Mănăstirea Dobrovăț si Comuna Dobrovăţ <!-- /*

Mănăstirea Dobrovăț si Comuna Dobrovăţ

Mănăstirea Dobrovăț

Hram: Pogorârea Sfântului Duh (duminica a opta după Paşti)

Ctitor: domnitorul Ştefan cel Mare

Tip: călugări

Datare: 1504

Ţara: România

Localizare: Dobrovăţ-Ruşi, Iaşi

Adresa: Sat Dobrovăţ – Ruşi, Com. Dobrovăţ , Jud. Iaşi

Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): IS-II-a-A-04150

Acces:Este situata la 25 km sud-est de Iasi, la 35 km nord de Vaslui (la 13 km de soseaua nationala Iasi-Vaslui), la 10 km nord de localitatea Codaesti, jud. Vaslui si la 16 km sud-est de gara Barnova. La nord-vest se afla comuna Grajduri, iar la nord-est, comuna Schitul Duca. Asezamantul este construit intr-un decor plin de frumusete, la poalele unei paduri de carpen, fag si brad, in sud-vestul satului Moldoveni si la cateva sute de metri nord-vest de satul Rusi. Imprejurimile, cu un relief variat, sunt dominate in nord-vestul comunei, de dealul Rotunda avand o inaltime de 456 m.

Mănăstirea Dobrovăţ este o mănăstire de călugări amplasată în satul Dobrovăţ-Ruşi din comuna Dobrovăţ (judeţul Iaşi) şi este ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare, acesta murind înainte de finalizarea construcţiei.

Mănăstirea se află la o distanţă de 25 de kilometri sud-est de Iaşi şi la 35 de kilometri nord de Vaslui, într-o fostă poiană înconjurată de codri seculari, pe malul pârâului Dobrovăţ.

Drumul prin pădure spre Mănăstirea Dobrovăţ este nemodernizat şi foarte greu de străbătut.

Regina Maria a României a vizitat Dobrovăţul la 1 iunie 1917, scriind următoarele:

 "După dejun, am plecat la Dobrovăţ, unul dintre Domeniile Coroanei. Drumul trece prin păduri de toată frumuseţea, dar e lung şi neînchipuit de rău... Netăgăduit, acest colţ de ţară e cât se poate de frumos, cu codri aproape neumblaţi, dar drumurile sunt îngrozitoare".

Nici până în prezent, drumul nu a fost modernizat.

Ansamblul Mănăstirii Dobrovăţ a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-a-A-04150 şi fiind alcătuit din următoarele 4 obiective:

• Biserica "Pogorârea Sf. Duh" - ctitorita de Stefan cel Mare, datând din anul      1503-1504, având codul IS-II-m-A-04150.01
• Biserica paraclis "Sf. Gheorghe" - o bisericuta mai mica construita pe ruinele      unui paraclis, realizat de domnul Simion Movila în 1607 pentru înhumarea      fiului sau Pavel,având codul IS-II-m-A-04150.02
• Turnul clopotniţă -      datând din anul 1743, având codul IS-II-m-A-04150.03
• Zidul      de incintă -      având codul IS-II-m-A-04150.04

    

Istoricul mănăstirii

Alegerea acestui loc pentru manastire nu este intamplatoare deoarece documentele din secolul al XV-lea amintesc de existenta pe valea Dobrovatului in satul Calugareni a unui schit a lui Giurgiu Calugarul cu hramul Schimbarea la Fata si a unei manastiri de la obarsia Dobrovatului.

La data de 27 aprilie 1503, după cum precizează pisania aflată pe zidul bisericii, s-a început construirea bisericii Mănăstirii Dobrovăţ, ctitorită de domnitorul Ştefan cel Mare (1457-1504). Printr-un hrisov din 6 octombrie 1503, voievodul a înzestrat cu cinci sate mănăstirea, care era păstorită pe atunci de părintele Pahomie.

