Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița

 

Localitatea : Ceplenita, judetul Iasi

Ridicat in anii :1835-1838

Proprietarul originar: Nestor Ureche mare logofăt

Proprietarii anteriori: Grigore Ureche, cronicarul; Vasile Ureche, fiul acestuia. Familia Cantacuzino-Paşcanu, începând cu Iordache III Cantacuzino. Familia Zarifopol, ante 1945.

 

Conacul_din_Cepleni_a0Conacul din Cepleniţa este un conac în ruine care se află în satul Cepleniţa din judeţul Iaşi şi care a fost construit de către familia vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche la începutul secolului al XVII-lea. Aceasta se afla la doar şase kilometri de Hârlău şi cuprindea, aşa cum relata Gheorghe Ghibănescu, un domeniu imens cu „52 de sate, 45 părţi de sate, 17 moşii, şase heleştee, un loc de vânat, o prisacă, 45 fălci de vie“. Familia  Ureche, atestata inca de pe vremea lui Stefan cel Mare, vindea cai de rasa Curtii domnesti si avea in arenda starostia Rohatinului in Polonia.

Ansamblul Conacului Cantacuzino-Paşcanu se află pe Lista Monumentelor Istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, având codul IS-II-m-B-04119 şi fiind format din 3 obiective:

 Istoric

La sfârşitul secolului al XVI-lea, domnitorul Moldovei, Petru Şchiopul (1574-1577, 1578-1579 şi 1583-1591) a dat boierilor Ureche satul Cepleniţa „pentru 12 cai buni, daţi în slujba ţării”. Familia Ureche, atestată încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, vindea cai de rasă Curţii domneşti şi avea în arendă stărostia Rohatinului în Polonia.

 

Denumirea aşezării ar însemna „Bâtlan, stârc” (lb. ucr.), după M. Ciubotaru.

Aşezarea este menţionată documentar la 1554.

Satul a fost dat lui Nestor Ureche de către Petru Şchiopul, „pentru 12 cai buni, daţi în slujba ţării”.

 

După cum relatează istoricul ieşean Gheorghe Ghibănescu în lucrarea “Surete şi izvoade” (vol. II, Iaşi, 1907), în anul 1617, domnitorul Moldovei Radu Mihnea Vodă (1616-1619, 1623-1626) a dat un hrisov domnesc prin care

“vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche i se reconfirmă posesia moşiei Cepleniţa, toate satele din ţara Moldovei şi anume: 52 sate întregi, 45 părţi de sate, 17 moşii, 6 heleştee, un loc de vânat, o prisacă, 45 fălci de vie în cele 19 judeţe ale Moldovei de pe atunci şi satul Cepleniţa, satul Buhalniţa ce este mai sus de hotarul cepleniţenilor, cu vad şi moară în râul Bahlui ce este în ţinutul Hârlăului.

 

În jurul anilor 1600-1605, vornicul Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche, mare logofăt al Moldovei, a construit pe culmea dealului Cepleniţa, străjuit de plopi seculari, o curte boierească şi un conac.

Conacul avea ziduri groase de aproape un metru şi era format din şase încăperi boltite în zidărie, întinse pe două nivele (parter + etaj), având în total o suprafaţă desfăşurată de circa 300 m².

Sub clădire era o pivniţă ce se întindea sub toată suprafaţa clădirii. Tot ansamblul de clădiri era o incintă fortificată, având ziduri înalte de peste 2 metri.

 

În anul 1628, satul Cepleniţa (cu conacul), împreună cu moşia alăturată, Buhalniţa, sunt moştenite de către cronicarul Grigore Ureche, mare logofăt al Moldovei şi fiu al vornicului Nestor Ureche. Acestea trec ulterior (în 1647) în proprietatea fiului său, Vasile Ureche, care la rândul său a vândut această proprietate lui Pascu Lupaşcu-Buhuş, căsătorit cu Safta, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Începând de atunci, moşia şi conacul au devenit proprietatea boierilor cantacuzini.

