Castelul Sturdza de la Miclăușeni

Castelul poate fi vizitat  zilnic intre orele 9.00- 17.00.

Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni3Castelul Sturdza de la Miclăuşeni, cunoscut şi sub denumirea de Palatul Sturdza este un castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza şi soţia sa Maria, în satul Miclăuşeni, la o distanţă de 65 km de municipiul Iaşi, pe partea stângă a drumului E 583 ce duce spre Roman, în comuna Butea. În prezent, se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Mănăstirea Miclăuşeni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, la numărul 1439, având codul IS-II-a-B-04199 şi fiind format din 3 obiective:

  • Biserica "Sf. Voievozi", "Buna      Vestire" - datând din 1787 şi      având codul IS-II-a-B-04199.01
  • Castelul Sturza -      datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 şi în secolul al XIX-lea      şi având codul IS-II-a-B-04199.02
  • Parcul -      datând din secolul al XIX-lea şi având codul IS-II-a-B-04199.03.

DSCF0474Pentru a ajunge la Miclăuşeni, ieşenii nu trebuie decât să parcurgă un drum de maximum o oră. Miclăuşeniul (comuna Butea) se află pe drumul european 85, la 20 km sud de Târgu Frumos, în direcţia Iaşi-Roman. Există un indicator „spre mânăstirea Miclăuşeni" foarte aproape de podul de peste Siret.

Conacul iniţial

În jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit vornicului Miclăuş (1380-1440), membru în Sfatul Domnesc, o moşie întinsă, situată în apropierea de Lunca Siretului.

100_49Castelul_Miclauseni 100_Castelul_Miclauseni0 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni13

Moşia a devenit cunoscută sub denumirea de Miclăuşeni, după moartea vornicului.

La 25 aprilie 1591, urmaşii vornicului Miclăuş au vândut moşia către vistiernicul Simion Stroici (1550-1623). Acesta a construit aici un conac ale cărui ruine se mai puteau încă vedea la începutul secolului al XX-lea

Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni24 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni30turn Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni31 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni32 DSCF0486 450px_Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni4 Capture Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni12 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni22 DSCF0425

Printr-un testament din 5 iunie 1622, vistiernicul Simion Stroici a lăsat moştenire satul Miclăuşeni

"Lupului Prăjăscului şi nepoatei mele Saftei, şi fiului meu, la Gligorie, cu heleştee şi cu prisăci şi cu tot venitul, pentru că i-am luat spre dânşii ca să-mi fie ei ficiori de suflet". 

La sfârşitul secolului al XVII-lea (în 1697), urmaşii lui Lupu Prăjescu, neavând urmaşi, au lăsat domeniul fraţilor Ioan şi Sandu Sturdza, cu care se înrudeau.

Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni14 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni15 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni16 DSCF0421

La data de 19 aprilie 1699, fraţii Sturdza şi-au împărţit între ei averile, moşia Miclăuşeni revenindu-i lui Ioan Sturdza. Pe moşie locuiau şi munceau ţărani clăcaşi şi ţigani vătraşi robi, care şi astăzi poartă nume de meserii: Bucătaru, Muraru, Pitaru, Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu, după cum scrie Costin Merişca, în lucrarea "Castelul Miclăuşeni în cultura română" (Ed. "Cronica", Iaşi, 1996).

Locuitorii satului Miclăuşeni trăiau în bordeie sărăcăcioase pe moşia boierului şi pe gârla din preajma parcului boieresc.

În anul 1752, vornicul Ioan Sturdza (1710-1792) a reclădit conacul boieresc, construindu-l cu demisol şi parter şi în formă de cruce. Conacul avea 20 de camere, câte zece pe fiecare etaj.

Cum podelele şi tavanele erau din scânduri, adeseori gazdele aveau de furcă cu ploşniţele şi şoarecii care bântuiau reşedinţa. Împotriva acestora, stăpânele casei dădeau ordine clare: „să se puie în var vreo doftorie de ploşniţă şi să speli cu aceea şi podelele pe sus cu badanaua“, în timp ce „bortele de şoareci să se astupe toate cu cărbuni pisaţi cu steclă“.