Pe peretele vestic al pridvorului, în dreapta uşii de intrare în biserică, a fost pusă o pisanie pe care scrie cu caractere slavone următoarele: Binecinstitorul Domn Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit acest hram în numele Pogorârii Sfântului Duh, care s-a şi început a se zidi în anul 7011 (=1503), luna aprilie, in 27 zile şi s-a sfârşit în anul 7012 (=1504), iar al domniei sale anul al patruzeci si sapte şi o luna din al optulea curgator,luna… ". Inscripţia nu a mai fost finalizată, domnitorul murind la 2 iulie 1504, înainte de terminarea construcţiei.

Construita de catre Stefan cel Mare si fiul sau Bogdan al III-lea asociat la domnie, între anii 1503-1504, este ultima ctitorie a voievodului moldovean din neamul Musatinilor canonizat în 1992 si care astfel a primit numele de Stefan cel Mare si Sfânt. Construcţia a fost finalizată în anul 1504, în timpul domniei lui Bogdan al III-lea (1504-1517), lăcaşul de cult fiind pictat în perioada 1527-1531, în vremea lui Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546).

Biserica a fost pictată în frescă, în stil bizantin, atât pe interior, cât şi pe exterior.

Între pronaos şi naos se află camera mormintelor (gropniţa), aici fiind pictat sinaxarul (sfinţii de peste an).

Printr-un document din 26 martie 1651, la elaborarea căruia şi-au dat acordul mitropolitul Varlaam Moţoc al Moldovei, episcopii şi membrii Sfatului Domnesc, voievodul Vasile Lupu (1634-1653) a închinat Mănăstirea Dobrovăţ către Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Domnitorul a justificat această închinare prin faptul că Mănăstirea Dobrovăţ se afla părăsită de călugări şi într-o stare de ruină.

În câteva rânduri mănăstirea a fost călcată de tătari in 1658, de turci şi de muscali, toată averea şi lucrurile străine care erau adăpostite aici fiind luate. Dupa luptele din septembrie 1739 dintre muscali, turci si tatari, muscalii stabiliti la sud-est de Dobrovat, au pradat manastirea, luandu-i toata averea si lucrurile straine adapostite aici. Prejudicii mari au fost aduse si de miscarea Eteriei din 1821-1822, pentru ca in 1864 sa fie saracita complet,
În plus, cărţile sau manuscrisele de valoare au fost duse la muntele Athos de egumentul Nathanail de la manastirea Zografu

Mănăstirea Dobrovăţ a fost prădata de tătari în anul 1658. Ulterior, familia boierilor Racoviţă a transformat-o în necropolă, aici aflându-se şapte pietre funerare cu chenare şi inscripţii între 1664 şi 1685. Boierii Racoviţă au efectuat lucrări de restaurare a complexului monahal după anul 1663.

Mănăstirea a trecut apoi prin noi perioade de restrişte.

Ruşii stabiliţi la sud-est de Dobrovăţ în timpul luptelor din septembrie 1739 dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist au jefuit mănăstirea de toate odoarele scumpe aflate aici. De asemenea, Eteria care a fost implicată în Revoluţia din 1821 a produs prejudicii mănăstirii.

În anul 1851, la iniţiativa egumenului Acachie, biserica este supusă unei intervenţii dictată de moda epocii (de inspiraţie rusească). Bolţile naosului şi pronaosului au fost sparte pentru a permite construirea a câte unei turle în zid, în formă de bulb de ceapă. Deasupra gropniţei a fost construită o turlă falsă din lemn, acoperită cu tencuială.

În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstireşti a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Dobrovăţ a fost scoasă de sub tutela Mănăstirii Zografu, iar călugării greci au plecat.

Lipsită de sursele sale de venituri, mănăstirea a decăzut. Aici a fost instalată "vestita puscarie de la Dubrovat" (în perioada 1865-1900), un orfelinat de fete (1900-1903) şi în cele din urmă o şcoală de agricultură (1903-1930) care a fost defiinţată abia în 1930, când Ministerul Agriculturii a cedat clădirile şi 44 de hectare de teren.

Din 1948 şi până la 1970 mănăstirea funcţionează din nou ca şcoală iar apoi, până în 1990 este folosită ca biserică de mir.

În anul 1990, Dobrovăţul şi-a redobândit destinaţia iniţială de aşezământ monahal, cu obşte de maici. Începând din anul 1992, are obşte de călugări.