 

Ulterior satul a aparţinut şi dom,nului Gheorghe Duca, căsătorit cu Anastasia Buhuş. Fiica lor, Ileana, s-a măritat cu logofătul Nicolae Costin, fiul cronicarului. Moşia a aparţinut apoi Saftei, văduva lui Lupaşco Buhuş. Potrivit lui Petre V. Rotaru, călugării de la mănăstirile Solca şi Suceviţa [??] au mai adăugat vechii construcţii, pe trei laturi, încă 9 camere, la parter şi etaj.

Printre proprietari amintim pe paharnicul C. Cantacuzino (pe la 1758 pana in 1958), logofătul Iordache Cantacuzino (în perioada 1793-1816), apoi de fiul său, vistiernicul Iordache Cantacuzino şi apoi de către fiul acestuia,Mihalache Cantacuzino.

 

În jurul anului 1835, Iordache III Cantacuzino-Paşcanu a construit un frumos palat peste vechiul conac al familiei Ureche. Lucrările efectuate de ei au avut ca efecte extinderea conacului prin adăugarea unor noi camere, construirea unei intrări în partea de nord a clădirii şi a unei bolţi de trăsuri sprijinită pe patru coloane de piatră şi care avea la mijloc emblema cantacuzină: vulturul bicefal.

După cum descriu istoricii, încăperea cea mai spaţioasă avea 16 m lungime şi 7 m lăţime, iar înălţime ei era de 4 m. Camera avea un plafon zugrăvit în culorile roşu şi albastru.

Potrivit lui M. Ciubotaru, Mihalache Cantacuzino-Paşcanul este cel care a construit casele din marea curte alăturată (fostă a familiei Ureche), care aveau să ardă în 1984. Mihalache Cantacuzino-Paşcanu a rezidit din temelii şi biserica satului, năruită de cutremure. Biserica zidită de el a fost declarată monument istoric la 1939. Tot el este şi ctitorul bisericilor din satele învecinate: Buhalniţa, Scobinţi, Bădeni (care se aflau pe acelaşi domeniu Cantacuzinesc). Acestea au fost împrejmuite cu ziduri de piatră.

 

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, conacul îl are ca proprietar pe Constantin Cantacuzino-Paşcanu, participant la mişcarea unionistă din Moldova din 1848 şi care fusese exilat de domnitorul Mihail Sturdza la Cepleniţa ca urmare a simpatiilor sale revoluţionare.

În anul 1857, atât moşia, cât şi conacul de la Cepleniţa trec în proprietatea ginerilor lui Mihail Cantacuzino, Panaite Balş şi Ion Văcărescu.

Hristache D. Zarifopol preia conacul de la Cepleniţa în anul 1868, în contul unei datorii neachitate.


În perioada celui de-al doilea război mondial, proprietarii moşiei şi conacului de la Cepleniţa au fost Hristache Zarifopol şi George şi Eliza Zarifopol cu Eliza Zarifopol, unchii lui Paul Zarifopol, cunoscutul critic literar din perioada interbelică.

Proprietarii, Hristache şi Constantin Zarifopol, erau unchii consacratului critic literar Paul Zarifopol. Noii deţinători ai conacului erau mari iubitori de maşini, viteză şi vânătoare. Constantin Zarifopol a participat în perioada interbelică la numeroase raliuri, fiind de altfel şi câştigătorul premiului ACM de la Iaşi din 1929, pe o maşină Nash Sport. În ianuarie 1930, Constantin Zarifopol primea de la Hector Petit, câştigătorul raliului Iaşi-Monte Carlo, o fotografie a acestuia în maşina câştigătoare, Licorne.
Fotografia era însoţită de o dedicaţie şi de autograful câştigătorului. Pasiunea pentru maşini a noilor proprietari se concretiza şi în numărul mare de vehicule deţinute de aceştia în curtea conacului. Ambii fraţi Zarifopol erau nu doar talentaţi şoferi ci şi iscusiţi vânători. Adeseori, aceştia, însoţiţi de câini dresaţi, plecau dimineaţa devreme, la vânătoare pe moşia din jurul conacului, pentru a se întoarce seara încărcaţi de trofee vânătoreşti.
Eliza Zarifopol, soţia lui Constantin Zarifopol, iubea şi ea maşinile, dar avea o pasiune aparte pentru păuni, care erau nelipsiţi din peisajul conacului.