DSCF0464În grajdurile conacului erau adăpostiţi cai de rasă, pregătiţi pentru întrecerile manejului din cuprinsul domeniului.

DSCF0435100_4939Preocupat de extinderea moşiei, fiul lui Ioan Sturdza, Dimitrie, a construit în perioada 1821-1823 o biserică de curte, în apropierea castelului. El a înzestrat-o cu o frumoasă catapeteasmă în stil baroc şi cu numeroase obiecte de cult valoroase.

Fiul lui Dimitrie, Alecu Sturdza Miclăuşanu, a amenajat pe o suprafaţă de 42 hectare din jurul conacului un frumos parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali şi numeroase alei cu flori. El s-a ocupat de achiziţionarea mai multor cărţi şi manuscrise rare care au îmbogăţit colecţiile conacului.

În Prefaţă la Cronicile României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei, ediţia a doua, Mihail Kogălniceanu scrie, între altele:

"...Originalul Tragediei lui Alexandru Beldiman mi s-a pus la dispoziţiune de domnul Dimitrie A. Sturdza, care în preţioasa sa colecţiune de la Miclăuşeni posedă şi d-lui un mare număr de letopiseţe manuscrise, dară care sunt mai noi decât manuscrisele păstrate de mine".

DSCF0429 DSCF0430 DSCF0461 miclausenicastel

Deşi era văr cu domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), Alecu Sturdza a îmbrăţişat ideile revoluţionarilor de la 1848. El a murit de holeră în anul 1848, existând suspciuni că ar fi fost otrăvit din ordinul domnitorului. Cert este că în timpul lui Alecu Sturdza s-a amenajat la Miclăuşeni, în jurul conacului, un frumos parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali şi numeroase alei cu flori.

Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni5 DSCF0466 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni6 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni7 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni8 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni9

A fost înmormântat în biserica conacului.

După moartea sa, de administrarea moşiei s-a ocupat văduva sa, Catinca. Ea a lăsat moşia fiului său, George A. Sturdza, în 1863.

În anul 1869, George Sturdza s-a căsătorit cu Maria, fiica scriitorului Ion Ghica, mutându-se atunci la moşie.

Construirea castelului

Dornic să refacă clădirea conacului, George Sturdza a vândut câteva păduri şi a luat un împrumut de 100.000 de lei de la Societatea de Credit Funciar Român, punând ca gaj moşia Miclăuşeni. El trebuia să-şi achite datoriile în monezi de aur.

Se pare că George Sturdza a ridicat castelul pentru Maria, mai tânără cu 11 ani decât el, care mult timp nu s-a acomodat cu noul mediu în care se mutase.

Între anii 1880 şi 1904, George Sturdza a construit pe amplasamentul vechiului conac un frumos palat în stil neogotic târziu, fiind o copie a castelelor feudale apusene şi amintind de Palatul Culturii din Iaşi, dar şi de Palatul Domnesc din Ruginoasa.

Planurile construcţiei au fost realizate de arhitecţii Iulius Reinecke şi I. Grigsberg.

Castelul Sturdza avea etaj şi mansardă.

miclauseniornament1În exterior, clădirea avea numeroase decoraţiuni (printre care şi steme inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie şi o ramură de măslin), realizate în anul 1898 în stilul Art Nouveau de către arhitectul Iulius Reinecke. Acesta fusese ajutat de către Maria Sturdza, care ilustrase ca pictoriţă multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin şi prieten apropiat al familiei Sturdza.

1Castelul_Miclausenijpg 10Castelul_Miclausenijpg 100Castelul_Miclauseni Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni10 Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni17
 

Ornamentele exterioare, care se mai păstrează şi astăzi, abundă în embleme inspirate din blazonul familiei Sturdza.