Cu timpul, pictura bisericii s-a degradat, astfel că în anul 1907 se puteau distinge doar portretele ctitorilor zugrăvite pe tabloul votiv din naos.

Între anii 1930-1936, Comisia Monumentelor Istorice, aflată sub preşedinţia lui Nicolae Iorga, a patronat restaurarea picturii bisericii.

Deşi, regele Carol I al României a reînfiinţat Mănăstirea Dobrovăţ prin decretul regal din 14 mai 1913, abia în anul 1930 a putut fi populată de călugări.

Dobrovăţul a funcţionat ca mănăstire de călugări doar până în anul 1948, când în complexul monahal s-a stabilit din nou o şcoală şi un atelier de împletit coşuri din răchită.

Începând din anul 1970, biserica ştefaniană şi paraclisul lui Simion Movilă au fost administrate de Mitropolia Moldovei şi Sucevei sub forma unor biserici parohiale.

În perioada 1974-1976, au avut loc lucrări ample de restaurare ale bisericii sub conducerea arhitectei Ioana Grigorescu, urmărindu-se să se redea monumentului înfăţişarea sa originală din epoca ştefaniană. Cu această ocazie au fost înlăturate cele trei turle, iar biserica a fost acoperită cu o învelitoare unitară din tablă de cupru. S-a început restaurarea zidului de incintă, dar lucrările au fost brusc întrerupte de desfiinţarea în 1977 a Direcţiei Monumentelor Istorice.

Restaurarea complexului mănăstiresc a fost reluată abia în anul 1994, fiind începute lucrările de consolidare ale turnului clopotniţă, lucrari care sunt şi în prezent în curs.

Arhitectura bisericii

Biserica a fost ridicata numai in zidarie, restul lucrarilor fiind terminate de Bogdan al III-lea. Pictura bisericii s-a executat mai tarziu, intre anii 1527-1531, in timpul lui Petru Rares.

Dupa particularitatile de constructie, se crede ca mesterii sunt aceeasi ca ai bisericii de la Arbore. Fara turla si sanuri, are coloane in naos si in pronaosul boltit cu o calota mica.
Zidurile sunt intarite cu trei contraforturi pe fiecare latura. Spre vest se deschide portalul in arc frant larg. Pronaosul este luminat de doua ferestre mari, in arc frant. Restul incaperilor sunt luminate de ferestre cu baghete incrucisate, cu partea superioara a deschiderii rotunjita. Biserica a fost construită în plan dreptunghiular din piatră brută (soclul), piatră cioplită (pereţii) şi cărămidă (bolţile). Ea este înconjurată la partea superioară a naosului şi pronaosului de două rânduri de ocniţe suprapuse, două ocniţe din partea de sus corespunzând uneia din partea de jos. Absidele laterale sunt înscrise în grosimea zidului, iar absida altarului este semicirculară.

In 1851 boltile naosului si pronaosului au fost sparte pentru a permite constructia unor turle, iar in gropnita s-a construit o turla falsa, din lemn, tencuita.

Cu prilejul restaurarii din anii 1974-1976, turlele au fost inlaturate si biserica acoperita cu invelitoare din tabla de cupru. In biserica se intra printr-o usa lucrata in romburi, cu piroane groase si tabla de fier, incadrata intr-un chenar format din stalpi de piatra bogat sculptati la baza.

Usa este asezata in peretele vestic.

Fatadele exterioare, nepictate, au ornamente de piatra, de forma unor ocnite, si un rand de firide, lucrate in caramida.

Construită din piatra, în stil moldovenesc, biserica lui Ştefan cel Mare se remarcă prin două trăsături definitorii:

• lipsa turlelor şi
• intercalarea între pronaos şi      naos a unei gropniţe (cameră a mormintelor), element arhitectonic întâlnit      şi la biserica Mănăstirii Neamţ

Biserica este formată din patru încăperi: pronaos, gropniţă, naos şi altar şi nu are pridvor, intrarea făcându-se direct în pronaos.

În construcţia sa se observă prezenţa mai multor elemente de stil gotic cum ar fi contraforturile, ancadramente de ferestre şi uşi, cu vigniete şi muluri, care impresionează pe vizitatori.