 

Odată cu instaurarea regimului comunist, conacul şi moşia sunt expropriate şi trec în proprietatea satului. Este instalată aici o şcoală gimnazială, apoi în anii '80 aici şi-au avut sediul Căminul Cultural şi Biblioteca comunală. În această perioadă, clădirea se degradează nemaifiind întreţinută corespunzător.

În anul 1986, o parte semnificativă a conacului a fost distrusă de un incendiu devastator.

În prezent, zidurile exterioare ce împrejmuiau palatul abia se mai desluşesc. Falnicul conac, cu o suprafaţă de 500 mp, cu pereţi masivi de aproximativ un metru grosime, cu duşumele solide din stejar, a dispărut.
Acum se mai poate zări doar fantoma a ceea ce a fost cândva Conacul de la Cepleniţa. Înconjurat de bălării, gunoaie, nepăsare, ruinele palatului de altădată îndură stoic un prezent care le condamnă la uitare.

 

După spusele primarului comunei Cepleniţa din anul 2000, Ion Ungureanu, focul ar fi fost pus intenţionat pentru a se acoperi o fraudă.

"În anul 1984, prin Primarie, s-au obţinut fonduri pentru renovarea clădirii. Banii au fost cheltuiţi cine ştie de cine, însă clădirea nu a fost renovată. După ce s-a auzit că vine un control, s-a dat foc curţii boieresti. A ars acoperişul, însă de atunci clădirea nu a mai fost reparată, şi nu a mai fost funcţională. A fost începută o anchetă, însă a fost stopată. Suspectat de izbucnirea incendiului a fost bibliotecarul, însă focul nu a început în bibliotecă, ci de pe acoperiş. De inimă rea, bibliotecarul a înnebunit".

 

Conacul avea o suprafaţă de circa 500 metri pătraţi, pardoseli din stejar masiv, groase de peste 6 cm, beciuri, pereţi groşi de aproape un metru, precum şi un zid împrejmuitor de piatră.

 Distrugerea conacului

Conacul_din_Cepleni_aDupă Revoluţia din decembrie 1989, curtea boierească a familiei cărturarului Grigore Ureche de la Cepleniţa a fost distrusă de localnici. În anul 2000, istoricul Ioan Caproşu, profesor la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, afirma că sătenii au furat piatra din zidurile exterioare, întinse pe o lungime de 120 de metri, pentru a le duce la biserica din sat, ca să ridice un praznicar. "Este o barbarie ceea ce se întâmplă la Cepleniţa. Curtea boierească a cărturarului Grigore Ureche, monument istoric datând din secolul al XVII-lea, a fost distrusă. Oamenii fură zilnic piatra din ziduri, şi mă întreb ce fac factorii răspunzători de conservarea monumentelor istorice pentru a opri acest dezastru".

800px_Conacul_din_Cepleni_a1 800px_Conacul_din_Cepleni_a8 800px_Conacul_din_Cepleni_a15 Conacul_din_Cepleni_a4

Întrebat de reporterul de la ziarul Ziua, primarul Ioan Ungureanu a confirmat faptele sesizate de profesor, el declarând următoarele: "În '96, când am fost ales primar, pereţii exteriori şi interiori ai curţii boierului Grigore Ureche erau în mare parte distruşi. Oamenii au furat piatra din zidurile exterioare, întinse pe o lungime de 120 de metri. Pot spune că zidurile interioare erau distruse în proporţie de 100%. Apoi a fost furată piatra şi din zidurile clădirii, atât de la parter, cât şi de la etaj. Acum ştiu că o căruţă a luat cărămida de la un coş de fum al clădirii şi a dus-o în curtea bisericii. Nu ştiu dacă acel coş de fum a căzut singur sau a fost dărâmat de preotul din Cepleniţa, Adrian Cosmincu, însă cărămida este în curtea sa.

Conacul_din_Cepleni_a5 Conacul_din_Cepleni_a9 Conacul_din_Cepleni_a18

Preotul nu a dorit să ofere o explicaţie cu privire la faptul că piatra de la conac se află în curtea bisericii, afirmând că nu el nu este implicat.

