biserica „Acoperământul Maicii Domnului“, care mai cuprinde la subsol Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae“.

M_n_stirea_Had_mbu26


Monumentala biserică cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” a fost sfinţită la data de 8 septembrie 2008 de către IPS Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului şi PS Corneliu Bârlădeanul, înconjuraţi de un sobor de 45 de preoţi şi diaconi.


La acest eveniment au luat parte peste 10.000 credincioşi din întreaga ţară.

M_n_stirea_Had_mbu0

În paralel cu construcţia noii biserici şi a complexului de chilii, a fost restaurată şi biserica veche. Ea a fost reconsolidată, i s-a făcut un nou acoperiş în stil moldovenesc, o nouă catapeteasmă, precum şi un nou baldachin pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. De asemenea, a fost consolidat şi turnul clopotniţă.

 

În prezent, la Mănăstirea Hadâmbu vieţuieşte o obşte de 10 călugări, care împleteşte rugăciunea cu activităţile gospodăreşti. Pelerinajele la mănăstirea de hram (8 septembrie) atrag aici mii de credincioşi.

 

In randul marilor realizari din ultimul deceniu al veacului trecut se cuvine sa mentionam:

· monumentalul edificiu al arhondaricului, expresie generoasa a spiritului de ospitalitate moldoveneasca,

· staretia veche,

· agheasmatarul,

· trei fantani

·  si impodobirea cu pictura si mobilier a bisericilor, toate fiind realizate in timpul

staretiei P.C. Protos. Nicodim Gheorghita, cu cheltuiala exclusiva a credinciosilor.

2dv8y9x 2mfx6xj M_n_stirea_Had_mbu1Agheasmatarul8 hadimbustaretia

img_0071La data de 11 octombrie 2009, cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la atestarea documentară a bisericii vechi, lăcaşul de cult cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" a fost resfinţit de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Mitropolit Teofan Savu al Moldovei şi Bucovinei, PS Episcop Vincenţiu Grifoni al Sloboziei şi Călăraşilor şi PS Episcop-Vicar Calinic Botoşăneanul al Arhiepiscopiei Iaşilor.

 

Sfânta Liturghie a fost săvârşită, pe un podium amenajat în curtea mănăstirii, de cei trei ierarhi, care au resfinţit biserica-monument istoric a Mănăstirii Hadâmbu înconjuraţi de un sobor de 50 de preoţi şi diaconi.

Răspunsurile la strană au fost date de membrii Corului „Byzantion“ din Iaşi, care vor concerta astăzi în Catedrala mitropolitană din Iaşi, în cadrul sărbătorilor Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Vincenţiu, care a explicat semnificaţiile Evangheliei citite în Duminica a XXI-a după Rusalii. „Mesajul pe care ni-l transmite Sfânta Evanghelie de astăzi este ca noi să avem în suflet un pământ roditor, în care cuvântul lui Dumnezeu să rodească însutit. Sfinţii Apostoli, sfinţii martiri, sfinţii cuvioşi, sfinţii ierarhi ne-au învăţat pe noi cum să ne oferim sufletele şi trupurile ca un pământ roditor“, a menţionat Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. În cuvântul rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a amintit despre vitregiile care s-au abătut, de-a lungul timpului, asupra Mănăstirii Hadâmbu, reliefând, în acelaşi timp, faptul că „rodul cel bogat“ al acestei vechi aşezări monahale a venit după 1990, când protos. Nicodim Gheorghiţă a venit să rezidească mănăstirea aflată în ruină. „În această zonă a Moldovei s-a ridicat un adevărat rai care hrăneşte cu spiritualitate pe toţi cei care se îndreaptă spre această mănăstire, spre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru a primi har, pace şi binecuvântare“, a spus IPS Teofan.

După cuvântul Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei a avut loc lansarea volumului „Mănăstirea Hadâmbu - 350 de ani de istorie şi spiritualitate“ şi a albumului color intitulat „Mănăstirea Hadâmbu - 350 de ani de existenţă“. Cele două apariţii ale Editurii „Doxologia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au fost prezentate de către pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a vorbit mai întâi despre cartea „Mănăstirea Hadâmbu - 350 de ani de istorie şi spiritualitate“. „Misiunea editorilor acestui volum părea greu de dus la bun sfârşit, însă împlicarea PS Calinic Botoşăneanul, seriozitatea şi competenţa unor cercetători, dornici să aducă la lumină povestea celor 350 de existenţă a unei mănăstiri-simbol pentru judeţul Iaşi au făcut ca acest lucru să fie posibil.