Biserica are câte trei contraforturi pe laturile de nord şi sud, spre apus deschizându-se portalul în arc frânt.

Cupola semisferica a naosului il reprezinta pe Iisus Pantocrator, fiind refacuta in 1974-1976, pentru ca fusese distrusa cu prilejul construirii turlei in 1851. In naos se acorda mare importanta ciclului "Patimilor".

Dintre scenele deosebite mentionam aparitia pentru prima data in programul de pictura murala interioara a scenei aducerea moastelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava - eveniment intamplat in 1415 la initiativa domnitorului Alexandru cel Bun. Scena este pictata in pronaos in registrul inferior.

Pictura a fost executata in 1529, in timpul primei domnii a lui Petru Rares, de o echipa de mesteri anonimi, mesterul principal fiind autorul picturilor din naos si al registrelor superioare din absida altarului si a fost finalizată în anul 1531.Ea este aproape integral păstrată.

Pictura gropnitei cuprinde scene specifice cultului mortii. Cea mai mare parte a peretilor acestei incaperi este rezervata ilustrararii "Sinaxarului", tema care cunoaste aici, pentru prima oara in Moldova, o asemenea dezvoltare. Iconografia boltilor pronaosului este subordonata ideii de proslavire a Maicii Domnului. Scene reprezentand cele 7 sinoade ecumenice imprejmuiesc incaperea.
Deasupra uşii din gropniţă care dă spre naos există următoarea inscripţie în limba slavonă:  

 "Binecredinciosul şi iubitorul de Hristos Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Ţării Moldovei, fiul bătrânului Ştefan Voievod, a zugrăvit şi împodobit acest hram în numele Pogorârii Sfântului Duh, la mănăstirea de la Dobrovăţ, la anul 703... luna ...". Luna şi anul nu se mai disting.

Pictura a fost restaurată în perioada 1930-1936, fiind spălată de retuşurile ulterioare şi de praful şi fumul depuse în ultimele sute de ani.

In partea stanga a usii de intrare in naos sunt redati Sfintii imparati Constantin si Elena.

Tabloul votiv aflat pe peretele naosului, in partea dreapta a usii de intrare, îi prezintă pe domnitorii Ştefan cel Mare alaturi de fiul sau Bogdan, asociat la domnie în anul construirii bisericii, Bogdan al III-lea cel Orb şi de fiul sau Petru Rareş, cel care a împodobit biserica cu pictura în jurul anului 1529 , închinând biserica la picioarele Mântuitorului, care este aşezat pe tron.

Prezenţa lui Petru Rareş aici (în timpul căruia a fost pictată biserica) are sensul de a sublinia descendenţa acestuia din Ştefan cel Mare. Interesant este faptul că domnitorii nu sunt reprezentaţi cu familia ca la alte tablouri votive. Ei sunt reprezentaţi tineri, îmbrăcaţi în haine de brocart, cu coroane şi părul lung căzut pe umeri. Biserica oferită Mântuitorului nu are turle şi acoperişul este ţuguiat şi şindrilit, cum arată şi atăzi după înlăturarea turlelor în perioada 1974-1976.

De asemenea, pe pereţii bisericii ,in pronaos ,sunt şi trei picturi cu caracter demonstrativ si cu valoare de unicat pentru programul iconografic:

· Minunea Sf. Atanasie de la Athos,

·  Scara Virtuţilor a Sf. Ioan Sinaitul

· şi Minunea Sf. Sava de la mănăstirea de lângă Ierusalim.

În încăperea mormintelor sunt reprezentate în special scene de martiraje. Unele picturi au grafite datorate ostaşilor din armata lui Ioan al III-lea Sobieski, care au trecut pe aici pe la anul 1686.

Biserica a fost pictată iniţial şi pe exterior, din pictură nemaivăzându-se astăzi decât unele porţiuni reduse ca suprafaţă, restul fiind şterse de ploi şi zăpezi.

Pietrele funerare, aflate in camera mormintelor, sunt o marturie a destinatiei ce a avut biserica la inceput, de gropnita domneasca.

Familia Racovitestilor a asezat in naos sapte pietre funerare cu chenare si inscriptii intre 1664 si 1685.