10Castelul_Miclauseni Castelul_Miclauseni Castelul_Sturdza_din_Micl_u_eni11 go2

DSCF0422 miclausenistema2se_poate_citi_un_fragment_din_deviza_UTROQUE_CLARESCERE_PULCHRUM DSCF0463 miclauseniornament2 m2

Influenţele neogotice se regăsesc în decoraţiuni cum ar fi: turnuleţe gotice, armuri medievale, sală de manej, dictoane latineşti înscrise pe pereţi, turn de intrare cu pod peste şanţul de apă.

În interior, castelul avea scări centrale din marmură de Dalmaţia, mobilier din lemn de trandafir, minuţios sculptat, sobe din teracotă, porţelan sau faianţă, aduse de peste hotare, parchet cu intarsii din esenţe de paltin, mahon, stejar şi abanos, confecţionat de meşteri austrieci, iar plafoanele şi pereţii interiori au fost pictaţi în ulei.

go2 go2 go2 DSCF0471

Castelul adăpostea o colecţie valoroasă de cărţi şi documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmură de Cararra, argintărie, dar şi piese arheologice, numismatice şi epigrafice de mare valoare.

Numai colecţia de cărţi număra 60.000 de exemplare, multe din ele fiind ediţii princeps sau rarisime.

Singurul copil al lui George Sturdza şi al Mariei Ghica a fost o fiică, Ecaterina. Ea s-a căsătorit în anul 1897 cu Şerban Cantacuzino, dar nu a avut copii. Soţul ei a murit în 1918, Ecaterina Cantacuzino rămânând văduvă de tânără. Ea l-a înfiat pe vărul ei, Matei Ghica Cantacuzino, dar acesta nu s-a dovedit interesat de moşie, emigrând în Occident în timpul celui de-al doilea război mondial.

În anul 1907, sub influenţa răscoalelor ţărăneşti din acel an, ţăranii din Miclăuşeni şi Butea s-au adunat în grupuri, îndreptându-se spre castelul Sturzeştilor, la poarta de la răsărit a castelului şi cerând să discute cu boierul. Acesta le-a ascultat doleanţele şi a poruncit unui slujbaş să noteze cât pământ doreşte fiecare. Apoi le-a spus să meargă acasă că vor primi pământul dorit.

În timpul primului război mondial, castelul a adăpostit un spital militar, iar Maria Ghica şi Ecaterina Cantacuzino au ajutat răniţii ca infirmiere.

Marele compozitor George Enescu a vizitat castelul, concertând printre paturile cu răniţi.

În anul 1921, prin Legea agrară, ţăranii de pe moşia Miclăuşeni au fost împroprietăriţi cu aproape 1.700 de hectare de pământ, parcelate în 810 loturi.

Pentru o lungă perioadă, de administrarea castelului s-a ocupat Ecaterina Cantacuzino, fiica lui George Sturdza şi soţia lui Şerban Cantacuzino.

În anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino, care a luat cu ea odoarele bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823. Ea a refuzat iniţial să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii.

În iarna anului 1944, au staţionat în castel prizonieri nemţi. Castelul a fost devastat de soldaţii ruşi care au folosit multe cărţi valoroase pe post de combustibil în sobe, vânzând alte volume unor magazine din Târgu Frumos, unde erau folosite pentru împachetarea mărfurilor.

Pe lângă cărţi, au dispărut din castel piese de mobilier şi cea mai mare parte din colecţiile familiei Sturdza.

O parte din cărţile rămase au fost strânse de Jacob Popper şi Jean Ackerman, care le-au încărcat într-un camion al Apărării Patriotice şi le-au luat din castel cu scopul de a le proteja

Unele volume au fost depuse la sediu ARLUS din Iaşi, a doua parte au fost vândute Bibliotecii Centrale Universitare şi a treia au fost scoase din ţară. Volumele salvate de Ecaterina Cantacuzino şi pe care le predase Episcopiei Romanului, au fost ulterior donate acesteia.

Donarea sa de către Ecaterina Cantacuzino

Pentru o lunga perioada, de administrarea castelului s-a ocupat Ecaterina Cantacuzino, fiica lui George Sturdza si sotia lui Serban Cantacuzino.

Rămasă văduvă şi neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârşitul vieţii sub numele de maica Macrina.

La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului castelul Miclăuşeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinţii săi (Gheorghe Sturdza şi Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) şi toate dependinţele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.