 

Avem acum la îndemână un volum în care putem afla tot ce se poate spune la acest moment despre Mănăstirea Hadâmbu, de la date istorice şi elemente de arhitectură şi artă până la viaţa spirituală şi filantropia acestei obşti monahale“, a afirmat pr. Constantin Sturzu, care a făcut şi o scurtă prezentare a albumului color, „Mănăstirea Hadâmbu - 350 de ani de existenţă“.

A urmat cuvântul părintelui stareţ, care a remarcat faptul că Mănăstirea Hadâmbu a cunoscut în cele trei veacuri şi jumătate „taboruri şi golgote“. „În urcarea lor şi-a făcut simţită prezenţa Maica Domnului, ocrotitoarea şi mijlocitoarea noastră către Dumnezeu. În ultimele două decenii Maica Domnului a mişcat inimile ctitorilor, donatorilor, binefăcătorilor, fiilor noştri duhovniceşti, credincioşilor şi a întărit râvna, voinţa şi dorinţa părinţilor şi a fraţilor din mănăstirea noastră“, a conchis protos. Nicodim Gheorghiţă.

 Manastirea Hadambu Trecut si Prezent

În cunoscutul Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, apărut la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, reputatul istoric de artă Vasile Drăguţ consemna, în stilul lapidar, specific pentru asemenea publicaţii: „Schitul Hadâmbul, ctitorie a lui lani Hadâmbu, din 1659, este în fapt un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din sec. al XVII-lea.

Biserica, de mici dimensiuni, prezintă un plan mixt şi se caracterizează prin amenajările defensive, incintă de plan dreptunghiular cu turnuri circulare pe colţuri. M_n_stirea_Had_mbu30Turnul porţii serveşte şi de clopotniţă. Construcţiile anexe sunt în ruină". Astfel se prezenta aşezământul monahal din Dealul Mare - Hadâmbu la data când a fost vizitat de reputatul istoric de artă Vasile Drăguţ, în vederea înscrierii schitului în al său Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească.

Istoricul icoanei facatoare de minuni

Icoana facatoare de minuni ce o reprezinta pe Maica Domnului cu pruncul a fost pictata in anul 1938 de catre preotul Octavian Zmau. Icoana a fost donata Schitului din Dealul Mare, cum este cunoscuta Manastirea Hadambu, de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit. Icoana a fost ferecata in argint de mesterul Ion Contfas din Targu Neamt. In anul 2003, izbucnind un incendiu, arde in intregime o casa monahala si moare un tanar sucevean, Nicusor Leuca. Obiectele bisericesti din casa ard, insa, prin miracol, doar icoana Maicii Domnului, in sute de exemplare litografiate, ramane neatinsa.

 

Pe langa aceasta icoana care in mod nu prea obisnuit o reprezinta pe maica Domnului tinand pruncul in partea dreapta (stanga privitorului), mai sunt alte 3 icoane considerate facatoare de minuni.

Lacrimarea
Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni de la Manastirea Hadambu a plans pentru prima data in 1992, pe 6 ianuarie, de Praznicul Bobotezei, in timpul slujbei de sfintire a apei. Tot in acest an, dar pe 14 octombrie, in ziua hramului Cuvioasei Parascheva, a curs mir din umarul stang al Maicii Domnului. Doi ani mai tarziu, in perioada Postului Mare, din coroana Mantuitorului a curs mir. Tot in 1995, pe 15 august, de praznuirea Adormirii Maicii Domnului, icoana facatoare de minuni lacrimeaza din nou. In anul 2003, in luna septembrie, iarasi se petrece neobisnuitul. In zilele de 3, 6 si 8 septembrie, icoana facatoare de minuni lacrimeaza. Cu trei ani in urma, pe 6 septembrie, icoana Maicii Domnului lacrimeaza din nou. Era cu doua zile inainte de hramul manastirii, Praznicul Nasterii Maicii Domnului. Mii de pelerini au vazut si s-au inchinat.
Tradiţia agapelor frăţeşti

La Mănăstirea Hadâmbu se obişnuieşte ca la sfârşitul slujbelor din duminici şi sărbători toţi pelerinii să participe la o agapă frăţească. Acestea se organizează din agoniseala mănăstirii, la care participă pelerinii.