Afirmaţiile primarului sunt însă confirmate de către mai mulţi săteni, care spun că l-au văzut pe preotul Adrian Cosmincu că a adus un tractor cu troliu de la Hârlău, a dărâmat un zid şi a încărcat trei remorci de piatră şi cărămidă. De asemenea, în ultimele luni şi alţi oameni din sat au cărat cu căruţele moloz şi piatră, unii dintre ei fiind prinşi în flagrant de către Poliţia din Hârlău.

Primarul afirmă că a sesizat în mai multe rânduri Inspectoratul de Cultură al Consiliului Judeţean Iaşi despre distrugerea curţii boiereşti, dar o singură dată a venit (în anul 1998) un reprezentant al Consiliului Judeţean care i-ar fi recomandat primarului să angajeze paznici.

În prezent, din frumosul conac mai există doar ruine exterioare şi nişte beciuri.

In fata curtii se afla Biserica “Sf.Gheorghe” reconstituita dupa un puternic cutremur in anul 1802. Aici se afla o valoroasa catapeteasma din 1847, un zid inconjurator iar la intrare in clopotnita de la inceputul sec.XIX.

Biserica Sfinții Voievozi din Ceplenița

Datare: inc. sec. XIX Din anul 1801 pana in anul 1811.

Folosinţa actuală: biserică parohială?

Folosinţa iniţială: biserică de curte boierească
Proprietarul originar: log. Iordache Cantacuzino-Paşcanu, 1802
Justificarea datării: Pisania bisericii din 1836

Ctitor/finanţator: log. Iordache Cantacuzino-Paşcanu, 1802

Biserica_Sfin_ii_Voievozi_din_Cozme_tiBiserica Sfinţii Voievozi din Cepleniţa este o biserică ctitorită de logofătul Iordache Cantacuzino-Paşcanu în anul 1802 în satul Cepleniţa (judeţul Iaşi).

Biserica se află pe Lista Monumentelor Istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, ca parte a Ansamblului conacului Cantacuzino - Paşcanu din Cepleniţa, având codul IS-II-m-B-04119.01.

De asemenea, şi turnul clopotniţă figurează pe aceeaşi listă, având codul IS-II-m-B-04119.02.

Iniţial Biserica Sfinţii Voievozi din Cepleniţa avea scopul de biserică de curte boierească, iar astăzi este biserică parohială.

Istoric

Biserica Sfinţii Voievozi din Cepleniţa a fost construită din zidărie în anul 1802 de către logofătul Iordache Cantacuzino-Paşcanu, având scopul de a servi ca biserică de curte boierească.

Biserica_Sfin_ii_Voievozi_din_Cepl2eni_a12 Biserica_Sfin_ii_Voievozi_din_Cepleni_a Biserica_Sfin_ii_Voievozi_din_Cepleni_a11

Deoarece fusese năruită de cutremure, ea a fost renovată în perioada 1836-1847 de către Mihalache Cantacuzino, nepotul ctitorului. Tot el a ctitorit şi bisericile din satele învecinate: Buhalniţa, Scobinţi, Bădeni (care se aflau pe acelaşi domeniu cantacuzinesc), toate acestea fiind împrejmuite cu ziduri de piatră.

Iniţial, Biserica din Cepleniţa era împrejmuită de un zid de piatră netencuită, care îngloba în partea dinspre conac un turn clopotniţă.

Astăzi, din acest zid nu s-a mai păstrat decât baza (0.70 - 1.50 metri), care este folosită ca suport pentru pilonii de zidărie al unui gard.

Biserica are un plan treflat, terminându-se la partea superioară cu o cornişă neoclasică.

Prezenţa unor abside laterale ale naosului mai joase decât cornişa şi decât absida semicirculară a altarului s-ar datora faptului că planul iniţial ar fi putut fi cel dreptunghiular (în formă de navă), iar absidele laterale ar fi putut fi adăugate ulterior.

Acoperişul este unitar, în patru ape, de formă aplatizată şi în prezent este din tablă.

Ferestrele mari, terminate în semicerc, şi ancadramentele împodobite cu înflorituri, par specifice jumătăţii secolului XIX, de la refacerea lui Mihalache Cantacuzino.