În anul 1953, comuniştii au desfiinţat aşezarea monastică, iar maicile au fost mutate la Schitul Cozancea din judeţul Botoşani, domeniul intrând în proprietatea statului.

Ecaterina Cantacuzino a murit la Schitul Cozancea, iar osemintele ei au fost aduse în 1970 pentru a fi înmormântate în cimitirul familiei Sturdza de lângă biserică din Miclăuşeni.

În perioada următoare, castelul a fost depozit militar de explozibil, patrimoniu al Ministerului Metalurgiei, al Sfatului Popular Regional Iaşi şi al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Autorităţile comuniste organizau uneori petreceri în mansarda castelului. Pe data de 23 decembrie 1968, în urma unei astfel de petreceri, mansarda castelului a ars. Focul, care a pornit, se pare, de la o ţigară lăsată aprinsă, a distrus ultimele mobile originale ale castelului, depozitate la mansardă alături de materiale inflamabile.

În anul 1960, Castelul de la Miclăuşeni a devenit sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, aici funcţionând şi şcoală specială.

În noaptea de 23 decembrie 1968, a izbucnit un incendiu la mansarda castelului, se pare că de la o ţigară lăsată aprinsă. Atunci au ars ultimele mobile originale ale castelului, care erau depozitate la mansardă. În anii acelei folosinţe nefericite, mai precis în 1985, mansarda şi acoperişul castelului au căzut pradă unui devastator incendiu. Apa cu care a fost stins incendiul s-a infiltrat în pereţi, contribuind la degradarea progresivă a imobilului.

Clădirea s-a degradat în timp, nemaifiind întreţinută. În plus, au fost ciopârţite uşile şi ferestrele, parchetul a fost scos, iar şemineurile sparte.

În 1985, conacul a fost afectat de un nou incendiu, arzând acoperişul.

Refacerea castelului

În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Actualul castel - care pastreaza din vechiul conac doar citeva camere cu plafon boltit situate la parter, in partea de nord, a fost construit intre 1880 - 1904 de catre George A. Sturdza si sotia sa Maria, fiica politicianului Ion Ghica.

"Cladirea a fost preluata de la statul roman, in urma unui proces cistigat in instanta. Aici functiona o scoala pentru copiii cu probleme speciale. Starea castelului era una deplorabila, de puternica degradare", explica Constantin Sturzu, purtator de cuvint al Mitropoliei Moldovei. Pentru lucrarile de restaurare, Mitropolia a obtinut in 2004, prin intemediul Ministerului Culturii, o finantare de la Banca Mondiala, in valoare de 24 de miliarde de lei vechi.

La 13 octombrie 2001, Centrul de Plasament s-a mutat în satul Cozmeşti din comuna Stolniceni-Prăjescu.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 2 octombrie 2003 s-a stabilit, printre altele, realizarea unor reparaţii de urgenţă la Castelul Sturdza (satul Miclăuşeni, judeţul Iaşi) şi a unor lucrări de peisagistică în zonele adiacente.

În anul 2004, obţinând o finanţare de la Banca Mondială, în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei (adică 685.700 euro), Mitropoilia Moldovei şi Bucovinei a început restaurarea castelului şi a dependinţelor.

S-au efectuat lucrări de consolidare şi restaurare a clădirii şi dependinţelor, urmând să se mai execute lucrări generate de infiltrarea apei subterane, finalizarea zugrăvelilor interioare şi exterioare, respectiv restaurarea picturii.

Dupa finalizarea restaurarii, castelul va fi transformat in complex muzeistic

Conacul boierilor Sturza, supranumit "castelul blestemat" din cauza multiplelor incidente care i-au marcat istoria, s-a transformat dintr-un orfelinat intunecos, stapanit doar de mirosuri pestilentiale, intr-un loc de meditatie si relaxare, deschis pelerinilor care vin sa se roage la Icoana Facatoare de Minuni si la Crucea de Argint din Manastirea Miclauseni.