 

Numaratoarea suspinelor

Comunitatea monahala de la Schitul Hadambului numara abia douazeci de calugari tineri, care s-au despartit de viata si au parasit zarva acestei lumi, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Inaintea lor s-au nevoit aici, in saracie, castitate si ascultare, mai multe generatii de monahi ale caror oseminte odihnesc sub iarba adanca a locului, ceea ce il face pe staretul Nicodim Gheorghita sa exclame, cu o fericita intristare: "De la intrare pana in pragul bisericii, calcam numai pe sfinti!".

Tanarul pastor de la Schitul din Dealul Mare - cum mai numesc localnicii asezamantul - a venit pe aceste meleaguri in luna martie a anului 1990, la indemnul Inalt Prea Sfintiei Sale Pimen Suceveanul, pentru a incepe o noua viata de obste. Chiar in ziua de Bunavestire, preotul-calugar a slujit prima Sfanta Liturghie, dupa ce lacasul fusese parasit, timp de trei decenii, in era prigoanei comuniste. In varsta de numai 35 de ani, s-a ostenit la inceput de unul singur, ca intr-un adevarat surghiun, intr-o chilioara stramta din vechiul zid al manastirii.

Ctitorie de la 1659 a boierului venetic Iani Hadambul, asezarea a fost abandonata de calugarii greci dupa secularizarea averilor manastiresti, ramanand pustie vreme de aproape un veac. Abia in 1937, prin vointa staretului Iov Mazilu si cu binecuvantarea patriarhului Miron Cristea, sfantul lacas a fost repopulat cu monahi si renovat, cunoscand o scurta perioada de inflorire, pana in 1960, cand fratii au fost alungati de autoritatile comuniste si s-au risipit prin satele sarace din imprejurimi, unde lucrau cu ziua.

 

Tristetea Fecioarei Maria

In 1937, preotul Octavian Zmau din Roman a pictat doua icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, pe care le-a inchinat, ca danie, Manastirii Schitul Hadambului.

In perioada celor treizeci de ani de parasire a lacasului, odoarele au fost inchise intr-o lada, in altar, asteptand tacute schimbarea vremurilor. Abia in 1990, au fost asezate in biserica, dupa noua sfintire a acesteia, iar cativa ani mai tarziu li s-a facut ferecatura de aur si de argint. In duminica de Boboteaza a anului 1992, s-a starnit mare tulburare duhovniceasca in manastire, cand fratii au observat ca ochiul drept al Maicii Domnului plange cu lacrimi de mir, sfintele picaturi prelingandu-se pe uleiul icoanei.

Minunea s-a repetat anul urmator, in ajunul Sfintei Parascheva, cand icoana a inceput, din nou, sa verse mir si a ramas umezita vreme de aproape doua saptamani. De atunci, odorul lacrimeaza in fiecare saptamana, iar Sfantul Mir, adunat cu migala si evlavie de monahi, a dovedit miraculoase calitati vindecatoare.

In ultimii ani, icoana insasi a savarsit, la randul ei, vindecari de-a dreptul supranaturale, astfel incat faima dumnezeiasca a schitului s-a raspandit cu repeziciune in intreaga regiune. Incepand de prin 1995, siruri lungi de credinciosi, veniti de la Iasi sau din alte orase, urca Dealul Mare cu ravna pe care le-o da speranta salvarii.

 

O mireasma de pe alta lume

A doua icoana, asezata si ea in fata altarului, care alcatuieste astazi o sfanta pereche cu cea dintai, a varsat mir in anul 1997, chiar in Postul Pastelui.

De catva timp, ea se afla in chilia fratelui Vechentie, caci fusese scoasa din vechea catapeteasma a bisericii, inainte de renovare.

Intr-o pasnica zi de primavara, cand calugarul se intorcea in camaruta sa pentru rugaciunile dupa-amiezii, cuviosul a ramas inmarmurit in pragul usii caci icoana atarnata pe zid raspandea o lumina suprafireasca. Apropiindu-se, cutremurat de evlavie, monahul a descoperit ca Sfanta Icoana izvora mir din trei locuri!

De atunci incoace, icoana a mai varsat Sfantul Mir de cateva ori din vesmintele Maicii Domnului, starnind aceeasi mistica stupoare printre monahi si pelerini.