În pronaos (nu în gropniţă cum ar fi trebuit) se află mai multe pietre tombale, dintre care cea mai veche este a Doamnei Nastasia, prima soţie a lui Bogdan al III-lea, decedată la 14 octombrie 1513.

Piatra este de o calitate inferioară, iar literele sunt în parte şterse. S-a reuşit totuşi descifrarea inscripţiei următoare: "

Această piatră a făcut-o şi împodobit-o binecredinciosul şi de Hristos iubitorul Io Bogdan Voievod Doamnei lui Nastasia; şi ea s-a strămutat în zilele lui la anul 7021 (=1513), luna lui octombrie 14, la veşnicile locaşuri".

Celelalte pietre aparţin familiei Racoviţă şi datează din secolul al XVII-lea (decedaţi în perioada 1664-1685). Hatmanul Nicolae Racoviţă care a făcut unele danii bisericii a fost considerat ctitor şi, prin urmare, şapte dintre membrii familiei sale au fost înmormântaţi în naos, lângă mormântul Doamnei Nastasia.

Pietrele familiei Racoviţă sunt din marmură albă, sculptate îngrijit şi decorate cu motive florale, contrastând cu piatra de pe mormântul Doamnei Nastasia.

Piatra de mormant a Ecaterinei Racovita, fiica lui Nicolae Racovita, moarta in 1675, este impodobita pe intreaga sa suprafata de un desen sapat in piatra reprezentand un vas inalt cu doua toarte, din care se ridica un lujer prelung, ale carui flori au corolele inclinate simbolic spre pamant.

Biserica dispunea de obiecte de cult preţioase, valoroase documente, manuscrise şi cărţi, majoritatea acestora fiind trimise în anul 1860 la Muntele Athos de către egumenul Nathanail de la Mănăstirea Zografu.

Dintre obiectele de cult valoroase s-au mai păstrat până astăzi  numai

· un Epitrahil (donat de Ştefan cel Mare)

· şi un Epitaf (început în vremea lui Ştefan şi terminat în timpul lui Bogdan al III-lea), aflate astăzi la Muzeul de Istorie al României din Bucureşti,

·  precum şi un Potir de argint aurit (donat de marele vornic Lupu Coci, viitorul domn Vasile Lupu, în 1630-1631), aflat astăzi în Biserica Golia.

· Dintre cărţile vechi de cult au mai rămas 12 Minee (dăruite de Ştefan cel Mare), un Triod (dăruit de Ştefăniţă Vodă în 1525), un Apostol şi alte câteva.

Din punct de vedere iconografic, epitaful de la Dobrovat se inscrie pe linia traditiei epitafelor moldoveneşti din secolele XV-XVI, relevand o interesanta sinteza intre tema liturgica a Jertfei lui Iisus şi cea istorica a Plangerii.
Epitaful de la Dobrovat este un produs de exceptie al scolii de broderie din timpul lui Stefan cel Mare. Piesa a intrat in circuitul valorilor universale, prin participarea la expozitii internationale. Este publicata in literatura de specialitate straina.

Alte construcţii

În anul 1663 hatmanul Nicolae Racovita face importante lucrari de reparatie si construieste o cladire importanta cu pivnite mari. Aceasta cladire în totalitate transformata prin anii 50 adaposteste în prezent chiliile calugarilor trapeza si un mic paraclis. În incinta se mai afla pe latura de N. ruinele unei constructii care ar putea fi de la vechea bolnita (spital) de care vorbesc unele documente.

Capela construita de Simion Movila pentru a-l îngropa de fiul sau Pavel s-a demolat în urma cutremurului din l986 si a fost reconstruita inabil si cu multe greseli pe fundatia veche cu material de la vechea biserica între anii 1990-1992.