În prezent, lucrările de restaurare nu au fost finalizate în totalitate. Mitropolia Moldovei intenţionează să organizeze aici un complex muzeistic şi un centru de conferinţe, celelelate clădiri urmând să adăpostească un centru de zi pentru persoane vârstnice şi un centru de pelerinaj.

Una dintre clădiri a devenit deja atelier de pictură, aiuci realizându-se icoane şi ouă incondeiate.

În anul 2003, regizorul Sergiu Nicolaescu a turnat câteva scene din filmul "Orient Expres" la castelul de la Miclăuşeni", chiar daca lucrarile de modernizare si renovare a conacului nu erau decat intr-o faza incipienta.

Acum turistii pot gasi aici camere cochete, cu apa curenta, baie si toaleta, precum si o bucatarie utilata ultramodern, la care maicutele Manastirii Miclauseni realizeaza adevarate miracole culinare, dar si o sala de conferinte de 40 de locuri, unica pentru aceasta zona a Moldovei.

Trecerea de la ruina la un complex ultramodern a transformat Asezamantul Social-Cultural "Sfantul Ilie" intr-un punct turistic de referinta pe harta Iasiului si a Romaniei.

O monografie a locului si cateva albume cu fotografii reprezinta toata istoria scrisa a Sturzestilor, iar manunchiul cu chei de la castel reprezinta dovada vie ca au existat.

A fost cel mai mare parc particular din Europa. Are patruzeci si doua de hectare. Avea un lac pe care se trecea cu barca.

Se spune ca aici a scris Alexandre Dumas-fiul multe carti, povesteste parintele Ionut.

Preotul deschide usa castelului, reconstruita dupa modelul celei vechi, cu decoratiuni de fier si clante masive.

Mobila care a fost era din lemn de trandafir. si scarile erau din marmura de Dalmatia.

Peretii erau toti pictati, dar au fost distrusi de copiii care au locuit aici. Au mai ramas cateva picturi, dar nu au mai putut fi restaurate", mai istoriseste parintele in timp ce traverseaza camera "Georgette" si biroul lui Iorgu Sturza, ai carui pereti varuiti in alb reflecta lumina soarelui. Camera Ecaterinei Sturza are parchet nou si gresie crem la toaleta, iar mobilierul imita originalul, dar nu este din trandafir. Ajungem in biblioteca Sturzestilor.

 « Aici au fost mii de carti, editii unice in lume, colectii de arme si costume. »

Ce a mai ramas sunt lucrurile donate de Ecaterina Sturza, care a reusit sa ia cu ea la plecarea in refugiul din timpul razboiului cele mai valoroase obiecte. Restul s-a distrus, cartile au fost arse de soldatii rusi care au locuit la castel sau se mai zice ca au fost folosite ca ambalaje in pravaliile de la Targu Frumos", adauga parintele Ionut.

Castelul blestemat 
Imprumutand elemente din stilul gotic, castelul Miclauseni a fost ridicat la sfarsitul secolului al XIX-lea de catre George Sturza, a carui emblema de pe peretii castelului este inspirata din icoana Sfantului Gheorghe. Castelul a intrat in proprietatea Bisericii Ortodoxe Romane, respectiv a Episcopiei Romanului, in 1947, cand ultima descendenta a familiei de boieri Sturza, Ecaterina, devenita maica Macrina inainte de moarte, a donat tot parcul. Imediat dupa instaurarea regimului comunist, manastirea a fost desfiintata, iar in locul acesteia s-a deschis caminul pentru copiii cu deficiente mintale.

In castel a functionat un centru pentru copii pana in 2001, cand acestia au fost mutati intr-un alt camin, in comuna Cozmesti.

Un adevarat blestem pare a fi urmarit de-a lungul timpului castelul de la Miclauseni. Asa cum isi aduc aminte taranii in varsta din zona, edificiul care a intrat pe mana Sturzestilor pe la 1700, impreuna cu tot ce-l inconjoara, a fost de multe ori mistuit de flacari.