In chilia fratelui Vechentie a ramas acelasi parfum de Rai care pluteste si in sfanta biserica, ceea ce il face pe calugar sa exclame, fara incetare: "Asta este o mireasma venita de pe alta lume! Nicaieri pe pamant nu exista asa ceva... Doar tristetea si milostivirea Prea Sfintei Maicute a Domnului pot raspandi asemenea parfum, care pluteste in pasunile Raiului!".

Si pentru ca adanca lor credinta trebuie intarita inca o data, milostiva intristare a Fecioarei Maria a facut si cea de a treia icoana sa planga cu lacrimi de mir! Minunea s-a repetat de patru ori, de la sfarsitul verii trecute pana toamna, starnind o adevarata frenezie cucernica printre pelerini! De atunci, schitul a inceput sa fie vizitat chiar si de inalte fete bisericesti.

 

Un Athos moldovenesc

Apoteoza acestei suite de miracole a debutat cand cea de-a patra icoana, infatisandu-l pe Sfantul Ioan Botezatorul, s-a umezit cu mirul frumos mirositor!

Minunea dumnezeiasca s-a repetat dupa numai trei zile, dupa care celelalte icoane au continuat sa lacrimeze, din timp in timp, pana in postul Sfintei Maria.

Ultima oara, cel dintai odor a plans in prezenta unui mare numar de credinciosi.

"Nimeni nu poate dezlega misterul acestei avalanse de minuni petrecute in sfanta noastra manastire!", glasuieste parintele-ghid, cel ce-si spune singur "monahul pacatos

 

Minunile de la Manastirea Hadambu

Pelerinaj
La Manastirea Hadambu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana facatoare de minuni ce o reprezinta pe Maica Domnului cu pruncul Iisus tinut in brate. "Despre minunile care s-au intamplat aici ar fi mai potrivit sa vedeti ce spun oamenii. Misiunea noastra, a calugarilor este sa ne rugam pentru fiecare om. Dumnezeu vindeca, tamaduieste. Depinde foarte mult de credinta omului. Daca te duci in orice manastire, la orice icoana si ai credinta, vei fi vindecat", a spus parintele Iorest de la Manastirea Hadambu. Dar si alte manastiri din tinutul Iasilor sunt repere pentru credinciosi, manastirile Dobrovat, Cetatuia, Lacuri, Golia, Bucium, Barnova ori Schitul Luparie din Cotnari sau Schitul Baiceni din Cucuteni.

Oameni paralizati, bolnavi de cancer, sfasiati de greutatile vietii sau care si-au pierdut sensul pe acest pamant au cautat o ultima alinare la icoanele facatoare de minuni. Ajutati de cei dragi, au venit de la sute de kilometri sa se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadambu.

Pelerinajul la manastiri constituie un fenomen care daca s-ar putea monitoriza, in afara celor de la hramurile manastirilor, ar arata ca este o lume profund marcata de credinta ce cauta nadejdea la Dumnezeu.

Vindecati de cancer
In luna ianuarie a anului trecut, o ieseanca a fost vindecata miraculos de cancer.

Povestea femeii, asa cum a lasat-o scrisa pe unul din caietele de la Hadambu, impresioneaza. "Acum zece luni am fost diagnosticata cu o boala necrutatoare: cancer. Spaima care a cuprins toata familia mea a fost crancena. Cu un baietel de cinci luni acasa, singura putere de a trece de aceasta incercare a fost de aici (Sfanta Manastire Hadambu), de la acest Sfant Lacas unde, in fata icoanei facatoare de minuni, am primit puterea de a trece peste toata suferinta. Nu am cuvinte de a multumi in fiecare zi Maicii Domnului si bunului Dumnezeu pentru ca sunt in viata si am trecut cu bine de groaznica operatie. Multumim parintelui staret Nicodim care mi-a fost alaturi mie si familiei mele si care nu a ezitat nici un moment sa ne sprijine si sa ne ajute cu Sfintele Rugaciuni. Oriunde m-as duce, gandul meu si toata speranta mea este aici, caci acesta este locul care m-a vindecat", a scris, pe cartea ce se afla la Manastirea Hadambu, Nicoleta D.