Biserica « pogorârea Sf. Duh » este cea mai valoroasa piesa a întregului ansamblu a manastirii Dobrovat. Biserica are încaperile traditionale programului liturgic altar, naos, gropnita, pronaos si pridvor marcându-se ca noutate prezenta gropnitei la fel ca la biserica manastirii Neamtului. Biserica nu are turla pe naos, spatiile liturgice fiind acoperite cu bolti moldovenesti a caror arta a constructiei a atins apogeul în aceasta epoca a lui Stefan cel Mare

Turnul clopotniţă

Turnul clopotniţă a fost construit în anul 1743 "cu toata cheltuiala si osardia Sfintiei Sale Chir Macarie Hrisoverghi monah, pentru vesnica pomenire fost-au sarguitori cu ostenelile dumnealui Stefan Rusetvel paharnic cu giupaneasa dumnealui Maria Sturza." şi având şi rolul de loc de intrare în mănăstire.

Turnul construit in 1743, are trei etaje şi o înălţime de 30 metri şi este întărit cu contraforturi. În incinta mănăstirii se intră printr-o boltă înaltă şi largă, decorată cu rozete.

Primul etaj este de formă dreptunghiulară, iar celelalte de formă octogonală.
La al doilea etaj a fost paraclisul, prevazut cu o cupola semisferica in partea centrala. Al treilea etaj al clopotelor are ferestre largi, pe fiecare dintre cele opt laturi. Paraclisul lui Simion Movila, aflat la 50 m sud de biserica mare, a fost zidit in 1607 de Simion Movila pentru a-l inmormanta pe unul dintre fiii sai.

O constructie provizorie, fara temelie de piatra, a fost ridicata din nou, in 1851, cu ziduri lungi de 6 metri. In iunie 1986, avariat grav de vreme si de ultimele doua cutremure, paraclisul s-a naruit.

Cele trei etaje aveau următoarea funcţionalitate:

• primul etaj este prevăzut cu      ferestre de tragere aici aflându-se locuinţa pentru paznicii mănăstirii şi      pentru clopotari
• la al doilea etaj se află un      mic paraclis cu hramul Sf. Gheorghe, prevăzut cu o cupolă semisferică în partea      centrală
• etajul al treilea cu ferestre      largi, pe fiecare dintre cele opt laturi, adăpostea clopotniţa

În clădirea turnului se afla şi o hrubă secretă pentru adăpostirea odoarelor bisericeşti în vremuri de primejdie.

Pe faţadă sunt arcaturi oarbe, racordate cu rudimente de capitele de forme rar întâlnite.

Pe clădirea turnului se află o pisanie cu următorul text:

  "Întru numele Domnului Hristos începutu-s-a acest turn a se zidi din temelie, după cum să vede înlăuntru, cu paraclis, hramul Sfântului mare mucenic Gheorghe, în dzilele luminatului domn Io Constantin Voievod, cu toată cheltuiala şi osârdia sfinţii sale chir Macarie Hrisoverghi monah, pentru vecinica sa pomenire; fost-au sârguitori cu osteniale dum(nealui) Ştefan Ruset vel pah(arnic) cu giupâneasa dum(nealui) Marie Sturdza; leat 7251(=1743), mart(ie) 5".

Pe partea cealaltă a turnului, inscripţia se continuă astfel: "Fost-au la această vreme egumen Ştefan monah".

Paraclisul "Sf. Mare Mucenic Gheorghe"

La 50 metri sud de clădirea bisericii ştefaniene, în anul 1607, domnitorul Simion Movilă a zidit un paraclis cu hramul "Sf. Gheorghe" pentru a adăposti mormântul fiului său, Pavel, mort la o vârstă fragedă.

 Deasupra mormântului s-a aflat următoarea inscripţie: "Aici este mormântul lui Io Pavel Voievod, preaiubitul fiu al iubitorului de Hristos Io Simeon Moghilă Voievod, care s-a mutat la veşnicile locaşuri în anul 7115 (=1607) luna ...".

Deşi data decesului (24 mai) nu apare în inscripţie, ea poate fi citită pe lespedea funerară.

În anul 1851, din iniţiativa aceluiaşi egumen Acachie, a fost extinsă clădirea paraclisului şi s-a repictat interiorul.

Cutremurul din 4 martie 1977 a dus la fisurarea gravă a clădirii paraclisului. Icoanele şi catapeteasma din lemn de tisa şi poleită cu aur a fost mutată la Muzeul Mănăstirii Golia. La cutremurul din iunie 1986, paraclisul s-a dărâmat, rămânând în picioare doar peretele vestic şi o parte din pereţii de la nord şi sud. În perioada 1990-1992, paraclisul a fost refăcut pe vechea fundaţie, păstrându-se planul arhitectonic iniţial.