Ultima data in 1985, intr-o noapte de decembrie, "cand focul se ridica la cativa kilometri spre cer", dupa cum isi aminteste matusa Maria Cristescu, o femeie din Butea.
Adevaratul blestem al castelului nu a fost insa focul. Mai degraba, oamenii l-au devastat si au avut mereu ciuda pe el. Loc infloritor ca intretaiere a drumurilor principale ale Moldovei, care duceau spre Tarigrad, Liov, Cracovia si Danzig, stralucirea Miclauseniului a palit in momentul in care capitala Moldovei s-a mutat de la Suceava la Iasi. Lehamitea taranilor de la Miclauseni fata de castel si de familia boiereasca pare argumentata, intrucat dintotdeauna au trudit pentru el si pentru cei ce-l locuiau.

"Miclauseni n-a fost o localitate reprezentativa pentru satele romanesti, de vreme ce jumatate dintre locuitorii sai erau urmasii fostilor robi, tigani, vatrasi romanizati si siliti sa se gospodareasca. Dar, pe de alta parte, si inechitatea social-economica a fost o realitate, precum si discordanta intre cultura la nivel european a boierilor si putinul lor interes pentru propasirea intelectuala a taranilor", scrie istoricul Costin Merisca in lucrarea "Castelul Miclauseni in cultura romana

". Castelul a fost pe rand spital pentru raniti, manastire de maici, depozit de explozibil. Copiii handicapati, adapostiti la Miclauseni din 1960 si pana in 2001, si-au pus puternic amprenta pe acest castel. Mirosul de urina inca persista, cu toate stradaniile celor care-l restaureaza. Usi si ferestre ciopartite, parchet scos, semineuri sparte. Asa a fost gasit castelul de parintele Cleopa, primul administrator al lacasului dupa retrocedarea sa catre actualii proprietari. "Dupa finalizarea restaurarii castelul va fi transformat in complex muzeistic, cu posibilitati de cazare a pelerinilor si un centru complex de pelerinaj. Sper ca dupa plecarea mea lucrarile sa continue pentru definitivarea dorintei Domnului", a precizat parintele Cleopa, care in prezent slujeste in Constanta. Prelatul-administrator a pus pe hartie toata truda pentru transformarea acestui lacas de cult in ceea ce este el astazi. Parintele Cleopa a scris o teza de licenta despre istoria castelului de la Miclauseni, teza in care un capitol este consacrat lucrarilor de consolidare si restaurare.

Filmul "Orient Expres"
La castelul de la Miclauseni a inceput turnarea filmului "Orient Expres", in regia lui Sergiu Nicolaescu. "E destul de necunoscut castelul de la Miclauseni ca arhitectura intre castelele romanesti si eu zic ca e un loc care ne face cinste. E o manastire minunata, lucrurile sunt extraordinare si dovedesc existenta unei culturi deosebite. Mitropolia Moldovei si Bucovinei a inteles foarte bine necesitatea noastra si a acceptat sa filmam la Miclauseni", a declarat Sergiu Nicolaescu la premiera filmului "Orient Expres".

Filmul a fost realizat cand lucrarile de restaurare erau intr-o faza incipienta.

Castelul si parcul dendrologic, care se întinde pe 30 de hectare, fiind cel mai mare parc de acest fel din judeţul Iaşi, şi mânăstirea din Miclăuşeni sunt reunite în Centrul Cultural - Pastoral „Sf. Ilie", administrat în prezent de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Cei care vor să se bucure de frumuseţea acestor locuri, de parcul dendrologic care conţine arbori seculari, de însemnătate ştiinţifică prin raritate şi frumuseţe, precum stejari de aproximativ 400 de ani, plopi bătrâni de 250 ani, frasini ce au atins 300 de ani, ginkgo biloba de peste un secol, castani şi tei de peste 150 de ani, o floră spontană deosebit de bogată şi chiar plante rare: stânjenelul pitic şi nufărul galben, dar şi să asculte muzică bună se pot caza la palatul de la Miclăuşeni în condiţii foarte avantajoase.

La Centrul Cultural-Pastoral Sf. Ilie sunt 30 de camere duble şi 7 single pentru toate buzunarele, un restaurant pentru 150 de persoane, o terasă în aer liber acoperită şi o sală de sport.