 

O alta femeie, tot diagnosticata cu cancer, si-a gasit vindecarea la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu. "Pot spune ca am fost bolnava de cancer, iar doctorii nu-mi dadeau sanse prea mari de trait, nici de mers. Dar m-am rugat la Dumnezeu si la Maica Domnului care au facut minuni cu mine. Doctorul a spus ca ma pot vindeca prin tamaduirea sufletului si atunci mi-am amintit de Manastirea Hadambu, de icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Am venit la manastire si m-am rugat. Dupa aproape o luna de zile am inceput sa merg. S-a intamplat o minune Dumnezeiasca", a lasat scris Luminita O. in anul

2005.

O altă credicioasă scrie tremurat pe același caiet voluminos:
„Mă numesc Stanache Viorica și povestesc următoarea minune săvârșită de Sfânta Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni: În anul 1991 am avut un băiat bolnav și operat de stomac. După operație, doctorii ni l-au dat acasă, spunându-ne că nu mai avem ce face cu el. Să-l lăsăm să se stingă în pace. Am venit aici la Hadâmbu și m-am rugat cu lacrimi fierbinți și Maica Domnului mi l-a vindecat. Acesta trăiește, e sănătos, și mai are încă un copil. Mulțumesc Maicii Domnului pentru ajutorul dat.
„Mă numesc Tărâță Dorina Georgiana și împreună cu soțul meu în urmă cu un an am venit la mănăstire aduși de un prieten. Aici ne-am rugat Măicuței Domnului să ne dăruiască un copil. Noi aveam jumătate de an de când am încercat să avem un copil și nu reușisem. Medicii ne-au făcut tot felul de analize și ne-au spus că suntem sănătoși și totuși nu rămâneam însărcinată. Ne-am dorit atât de mult un prunc încât am venit aici și ne-am rugat. Tot aici am adus și lumânările de cununie de la nunta noastră și am pus pomelnic cu dorința de a avea un copil. Ne-am rugat la icoană amândoi cu lacrimi, și culmea, când am aflat că sunt însărcinată, era data când venisem la mănăstire. Așa, cu mila Maicii Domnului s-a născut minunea noastră, Daria Elena și suntem cei mai fericiți oameni de pe pământ (10 05 2009).

Mă numesc Filote Mitică și sunt din Pașcani. În anul 2002 am fost diagnosticat cu tumoră (cancer) abdominală după care am făcut citostatice și radioterapie. Am auzit de Mănăstirea Hadâmbu și imediat am venit să mă rog la icoana Maicii Domnului. Prima dată am fost în Duminica a IV a după Paști, a slăbănogului. În al doilea an, stând la slujbă, mi-am dat seama că am venit în aceeași duminică a anului. De atunci vin în fiecare an, în aceeași Duminică, m-am făcut bine și mulțumesc Maicii mele pentru ajutor.

27.06.2009. Mă numesc Iancu Dana din Pașcani. Am fost operată de fibrom uterin în anul 2006. După trei ani în 2009 am fost din nou diagnosticată cu fibromatoză. Un prieten de familie ne-a povestit de cazul lor care a găsit vindecare prinminunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Am venit și eu înainte de operație în Duminica slăbănogului. Când m-am dus la a doua operație, nu mi-au mai găsit aceeași boală, ci una mult mai ușoară. Numai Maica Domnului și Puterile cerești mi-au ajutat și am trecut cu bine și mi-am revenit după operație foarte foarte ușor. Doamne ajută la toată lumea și pe mine păcătoasa!“

În ziua de 12 07 2009 este scris: „Mă numesc Rotariu Zânica și sunt din Iași. Țin să mărturisesc în fața Măicuței Domnului că în 24 sept. 2008 am fost diagnosticată cu cancer de colon și metastaze la ficat. Tumora pe colon era de 55mm iar metastazele erau cuprinse între 5 și 63 mm. Acestea s-au micșorat vizibil , iar unele au dispărut și știu că Măicuța Domnului a făcut minuni în cazul meu. Domnul ne arată din când în când că El există și că ne iubește și nu mă îndoiesc de acest lucru“.

 

De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat. Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre, Părinte Stareț“.