În urma renovărilor efectuate de Mihalache Cantacuzino, a fost adăugat un mic pridvor de zidărie în faţa intrării din partea de sud-vest, mai scund decât elevaţia bisericii. De asemenea, catapeteasma datează din anul 1847. Tot nepotului ctitorului îi sunt atribuite şi ferestrele mari terminate în semicerc şi ancadramentele împodobite cu înflorituri.

În anul 1939, Biserica Sfinţii Voievozi din Cepleniţa a fost declarată monument istoric.

În prezent este biserică parohială. În jurul bisericii se află un mic cimitir.

Turnul-clopotniţă

Biserica_Sfin_ii_Voievozi_din_Cepleni_a8Biserica este înconjurată cu un gard de zidărie şi are un turn clopotniţă care serveşte şi ca poartă de intrare.

Turnul are o formă pătrată, fără contraforţi.

Turnul a fost construit în jurul anului 1836 de către Mihalache Cantacuzino-Paşcanu, când a renovat şi biserica de la Cepleniţa.

Turnul, care nu formează corp comun cu biserica, aparţine stilului arhitectural neoclasic.

El este format din două părţi distincte:

  • partea      de la bază -      conţine bolta de intrare în ansamblu şi este mult mai masivă. Deoarece are      o secţiune mai mare decât etajul, are o cornişă acoperită de jur împrejur      cu o streaşină din tablă.

Biserica_Sfin_ii_Voievozi_din_Cepleni_a9Blazonul_cantacuzin__vulturul_bicefal__pe_zidul_turnului_clopotni__Deasupra bolţii se află amplasat blazonul      boierilor cantacuzini: vulturul bicefal.

  • partea      superioară -      adăposteşte clopotniţa şi este mai mică ca secţiune. Ea are patru ferestre      dreptunghiulare pe fiecare latură, încadrate în câte o ramă semicirculară      la partea superioară.

Acoperişul turnului are forma unui bulb de ceapă mai turtit şi este realizat în prezent din tablă.

monument

Faţadele sunt tencuite şi văruite, având aspect neoclasic. Chiar deasupra bolţii de intrare se află o pisanie.

Parterul se sfarşeşte printr-o cornişă neoclasică, protejată de jur împrejur de o streaşină din tablă.

Anexe: De o parte şi de alta a turnului clopotniţă porneşte un zid de piatră netencuită, din care s-a păstrat doar baza (între 0,70 şi 1,50m??), care ar putea să fie rămăşiţa unui zid foarte vechi. Astăzi foloseşte ca suport pentru pilonii de zidărie au unui gard şi el destul de arhaic

Ceplenita

Populatia: 4570

Suprafata: 4520 ha

Suprafata intravilan: 750 ha

Suprafata extravilan: 3770 ha

In partea de sud-vest se afla statiunea neolitica Cucuteni iar mai jos, spre vest, cetatea dacica Catalina a caror valoare si importanta sunt deosebit de cunoscute.

In partea de sud se afla Cotnari iar la nord orasul Hirlau, ambele cunoscute mai ales din perioada medievala cand domnitori ai Moldovei, in frunte cu Stefan cel Mare, s-au deplasat adesea in acesta zona, au emis numeroase acte de cancelarie, mai ales confirmarea sau transmiterea unor proprietati catre boierii vremii sau manastirile din nordul si estul Moldovei.

Pe aceste meleaguri au trecut inafara marilor domnitori  al Moldovei, Mihai Eminescu in calitate de revizor scolar care a vizitat Buhalnita in 1893, Nicolea Iorga, Mihail Sadoveanu, George Topirceanu,Octav Desilla si multi altii. Aici, la Buhalnita, s-a nascut renumitul profesor Gheorghe Ungureanu.

Documentele vremii mentioneaza in aceasta zona doua vestite hanuri si 14 mori de apa a caror activitate  a incetat la inceputul secolului al –XX-lea cand a fost construita prima moara cu aburi. Se fac referiri, de asemenea, la existenta a numeroase helestee si prisaci, vestite prin productia de peste, miere si ceara.