Casa Racovitestilor

Casa Racovitestilor, aflata la 70 de metri vest de biserica, a fost construita de hatmanul Nicolae Racovita in 1663, la inceput cu un nivel, dupa care i s-a adaugat unul. Constructie masiva, a fost folosita de calugari pana in 1863. In perioada 1865-1900 a fost folosita ca puscarie.

In epoca comunista, biserica ctitorita de Stefan cel Mare si paraclisului lui Simion Movila au fost administrate de Mitropolia Moldovei sub forma unor biserici parohiale, iar constructia care gazduieste chiliile a fost pe rand scoala si atelier de impletit cosuri din rachita a Inspectoratului Silvic.

Astazi

Infatisarea de astazi a bisericii este rezultatul unui amplu proces de restaurare desfasurat in 1970 sub conducerea arhitectei Ioana Grigorescu, proces prin care i s-a dat monumentului infatisarea sa originala din epoca stefaniana. Ansamblul manastirii asa cum este astazi cuprinde: biserica ctitorita de Stefan cel Mare, o bisericuta mai mica construita pe ruinele unui paraclis, realizat de domnul Simion Movila in 1607 pentru inhumarea fiului sau Pavel, turnul clopotnita construit in 1743, zidul de incinta si cladirea care adaposteste in prezent chiliile calugarilor.

Restauarea a fost brusc întrerupta de desfiintarea în l977 a Directiei Monumentelor Istorice si a fost reluata mult mai lent abia în l994 când au început lucrarile de consolidare ale turnului clopotnita, lucrari care sunt si în prezent în curs.

Comuna Dobrovăţ

Comuna Dobrovăţ este situată în partea de răsărit a României, în sectorul central-nord-estic al Podişului Central Moldovenesc-subunitate a Podişului Moldovei într-o regiune de codri seculari.

Spre marginea de sud a codrilor, într-o poiană mare de pe valea pârâului Dobrovăţ, afluient pe dreapta al râului Vasluieţ (din bazinul hidrografic al râului Bârlad), s-au concentrat aşezări omeneşti din cele mai vechi timpuri.

Ca poziţie pe glob, satul Dobrovăţ este situat la intersecţia coordonatelor geografice 46°58’ latitudine nordică şi 27°43’ longitudine estică.

În cuprinsul judeţului Iaşi, comuna Dobrovăţ se află la marginea de sud-est al acestuia, la departare, în linie dreaptă, de 25 km de centrul oraşului Iaşi.

La sud şi la vest se margineşte cu comunele Codăeşti şi Tăcuta din judeţul Vaslui, la nord-vest cu comunele Grajduri şi Ciurea din judetul Iaşi, înspre nord se află comuna suburbană Bârnova iar spre nord-est şi est se învecinează cu comunele Schitu Duca şi Ciorteşti din judeţul Iaşi. Între limitele astfel prezentate, suprafaţa comunei Dobrovăţ este de 9.300 ha, situându-se între comunele mici din judeţul Iaşi.

 Zona turistică Dobrovăţ este cuprinsă în aria de protecţie avifaunistică Pădurea Bârnova (conformHG 1284/2007)

Fosta poiană îşi mai păstrează încă înfaţişarea ei de altă dată , dar este larg deschisă către sud-est, unde se întinde ţarina cu păşuni, fâneţe şi terenuri agricole, valorificate complex de către populaţia locală

Faţă de principalele căi de comunicaţie din Podişul Moldovei, satul Dobrovăţ se afla la 13 km departare de şoseaua naţională Tecuci-Bârlad-Vaslui-Iaşi (DN 24), la 10 km departare de comuna Codăeşti şi la 16 km de calea ferata şi şoseaua judeţeană Vaslui-Buhăeşti-Gara Bârnova-Ciurea-Iaşi.

Forma teritoriului administrativ al comunei Dobrovăţ este aceea a unui triunghi neregulat, orientat de la nord-vest, lung de aproape 23 km şi cu latimea medie de 4,7 km

Biserica