 

O tara necunoscuta
Despre minunile sau lucrurile inexplicabile petrecute la Manastirea Hadambu s-ar putea scrie foarte multe, la acest lacas se pastreaza doua carnete mari, celelalte arzand la incendiul din 2003.
"In august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigata la Craiova, am fost trimisa la Bucuresti unde s-a stabilit ca aveam o tumora care trebuia operata. Dupa operatie, ajunsa acasa, stateam toata ziua in pat, nu puteam manca. (...) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre manastirea Hadambu. Cand sotul meu s-a intors acasa de la serviciu, i-am povestit si fara a sta pe ganduri a spus ca trebuie sa mergem, desi sunt 600 de kilometri de la Dragasani pana aici si nu se stia de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujba mi-a revenit pofta de mancare si vitalitatea. Rugaciunile la cele patru icoane facatoare de minuni au avut un rezultat evident", a lasat scris Maria D., din Valcea, in urma cu trei ani. Este un fenomen greu de surprins. "Este bine ca vine lumea la manastiri sa se roage. Dumnezeu le deschide inimile, le usureaza viata. Credinta ii face pe oameni liberi", a marturisit parintele Iorest.

 

Minunile nevazute

Daca toate aceste miracole evocate pana acum s-au petrecut in prezenta unui numar foarte mare de martori atat din randul monahilor, cat si din randul credinciosilor laici ce au vizitat biserica de-a lungul ultimilor sapte ani (fapt care face sa soseasca astazi la manastirea Schitul Hadambului autobuze cu pelerini din toate colturile tarii), mai exista o suita de minuni, asa-zise "nevazute", traite de diferiti crestini, ce depun marturie in fata intregii lumi pentru miracolele savarsite de cele patru Icoane Facatoare de Minuni de la Schitul din Dealul Mare.

O credincioasa din comuna Mogosesti, aflata chiar la poalele Dealului Mare, a cumparat de la manastire, acum doi ani, o imagine a primei Icoane Facatoare de Minuni, care avea formatul unei carti postale, fiind acoperita cu membrana de plastic cu mentiunea "Sfintita". Femeia s-a intors acasa, dar - din neglijenta - a ratacit reproducerea icoanei intr-un vraf de hartii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai cateva clipe dupa ce focul din soba a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sarit si, sub privirile sale uluite, reproducerea sfintita a Icoanei Facatoare de Minuni a tasnit drept in mijlocul camerei, pe covor, fara nici o urma de arsura si fara macar sa fie infierbantata!!!

Un preot paroh din Brasov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Inainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe sotia sa la Schitul Hadambului cu straiele sale preotesti, rugand-o sa le atinga de icoanele ce plansesera cu lacrimi de mir. Intoarsa acasa, preoteasa si-a gasit barbatul foarte abatut, caci primise intre timp confirmarea necrutatorului diagnostic. Amintindu-si de vorbele Mantuitorului: "Rugati-va ca si cand ati primit deja ceea ce cereti si vi se va da voua dupa credinta", Sfintia Sa ne-a povestit ca a imbracat straiele preotesti atinse de Icoanele Facatoare de Minuni, cu mare incredere in milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. Dupa o saptamana, preotul brasovean era complet vindecat si sosea la Manastirea Schitul Hadambului, unde ingenunchea in fata Sfintelor Icoane, plangand cu lacrimi fierbinti de recunostinta.

O alta credincioasa din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru ca suferea de o grava leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operatie chirurgicala extrem de periculoasa si fara sorti prea mari de izbanda. Femeia a ramas doua zile la manastire, rugandu-se neincetat la toate cele patru Icoane, cu gandul la cei doi copii pe care ii avea de crescut. Intr-o duminica, dupa Sfanta Liturghie, disperata mama a ramas in genunchi in fata uneia dintre icoane, chiar si dupa ce biserica se golise de lume. Privind in ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a parut ca icoana clipeste, dupa care a simtit o atingere usoara pe spate, ca un curent de aer. S-a intors sa vada daca mai era cineva langa ea, dar a descoperit ca ramasese absolut singura in biserica. O data ajunsa acasa, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operatiei i-au facut pe medicii chirurgi sa descopere uluiti ca leziunile coloanei vertebrale disparusera in chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit ca doctorii care au venit in rezerva spitalului sa-i comunice vestea incredibilei vindecari nu intelegeau de ce pacienta lor plange in hohote, inchinandu-se, in loc sa rada!

 Cităm din cuvintele ei: "Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului", a lăsat mărturie Doinița G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la Mănăstirea Hadambu.

Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“.